O soluţie elegantă de upgrade a unui Linux

Backgrounnd personalizat Linux Mint 18-LTS

Mi-am făcut şi un fundal personalizat! :)

Astăzi, voi vorbi despre ceea ce se petrece atunci când Linuxul tău „a îmbătrânit” şi trebuie să îţi iei „La revedere!” de la el.

Altfel spus, timpul trece şi cum şi noi îmbătrânim şi ni se schimbă celulele, tot aşa şi sistemul de operare preferat, îmbătrâneşte.

Fără ca funcţionalitatea lui să scadă, vine vremea totuşi, când un fabricant sau altul produce o componentă nouă şi vrei acea componentă. Un sistem de operare vechi, va avea un suport limitat sau poate chiar va avea probleme cu acel dispozitiv/echipament.

Ca idee, aş numi camerele web, care până de curând erau slăbuţe, având rezoluţii VGA (maxim 800×600 pixeli) iar acum, tindem spre HHD; interfeţe audio semi-profesionale şi chiar profesionale, alte dispozitive USB.

E neplăcut să constaţi că dispozitivul tău nou-nouţ, de la care aştepţi nişte servicii, cu care ai de atins nişte obiective, nişte rezultate, te conduce la concluzia că… e prea nou!

Asta se numeşte momentul acesta, sintetic:

VREMEA UPGRADE-ULUI!

Amintesc pentru cei mai puţin obişnuiţi cu termenul (neologismul) din Engleză upgrade că în română, se referă la actualizarea unei versiuni de software sau, altfel formulat, instalarea celei mai noi versiuni a unui software.

La mine, necesitatea actualizării distribuţiei sistemului de operare, este motivată de mai multe aspecte, între care enumăr doar câteva: lipsa suportului unor programatori şi companii software pentru vechiul sistem, generată tocmai de vechimea versiunii Linux Mint 13 (bazată pe Ubuntu 12.x LTS); lipsa optimizărilor de securitate şi a suportului hardware din kernelul sistemului de operare; performanţa scăzută a vechilor componente şi ale kernelului, privite ca ansamblu, adică, întregul numit „OS” sau „sistem de operare”; în fine, vechimea elementelor de suprastructură (interfaţă grafică, elemente grafice ale desktop, serverul grafic, serviciile, aplicaţiile instalate)

Deşi pe ansamblu am fost mulţumit de Linux Mint 13 în cei patru ani de muncă, s-au adunat deja prea multe pe lista de lipsuri „ocolite strategic” şi e vremea să trec şi eu la ceva mai performant.

Dat fiind faptul că versiunea Linux Mint 18 „Sarah” este o versiune LTS (suport pe termen lung), este de aşteptat să lucrez destul de confortabil cu el în următorii 5 – 6 ani. Fără îndoială, este o simplă presupunere, dar estimarea este făcută pe baza experienţei de 19 ani în Linux, din care 4 ani de lucru zilnic, exclusiv sub Linux, ceea ce înseamnă peste 14.000 de ore, la 01 iulie 2016. Adaugă la asta, peste 61.000 de ore de studiu şi practică pe calculatoare personale şi ai o imagine a ce sunt, ştiu şi fac cu calculatoarele.

ELEGANŢA ACTUALIZĂRII: ETAPELE PRELIMINARE

Voi lista pentru cei care au nevoie de actualizare (upgrade), ca şi mine, etapele preliminare ale unui upgrade ELEGANT:

  • BACKUP. Am mai spus înainte, sunt adeptul eficienţei, deci fac backup low-level regulat. Primul pas a fost deci să clonez cu CloneZilla Live, partiţia sistemului de operare Mint 13, care la mine era /dev/sda1, ext3fs şi ocupa 293 GB din disc. Am astfel disponibilă o copie a întregii instalări Mint 13, actualizată „la zi”.

  • REORGANIZAREA CU GPARTED LIVE. Ca să pot trece elegant la noul sistem de operare, am ales varianta dual-boot, astfel încât să pot avea la îndemână pentru situaţiile dificile vechea versiune. Am încercat trecerea directă, dar am întâmpinat dificultăţi cu driverul imprimantei HP LaserJet 1018. Momentan lipseşte suportul HP pentru Mint 18, cea mai recentă versiune suportată, fiind Mint 17.3 şi desigur, precedentele. Fişierul „x.ppd” al ultimei versiuni a HPLIP, asigură funcţionarea doar până la versiunea Linux Mint 17.3, cum spuneam. IATĂ ŞI CONFIGURAŢIA PROIECTATĂ… (1) Partiţia /dev/sda1, primară, ext3fs, se redimensionează de la 293 GB la 160 GB; (2) Partiţia /dev/sda2, primară, este LinuxSwap şi rămâne neatinsă; (3) Partiţia /dev/sda3, primară, este partiţie de date şi rămâne neatinsă; (4) Spaţiul nealocat de 154 GB rezultat la redimensionarea /dev/sda1, devine partiţia /dev/sda4, primară, ext4fs şi este destinată Linux Mint 18 „Sarah”. Remarcă aici că avem maximum de partiţii primare (patru) permis de BIOS-MBR! Discul are în total 750 GB. După ce am construit „noua casă” am părăsit GPartEd Live şi am restartat calculatorul. Mint 13 a bootat corect, deci am făcut şi verificarea, inclusiv intrând în GPartEd, pentru a verifica partiţiile şi dimensiunile lor, inclusiv dimensiunea datelor de pe partiţia /dev/sda1, adică dimensiunea necomprimată a backup-ului sistemului de operare.

  • INSTALAREA LINUX MINT 18. Am bootat de pe un USB stick scris cu Rosa Image Writer, acelaşi stick folosit la instalarea pe ASUS X200M. Am intrat destul de rapid în Mint 18 Live. Dat fiind faptul că deja mă jucasem cu el, am trecut direct la instalare. Am ales „Something else”, deoarece aveam deja discul pregătit şi tot ce aveam de făcut era să stabilesc partiţia de boot, partiţia pentru root (/) şi mount-pointurile aferente Mint 13 şi partiţiei de date, pentru a le avea disponibile la automount. Pentru partiţia /dev/sda1, am ales „/Mint13” să o pot vedea şi identifica uşor în FileManager.

  • REBOOT. După finalizarea instalării, am părăsit distribuţia Live cu „Reboot”, să verific dacă totul a mers corespunzător. După POST (Power-On Self Test), mi-a apărut un meniu GRUB lung, în care figurează la început Mint 18 şi mai încolo şi Mint 13, deci totul pare OK, la prima vedere. Aleg Mint 18 şi continuă încărcarea cu noul Linux Mint. Login, configurez conexiunea WiFi, arunc o privire pe actualizări, văd că sunt 76 de pachete şi părăsesc cu „Reboot”. După POST, aleg de această dată Linux Mint 13 să verific dată totul a decurs cum trebuie şi ajung în ecranul login. Intru, verific puţin funcţionarea şi părăsesc Mint 13, tot cu „Reboot”.

  • ACTUALIZARE MINT 18 ŞI INSTALĂRI. Am intrat din nou în Mint 18 şi de această dată, am început „înzestrarea”. În cei patru ani, am avut mari dificultăţi cu identificarea programelor necesare şi a denumirii pachetelor lor, aşa că, în timp, mi-am construit o listă cu software de instalat „pe curat”. S-a dovedit a fi o decizie extrem de înţeleaptă, pentru că în loc să muncesc la instalări 48 de ore cum estimam iniţial, mi-au fost suficiente 7 ore. Procentual, mi-am subestimat priceperea la doar 14,6% (???!!) din cea reală… Se pare că încă mai am de lucru cu mine însumi! Lista e lungă (peste 40 de programe!) şi o voi publica într-unul din volumele dedicate Linux, la care lucrez.

  • BACKUP DUAL-BOOT. Este o etapă critică şi utilitatea ei o descoperi când ceva a mers prost şi te trezeşti fără sistem de operare sau cu GRUB făcut pulbere! Unele actualizări de componente, declanşează incompatibilităţi în lanţ şi deteriorează instalarea sistemului de operare, făcându-l inutilizabil. Am păţit asta de multe ori, chiar de foarte multe ori, dar fiind un adept al backup-ului low-level încă din anul 1997 (SavePartitioning şi Norton Ghost!), am avut întotdeauna „asigurare în caz de accidente”! Backup-ul este acum mai necesar ca oricând, pentru că lucrând alternativ cu două sisteme de operare, un incident poate fi mult mai uşor „fatal”, cauzele de origine fiind dublate ca număr!

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Închei cu câteva concluzii, precizări şi recomandări pentru cei interesaţi:

  • SISTEME CU BIOS. Acest articol tratează problema unui upgrade DUAL-BOOT pe o maşină cu firmware BIOS, deci tabela de partiţii este MBR. Procedura poate fi urmată deci, doar pentru astfel de sisteme, a căror placă de bază (Mainboard) are BIOS! Aceeaşi procedură poate fi aplicată şi când vrem să testăm altă distribuţie, inclusiv alt sistem de operare, cu restricţia că rezultatele prezentate, sunt valabile pe maşini cu BIOS/MBR.

  • SISTEME CU UEFI. Pentru sistemele cu UEFI, diferă şi partiţionarea (care este GPT) pentru care am publicat o serie de articole dedicate GPT. Diferă însă şi procedura de backup, care se face LA NIVEL DE DISC FIZIC. Mai mult decât atât, o maşină UEFI permite multi-boot, deci e o cu totul altă poveste decât cea cu BIOS!

  • ACTUALIZARE FULL ÎNAINTE DE BACKUP. Valoarea unui backup, este dată în mare măsură şi de cât de actuale sunt componentele de pe sistem, la momenul efectuării clonei. Astfel este necesară o actualizare completă a tuturor componentelor (OS + aplicaţii), A AMBELOR SISTEME DE OPERARE! Altfel, vei pierde timp preţios cu operaţii pe care le-ai omis şi care costă mult mai mult decât pare! Voi discuta mai pe larg într-un volum (carte electronică, ebook) dedicat.

  • CURĂŢENIA PE SISTEM. Există destul de multe fişiere inutile pe sistem, după o instalare şi încă şi mai multe pe vechiul sistem. Ele se adună zilnic şi ocupă uneori mulţi GB de spaţiu. Eu folosesc Bleachbit pentru curăţenie. Am aflat de curând şi despre alte soluţii. Foloseşte utilitarul preferat şi scapă de tot ce „umflă” instalarea. Cu timpul, vei avea multe backup-uri în „magazie” şi cum un singur backup are peste 5 GB dacă este unul mai „modest”… Fiecare octet, contează! De exemplu, dacă ai descărcat 5 distribuţii a 1 GB pentru fiecare fişier ISO, atunci ai deja un surplus de date, inutil de salvat. Foloseşte HDD-ul extern (dacă ai…).

  • PUTEM TRECE ELEGANT LA VERSIUNEA URMĂTOARE! Metoda descrisă, ne ajută pe cei care lucrăm foarte mult sub Linux şi pentru care o trecere bruscă, poate crea probleme insurmontabile (nerezolvabile), care pot duce uneori la crize costisitoare (TIMP, bani, nervi!). Un exemplu este cel păţit de mine, cu imprimanta HP LaserJet 1018. E o mare diferenţă între a testa pentru amuzament un Linux sau altul şi a trăi din ceea ce faci cu maşina pe care ai Linux! În astfel de situaţii, cu cât tranziţia e mai lină, cu atât costurile sunt mai scăzute, din orice punct de vedere! Dacă mai adăugăm şi nevoile specifice de învăţare cu versiunile noi ale unor programe care pot fi instalate doar pe noua versiune (de exemplu, OpenShot 2.x şi multe altele, care necesită kernelele noi şi toate dependenţele rezultate din asta!).

  • BACKUP CONFIGURAŢII APLICAŢII. Dacă backup-ul low-level rezolvă problema instalărilor pe ansamblu, există însă o serie de backup-uri care pot fi făcute doar manual şi uneori, doar parţial. Configuraţiile aplicaţiilor, trebuie salvate cumva, dacă au funcţie de „Export Settings” sau printr-o metodă ocolită… Astfel, bookmarkurile şi anumite setări ale browserelor, trebuie exportate manual într-un fişier şi apoi importate în noua distribuţie, fiind vorba practic despre aplicaţii (programe) NOU INSTALATE! Cea mai neplăcută este reconfigurarea Thunderbird, care momentan, permite doar exportarea agendei cu contacte. Celelalte configurări (directorii şi subdirectorii Inbox, filtrele mailurilor) SE PIERD şi singura soluţie este fie o serie de capturi de ecran, fie un video făcut cu SimpleScreenRecorder, al lui Martin Baert.

Considerând că am acoperit esenţialul pentru o tranziţie lină şi elegantă de la o versiune majoră la alta, îţi urez

HAPPY UPGRADING! SUCCES!

ULTIMA ORĂ:

La închiderea ediţiei de astăzi, te anunţ că am descărcat openSUSE 42.1 Leap.

Când voi începe testele, voi vedea în funcţie de cum am timp. Probabilitatea maximă este să fac testele pe ASUS X200M şi eventual, pe Lenovo T400.

Pe Dell N5030, a pornit fără probleme şi foarte repede! La fel pe ASUS X200M! Cam 10 secunde…

Stickul l-am scris tot cu Rosa Image Writer.

Captură de ecran - Backgrounnd personalizat Linux Mint 18-LTS

– Citit de 186 vizitatori

5 thoughts on “O soluţie elegantă de upgrade a unui Linux

  1. Datele fiecărui utilizator sunt stocate în directorul personal.

    Firefox:
    /home/utilizator/.mozilla conține integral starea programului, așa cum l-a lăsat utilizatorul (extensii, istoric, favorite, cookie-uri)
    /home/utilizator/.cache/mozilla/firefox/ conține datele temporare ale navigatorului, uneori utile

    Thunderbird:
    /home/utilizator/.thunderbird conține toate datele utililzatorului Thunderbird: conturi, setări, filtre, mesaje și starea lor (ne/citite, răspunse, înaintate etc.)

    Multe alte programe (chiar și LibreOffice) își țin setările în directorul:
    /home/utilizator/.config/

    Ăsta (toate datele utilizatorului în /home/utilizator/) e principalul motiv pentru care e recomandată organizarea partițiilor de date în stilul:

    /home (o partiție mai mare – de peste 10GB -, pentru că aici sunt toate documentele și datele personale)
    / (partiția root, între 5-10GB și 50-100GB, în funcție de câte aplicații își instalează utilizatorul)

    La instalarea unei noi versiuni Linux Mint, de exemplu, în ecranul de partiționare aloc “/” partiției cu vechea versiune a sistemului de operare, pe care o formatez, iar lui “/home” îi aloc partiția pe care am creat-o special ca să-mi țină datele utilizatorilor creați acolo. Evident, la “/home” trebuie să mă asigur că nu îi dau formatare la instalare.

    Odată finalizată instalarea, adică în 10-15 minute, toate datele și preferințele fiecărui utilizator vor fi acolo. Inclusiv aranjarea iconițelor pe ecran e tot aia. Ceea ce nu se păstrează, evident, e colecția de programe instalate manual de utilizator. Astea trebuie reinstalate din Managerul de programe. Cu o conexiune de măcar 10-20 Mbps, chiar și asta se termină destul de repede.

    În concluzie, utilizatorilor oleacă mai experimentați le recomand să încerce tipul ăsta de partiționare dacă n-au făcut-o deja. Economia de timp e consistentă. :) Clar, asta nu înseamnă că nimic nu poate merge prost. O greșeală în ecranul de partiționare ne poate duce la formatarea partiției /home – deși implicit doar partiția “/” se formatează. În linii mari, însă, odată ce vă stabiliți o rutină sănătoasă cu partiționarea în stilul ăsta, migrarea la o nouă versiune devine mai ușoară pentru simplul fapt că nu mai e nevoie de restaurarea datelor (salvarea în schimb e recomandat s-o facem înainte de instalare).

    • Salut, Nicu şi mulţumiri!
      Am uitat pur şi simplu acest detaliu şi asta, datorită unui mod de lucru legat de backupurile pe care le fac…
      O poveste lungă. Poate voi scrie un articol pe tema asta.
      Oricum, este de reţinut şi testat.
      Directorul /home, poate fi copiat ca atare şi după instalare, poate fi înlocuit cel creat, cu vechiul director.
      Culmea e că şi sub Windows e la fel: /Users/User/Application Data/
      Rămâne de probat “la cald”.
      Cât priveşte aplicaţiile lipsă, e lipsit de importanţă.
      Restaurarea /home poate fi făcută şi după ce terminăm de pus toate cele.
      Oricum, în noul /home vor fi chestii fără valoare, fiind o instalare “fresh”.
      Soluţia asta cu /home salvat manual, e mai utilă decât folosirea unei partiţii distincte /home.
      Unele installere, fac ce vor ele, indiferent de alegerile celui care instalează.
      Am păţit-o de mai multe ori, formatând partiţii deja formatate.
      Dar şi asta se rezolvă!

      • Windows nu-i la fel. Acolo nu poți preciza la instalare unde vrei să pui datele personale. Deci o reinstalare Windows sa face *obligatoriu* după salvarea datelor personale, că altfel garantat se pierd.

        După instalarea Windows se pot muta anumite directoare de pe o partiție pe alta și am făcut-o, dar necesită efort suplimentar și ia considerabil mai mult timp decât maxim 1 minut să creez și să aloc o partiție într-o distribuție GNU/Linux, indiferent că-i vorba de instalare de la zero sau instalarea unei versiuni noi.

        Windows e nașpa la capitolul ăsta.

        • Da, aşa este, doar că eu din lumea aia am ajuns în lumea Linux şi anumite obiceiuri s-au păstrat…
          Dacă mai iei în calcul şi că am învăţat singur totul şi că net de mare viteză am avut abia din 2006, ai o imagine bună! 😉

          • Da, stilul de lucru rămâne înrădăcinat în obiceiurile zilnice. E absurd să aruncăm totul pe fereastră și s-o luăm de la zero, mai ales când eficiența cu care ne-am obișnuit în Windows ne duce la un rezultat bun, verificat, în mai puțin timp decât ar lua să învățăm cum se face în Linux și să și verificăm că totul merge bine.

            Ne trebuie ceva timp să sesizăm că, față de Windows, unele lucruri se pot face mai ușor, iar altele nu trebuie făcute deloc în Linux. :)

Comments are closed.