Zece ani de blogging

Şerban Stănescu - Medalion arteziană Grecia

Anul 2017, este un an aniversar pentru mine şi voi mai scrie cel puţin un articol pe această temă.

Am început cu bloggingul pentru că, de curând am re-descoperit primul meu blog şi aşa cum era şi firesc, s-au rememorat multe amintiri, legate de primii paşi în blogging.

Pentru curioşi, voi preciza că a fost o surpriză de mari proporţii faptul că l-am regăsit. Credeam că s-a pierdut, că a fost şters complet de către administratorii platformei WebLog. Voi da adresa unui articol dacă reuşesc să-l mai găsesc, pentru că doar aşa se mai poate ajunge acolo, dacă se mai poate acum. În ianuarie, încă se mai putea… Momentan, tentativele de accesare, au eşuat cu adresa de mai jos. Am găsit însă un articol al lui Zoso, de prin 2014 care spunea despre asta…

http://serbanstanescu.weblog.ro/

Oricum, e o amintire amuzantă.

Am recitit vreo câteva articole şi am constatat că, aveam o imagine destul de heterogenă cu privire la blogging.

Pentru cei care au avut un jurnal personal, cred că este o confruntare interesantă între jurnalul lor şi jurnalul acesta. Pentru că, aşa cum îl văd acum, după 10 ani de blogging în care am publicat cred vreo 3000 de articole cu totul, dintre care acum mai sunt disponibile doar peste 1000, ştiu că se numeşte „blog generalist”.

Din perspectiva scriitorului, cred că partea cea mai importantă, lecţia cea mai valoroasă, constă în exerciţiul scrierii ŞI AL PUBLICĂRII.

Publicarea unui articol pe un blog, este o acţiune care te învaţă să să partajezi cunoaşterea acumulată şi fii mai responsabil cu gândurile tale şi, în egală măsură zic eu, chiar dacă sună aspru şi iresponsabil, în altă măsură.

Fără să fiu conştient, fără să fim conştienţi, noi, bloggerii, săvârşim şi fapte pentru care eticheta „iresponsabil” se potriveşte. O facem fără vreo intenţie rea (sau, măcar îmi place să cred asta despre bloggeri) cam în 99% din situaţiile care se ivesc. O facem din ignoranţă, o facem pentru că într-un fel sau altul, trebuie să învăţăm. Trebuie să ne însuşim lecţiile de autocunoaştere şi de dezvoltare a simţului de răspundere şi dacă e cineva care crede că ne naştem responsabili, îl rog mult să scrie asta în comentarii şi să-mi lase numele lui complet şi real. O să contactez persoana, sigur am de învăţat de la o astfel de persoană!

Îmi place să fiu realist şi sunt conştient şi că am fost de multe ori victima propriei mele ignoranţe, am înregistrat enorm de multe eşecuri, prin urmare, am comis acte care intră în categoria „iresponsabil fără intenţie”. Dar până la urmă, cu sau fără intenţie, am comis acte care ar fi putut fi mai bune, mai constructive, „DACĂ…”.

DUPĂ ZECE ANI…

Sigur, ar fi sunat frumos să folosesc titlul lui Alexandre Dumas (tatăl), dar avem aici o mică problemă… Internetul de bandă largă însuşi, are în Alexandria abia 11 ani. S-a introdus cu sforţări mari, abia în 2006! Asta, face din mine oarecum un veteran al internetului din Alexandria şi mai general, din Teleorman…

Cum mă simt după 10 ani de blogging?

Îmi pun şi eu întrebarea, pentru că mi se pare ciudat câtă vreme a trecut de la primul meu contact cu o platformă de blogging.

Am învăţat cum e cu jurnalismul online, am învăţat că un articol bun este un exerciţiu de calitate, dar aduce vizitatori puţini sau aproape deloc şi că a scrie pentru vizitatori, e o profesie distinctă de aceea de scriitor.

Am învăţat că jurnalismul de prost gust, de scandal, e cel care aduce „eye-balls” şi de (cele mai?) multe ori, bani.

Fără să intru în amănunte privind mercenariatul şi goana după vizitatori în blogging, am constatat că în 90% din cazuri, bloggerii se transformă în mercenari şi vânători de impresiuni (clicuri pe reclame, adică).

Am observat că bloggerii care supravieţuiesc, care îşi păstrează o anumită curăţenie sufletească şi morală, sunt din ce în ce mai puţini, că partizanatul, dintr-un motiv sau altul, devine un scop în sine, aşa cum devine şi „monetizarea” un scop în sine.

Sunt de acord cu menetizarea unui blog, pentru că plătim domenii, hosting, consumăm timp pentru documentare, redactare, promovare. Şi din ceva, trebuie să trăim.

Dar a trăi decent din scris în România anului 2017, se dovedeşte a fi în continuare o utopie.

Cred că sunt printre puţinii supravieţuitori care refuză să afişeze reclame de orice fel, pentru a îşi plăti cheltuielile.

Altfel?

Trebuie să recunosc, mă simt obosit şi oarecum sătul de această formă de scris. Goana după facil este ceva cu care refuz să mă împac, refuz să scriu doar pentru că există o reţetă a scrisului pentru vizualizări şi făcut bani.

Am scris din convingere, înainte de toate pentru mine, pentru a învăţa să-mi asum răspunderea şi a îmi asuma faptic răspunderea de a oferi o opinie, un sistem de valori trăit şi verificat cu preţul propriei mele vieţi.

Constat acum că blogosfera, este în marea ei majoritate o colecţie de fraze goale care sunt fâlfâite pe sub nasul copiilor neştiutori, indiferent de vârstă.

Şi în acest peisaj al valorilor pervertite, al kitsch-ului, al push-marketingului, al folosofiei consumatoriste, eu, încalc regulile marketingului la modă şi mă încăpăţânez să scriu de 10 (zece!) ani, chestii fără afilieri de vreun fel, din convingere şi din practică, fără legătură cu politica, cu mafiile, fără să mă deddau la nemernicia dulce şi extrem de eficientă, care umple buzunarele „băieţilor descurcăreţi”. Şi al fetelor descurcăreţe desigur, dar fetele mai au şi meseria aceea veche de când lumea, care a fost şi a rămas printre cele mai rentabile. Cel puţin, pe termen scurt.

Aşadar, am rămas credincios unor valori NATURALE, adică, unui sistem de valori în care FIINŢAREA, ca atare, este nucleul central. Adică, A FI.

Închei cu un gând-sinteză, care i-a plăcut foarte mult lui Monica, expus într-o discuţie recentă:

Este imposibil să schimbi ceea ce eşti.

Tot ceea ce poţi schimba, este SISTEMUL DE VALORI în care crezi şi pe care îl foloseşti pentru a lua decizii cu privire la ce să faci cu CEEA CE EŞTI.

– Citit de 51 vizitatori