Solus Linux în probe!

Solus Linux 1.2.1 desktop - 01

Captură 1: În stânga, Software Center; Guvcview; Budgie Settings Manager, în dreapta.

Am început dimineaţă o poveste despre Solus Linux.

Pentru iubitorii acestui blog şi ai lumii Linux, iată acum o continuare a poveştii, de data asta, din perspectiva celui care testează un sistem de operare.

  1. Download ISO. Mi-a plăcut faptul că am putut alege downloadul între versiunea http şi torrent. Prefer torrent, pentru că am avut şi rată de download de peste 9 MB/sec. Aici, am mers cam cu 5,5 MB/sec şi am avut la dispoziţie două distribuţii: Solus 1.2.1 Budgie şi Solus 1.2.1 MATE. Pe moment, am preferat (Nothing personal, just business! 😛 ) BUDGIE.

  2. Mediul de boot. Aici, recunosc, mi-a fost lene să citesc, am preferat să merg pe practică şi am cam dat-o în bară! Am vrut să pun ambele ISO pe acelaşi stick de 4GB (au 1,1 şi 1,0 GB) cu MultiSystem, dar ambele imagini au dus la refuzul de scriere: „Imagine nerecunoscută!”. Am trecut la Live USB Writer, am scris şi… Asta e!

  3. Manualul. Păi, da! Are şi manual, „Solus User Guide 1.2” care are 48 de pagini. Dacă îl citeam (RTFM?!), aflam că încă sunt probleme la boot de pe maşini cu firmware UEFI. Cum am mai păţit asta şi cu alte distribuţii, las detaliile pe seama experţilor şi a timpului! Ideea este că scrierea a mers cu Live USB Writer, deci am trecut (măcar cu nota 5!) examenul critic!

  4. Boot pe Dell N5030. Despre maşina de test, găseşti datele în Maşinile mele de test. M-am repezit nerăbdător cu stickul pe Dell (firmware BIOS). Am găsit clasicul (deja) GRUB 2.02 cu intrarea clasică (boot Solus) şi o intrare cu alternativă de parametrizare. Cred că asta este deja norma minimală pentru distribuţiile serioase. Am ales prima opţiune. Procesul de boot a fost rapid, m-am aflat în desktopul Budgie (asta am scris pe disc, Solus Budgie). Detecţia reţelei a fost promptă (spre deosebire de OpenSUSE şi Mageia!!!), am introdus parola şi „piece of cake”, gata network WiFi! Am văzut şi buton de BT, dar prefer varianta WiFi. Am reţinut însă că mi-a văzut hardware-ul. Asta, contează!

  5. Instalarea. Are şi plusuri şi minusuri. Mi-a plăcut că mi-a văzut toate partiţiile. M-a deranjat că singura posibilitate a fost să le aleg şi atât. Mi-a configurat doar partiţia „/home”. Pentru Swap, a trebuit să-i zic explicit că aleg partiţia, deşi a văzut flagul de Swap! Cât priveşte a doua partiţie de date, deşi este în ext4fs, a refuzat să mi-o treacă în fstab! O să trebuiască să o fac manual, dacă mă decid să co-habităm mai multă vreme. Voi vedea, după testele cu aplicaţiile care mă interesează pe mine. Deci, e posibil să vin cu încă un articol, privitor la cum merg aplicaţiile. Dezavantajul constă în accesarea partiţiei pe bază de fereastră root. Celelalte Linuxuri testate, cu mici excepţii, pe „Custom”, permit definirea oricăror mount-point-uri, fără să limiteze asta la definiţii implicite.

  6. Boot post-instalare. Cum instalarea a decurs fără probleme, la final, am dat „Reboot”. Totul a fost OK şi am ajuns în interfaţa Budgie. Ce mi-a displăcut foarte tare, este obsesia pentru întuneric şi crepuscul. Din păcate, e singura posibilitate disponibilă. Temele incluse sunt stil cavou sau catacombe funerare. Totul pe cenuşiu închis, morbid şi deprimant. Am testat Adwaita, dar elementele de ecran depăşesc desktopul cu circa 150 – 200 pixeli. Mi-e greu să analizaz de ce şi, oricum, e ultima mea dorinţă să pierd săptămâni în şir îngropat în documentaţii sofisticate. O să verific dacă am ce descărca de pe net la partea de teme. Reţeaua a mers impecabil.

  7. Interfaţa. M-am jucat niţeluş cu elementele de pe desktop, să mă lămuresc ce şi cum. Meniul mi-a displăcut, afişează prea multe intrări în plus şi mie îmi plac meniurile compacte, ierarhizate (treeview). Un lucru este cert şi anume, funcţionează, există search care chiar funcţionează, deci dacă ştii ce vrei, e simplu să porneşti orice aplicaţie. M-am bucurat să constat că pot muta taskbar-ul de sus, jos şi pot crea un launch-bar, aşa cum am eu nevoie. Configurarea este relativ simplă, seamănă mult cu MATE şi Cinnamon şi cu ceea ce am prezentat eu în tutorialele video. Mici diferenţe.

  8. Aplicaţiile. Aici, trebuie să recunosc, am cam luat plasă. (Iar RTFM?!) M-am grăbit şi eu ca Ieremia şi era să sfârşesc tot ca el… Am văzut SimpleScreenRecorder şi încă ceva şi am zis să le instalez. Dar a refuzat să instaleze, fără să explice ceva. Procesul a pornit, dar… „silent crash”!! În fine, mă aşteptam să fiu notificat cu privire la update-uri. Din păcate, notificările le-am tot aşteptat… Oricum, Software Center (Software Managerul) mi-a făcut o impresie excelentă, deşi m-a cam „tamponat”. În fine, după ce am pornit Update, care este a doua opţiune din meniu, prima fiind „Home”, mi s-a comunicat „Your Operating System is up to date!”. Ciudat, mi-am zis… Mi-a venit totuşi în final ideea să apăs butonul „Check for updates”…

  9. Actualizarea (Update). Aşadar, am apăsat „butonul magic”! Şi… s-a dărâmat netul pe mine! Am găsit 169 de actualizări de făcut, care în final, sau dovedit a fi de fapt 171! Asta, a durat ceva mai mult, dar mi-a oferit o oarecare explicaţie pentru instalările eşuate. După ce am terminat cu actualizările, am trecut la instalarea aplicaţiilor.

  10. Instalarea aplicaţiilor. Modulul Software Center, are interfaţa asemănătoare cu WordPress Dashboard. În stânga am un meniu cu categoriile de bază şi butoane de navigare sus precum şi funcţie de căutare (Search), care chiar merge foarte bine, returnând rezultate foarte la obiect, dacă există în depozite „marfa” căutată! Instalarea se face uşor, fiecare aplicaţie având în dreapta-sus un buton albastru „Install”. Dacă aplicaţia s-a instalat, butonul devine roşu şi scrie pe el „Remove”. Fain! Butonul „Înnapoi” (<) te duce exact de unde ai plecat, exceptând situaţia când ai folosit căutarea. Aplicaţiile sunt grupate pe câteva categorii mari, şi lista este accesibilă din opţiunea „Home” a meniului. Categoriile mari se prezintă ca nişte butoane şi făcând clic, fie ajungem la o listă de aplicaţii, fie la o listă cu butoane, care corespund unor subcategorii. Mi-a plăcut mult asta, navigarea este confortabilă şi rapidă. Butoanele „Înainte” şi „Înnapoi” chiar îşi fac treaba bine, spre deosebire de omologul său din Ubuntu şi derivative, pe care eu unul, l-am dezinstalat ca să scap de complicaţii. După ce am făcut actualizarea, am putut instala multe aplicaţii dintre cele care mă interesa. Cred că pot spune cam 80% din ele!

Solus Linux 1.2.1 desktop - 02

Captură 2: În stânga, Software Center; Guvcview, în dreapta.

CONCLUZII DUPĂ „PRIMUL VALS” CU SOLUS LINUX

  1. Instalarea. Simplă şi rapidă, potrivită pentru începători dar mai puţin convenabilă celor care au experienţă în partiţionări. Pe de altă parte… Se presupune că dacă ai experienţă, poţi edita fişierul /etc/fstab…

  2. Aplicaţii. Aici, trebuie să recunosc, la următorul ISO, cred că Solus va satisface o gamă foarte largă de cerinţe, inclusiv pentru utilizatorii avansaţi, cum este cazul meu de pildă. Dacă de pe acum am găsit aproape tot ce am nevoie, e de presupus că saltul va fi notabil. Oricum, până la un nou release (o versiune nouă), se poate merge pe actualizările curente. Rămâne să verific şi funcţionarea aplicaţiilor.

  3. Cui se adresează? Cel puţin la trei categorii de utilizatori. A. Începători. Cei care au DECENŢA, civilizaţia, curajul şi dorinţa de a folosi un sistem de operare care este ŞI GRATUIT ŞI LEGAL ŞI MODERN! Este excelent dotat pentru sarcini uzuale, cum ar fi multimedia, internet, chat. B. Nivel mediu. Şi aici, avem destule aplicaţii, încă de acum! Grafică, editare audio, inclusiv procesare audio şi sinteză digitală de sunet cu DAW şi unelte MIDI. C. Avansaţi. Pentru utilizatorii avansaţi, cred că este printre cele mai promiţătoare distribuţii! Poate că va mai dura o vreme până la o versiune puternică, dar cred că pe partea de sistem de operare şi shell grafic, lucrurile sunt destul de bine puse la punct. Singura comparaţie care îmi vine în minte, este Knoppix, al lui Klaus Knopper. Din păcate, am amânat testarea ultimului Knoppix, dar după cum cunosc eu Knoppix, sunt convins că am dat o imagine corespunzătoare. Oricum, prezenţa a două editoare video destul de serioase, KDEnLive şi ShotCut plus HandBrake şi SimpleScreenRecorder, ar trebui să acopere nevoile pe partea de video. Pe partea de audio, DAW-urile LMMS, Ardour şi QTractor. Apoi JACK, Hydrogen, Musescore, sintetizatorul (Românesc!!) ZynAddSubFX, cred că spun destul de multe. Mai sunt şi alte unelte pe partea de editare audio profesională, dar acestea mi s-au părut mai importante.

Închei aici incursiunea mea 2016 în lumea Solus Linux şi îţi urez ţie şi tuturor iubitorilor şi ne-iubitorilor acestui blog:

LA MULŢI ANI, PROSPERITATE, ÎMPLINIRE!

SĂ NE VEDEM CU BINE ÎN 2017!

Cu drag,

Şerban Stănescu

Felicitare de sărbători! Linux - 2017

 

– Citit de 145 vizitatori