Sfârşit de capitol: Distro hopping

Grafica articolului "Sfârşit de capitol: Distro hopping"

Bine te-am regăsit!

Astăzi voi vorbi despre ce va mai fi pe acest blog, despre Linux.

Încep prin a lămuri ce înseamnă expresia „distro hopping”.

În Engleză, „to hop” înseamnă „a face un salt”, „a sări”, „a merge în salturi”.

Deci în jargonul Linux, asta se referă la plimbatul de la o distribuţie la alta, din motive oarecare. De obicei, din curiozitate, apoi din nevoia de a găsi formula ideală pentru construirea unui mediu de muncă personalizat şi mai rar, ca ocupaţie plătită (tester de distribuţii).

Cine citeşte articolele publicate de mine până acum, cu greu cred că m-ar putea caracteriza altfel decât „distro hopper”. Poate că fac excepţie cei care mă cunosc personal şi ştiu care îmi sunt preocupările.

Ei bine, am o veste proastă pentru fanii articolelor din gama „Linux test”: am pus capăt articolelor şi experimentelor cu variatele distribuţii Linux.

Fără îndoială, în măsura în care primesc o comandă de la un beneficiar, priorităţile se schimbă. Ca regulă generală însă, experimentele cu distribuţii s-au încheiat.
Costurile unui astfel de experiment, făcut la nivelul minimal al cerinţelor, al exigenţelor mele, variază între 32 şi 80 de ore pentru o singură distribuţie.

În medie însă, este vorba despre 40 de ore de muncă.

În condiţiile în care venit=0 şi cheltuielile rămân aceleaşi, cred că este lesne de înţeles că astfel de experimente sunt o pagubă de care prefer să mă lipsesc, înainte de a ajunge la faliment.

Am făcut asta până acum, pentru că aveam nevoie să îmi clarific mie ce posibilităţi am să-mi construiesc un mediu de lucru pe care să pot conta. Reliable, cum zice unchiul Sam.

Acum m-am stabilizat pe Linux Mint şi am cel puţin alte 3 alternative în cazul unor probleme majore cu Linux Mint.

Având în vedere însă curba ascendentă a stabilităţii mediului de lucru pe care mi l-am construit, probabilitatea de a fi constrâns să mă mut pe o altă distribuţie, este foarte scăzută, spre zero.

CE VA FI MAI DEPARTE?

Aşa cum au putut observa toţi cei care urmăresc constant acest blog, am trecut din zona experimentelor cu distribuţii (distro hopping), în zona administrării unei staţii de lucru (workstation management).

Iată în continuare către ce mă voi focaliza în articole:

  • Sarcini de administrare şi instrumentele necesare;
  • Aplicaţiile pe care le folosesc şi ce fac cu ele;
  • Autoinstruirea şi dezvoltarea de noi aptitudini asistate de calculator;
  • Cursuri, workshopuri, webinare, conferinţe;
  • Linux şi antreprenoriatul online;
  • Dezvoltarea de produse şi servicii folosind mediul de lucru Linux;
  • Traininguri pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale;
  • Managementul de proiect în dezvoltarea personală;
  • Gândirea antreprenorială şi antreprenoriatul online;
  • Startup online.

După cum se poate obseva, planul meu editorial se întinde pe o perioadă de cel puţin 3 ani.

În aceste condiţii, a vorbi „ASTĂZI” despre un „MÂINE” ipotetic, este cel puţin o înrteprindere hazardată.

Oricât de bune s-au dovedit abilităţile mele predictive cu privire la tendinţele de pe piaţă, în calculatoare bunăoară, sunt conştient că rata schimbării şi respectiv rata absorbţiei schimbării, sunt extrem de diferite de la lună la lună (rata schimbării) şi respectiv de la om la om (rata absorbţiei schimbării).

Din acest motiv, este imposibil să fac afirmaţii cu valoare certă sau de certitudine.

Oricum, pentru oamenii care vor să îşi dezvolte un mod de gândire antreprenorial şi să conceapă propria afacere online, aici vor fi resurse valoroase, pe lângă ceea ce ofer deja în materie de investigarea potenţialului de succes, a vocaţiei, a aptitudinilor, a talentului.

Voi face public şi pachetul de servicii „Radiestezie şi succes”, care se pare că interesează multă lume şi pe care l-am „rodat” şi l-am dezvoltat în ultimii 6 ani cu vechii noştri beneficiari, deocamdată.

Foarte probabil, în curând voi oferi publicului cel puţin primul modul al trainingului „Trăieşte inteligent! Trăieşte SMART!”, mai exact, „Identificarea nevoilor personale”.

În rezumat, tematica articolelor se va deplasa de la „Ce este linuxiştii şi ce vrea ei” spre

CUM POT FOLOSI LINUX PENTRU A MĂ DEZVOLTA ŞI A CREA BOGĂŢIE

AVEM NEVOIE SĂ FIM BOGAŢI?

Eu sunt convins că DA!

Iată cel puţin un motiv să fiu bogat: să susţin proiectele care apreciez că merită atenţia mea, pentru că m-au ajutat să cresc, să mă dezvolt!

Deşi veniturile noastre sunt încă mult sub ceea ce avem nevoie pentru o dezvoltare serioasă, din puţinul nostru, am susţinut cu donaţii, următoarele proiecte:

  • Wikipedia. Enciclopedia noastră de toate zilele;
  • OpenShot. Editorul video nelinear (NLE). Din 2012, peste 70 de materiale video realizate cu OpenShot şi alte programe. Îmi place să cred că voi ajunge să-mi împlinesc şi acest vis, să ofer acestor proiecte în locul câtorva zeci de euro pe an, câteva zeci de mii de euro!!;
  • Linux Mint. După aproape 6 ani de convieţuire cu Mint, cred că oricui îi este clar că este un proiect pe care am o justificare evidentă, dincolo de dubii, să îl susţin.

Iubesc lumea OpenSource, poate mai ales pentru acest spirit al cooperării. Plătesc, pentru că vreau ca acel „ceva” să rămână în PREZENTUL MEU.

Ce fac alţii, e treaba fiecăruia în parte.

Eu sunt responsabil şi pot fi făcut responsabil doar pentru ceea ce sunt, ceea ce fac eu însumi şi cum anume o fac.

La fel şi tu şi oricine (orice Entitate) din Univers!

La bună vedere!

Ne reîntâlnim sâmbătă, tot pe teme Linux!

– Citit de 30 vizitatori

Lasă-mi părerea ta!