Migrarea la Linux Mint 18.1: PRO sau Contra? (2)

Grafică articol "Migrarea la Linux Mint 18.1: PRO sau Contra?"

 

Bine te-am găsit!

Îţi mulţumesc pentru interesul acordat articolelor pe care le public!

În acest articol, voi continua discuţia privind migrarea la Linux Mint 18.1.

În articolul precedent dedicat Linux Mint 18.1, am prezentat argumentele mele PENTRU MIGRARE.

Sunt un om onest şi conştient! Din acest motiv, trebuie să prezint şi CONTRA ARGUMENTELE.

Pentru că ele sunt şi sunt destul de importante.

Argumente CONTRA migrării

  • Regresiile. Fenomenul regresiilor, este din ce în ce mai complex şi mai impredictibil. Miliardul de linii de cod sau chiar mai mult! ale conglomeratului software numit generic „distro” adică, „distribuţie Linux”, este imposibil de gestionat eficient şi rapid de către o mână de programatori ai unei distribuţii, în condiţiile în care proiectele de software implică zeci şi chiar sute de mii de programatori din toată lumea. A pune de acord echipe independente de dezvoltatori şi mai complicat, echipe cu oameni necunoscuţi între ei, este o simplă utopie pe steroizi! Riscul de apariţie a regresiilor, creşte exponenţial, în fiecare lună! Lipsa standardizării dezvoltării aplicaţiilor pentru Linux, face haosul să domnească şi gestionarea unitară a ansamblului sistem de operare aplicaţii, devine o aventură eternă, o goană după fantome. A forţa dezvoltatorii unei distribuţii să adapteze toate aplicaţiile existente pentru distribuţia respectivă, înseamnă a cere, a pretinde imposibilul;
  • Suportul precar pentru hardware. La fragmentarea existentă în lumea dezvoltatorilor de Linux şi aplicaţii pentru Linux, vin să dea o mână de ajutor consistentă şi producătorii de hardware şi dezvoltatorii de software comercial (proprietar, adică). De ce să ajute la dezvoltarea generală sprijinind Linux, când pot să se ocupe de îmbogăţirea personală? De ce să ofere specificaţiile lor lumii şi Linux, când le pot păstra secrete şi pot vinde produsele care înglobează acele specificaţii? De ce să evoluăm şi să ne îmbogăţim toţi, când putem să ne îmbogăţim şi să evoluăm doar unii dintre noi?
  • Moartea definitivă a unor aplicaţii vechi. Criza crescândă de specialişti în programare şi în software project management, face ca dezvoltarea să fie acum o mare şi foarte costisitoare aventură! Cine are totuşi curajul de a crede şi a acţiona în spiritul GNU, GNU-GPL, dă dovadă de eroism. Are de ales între a abandona dezvoltarea aplicaţiei vechi şi trecerea la o versiune care are suport limitat sau inexistent pentru hardware mai vechi de 5 ani. Şi încă, e enorm de mult şi 5 ani acum, când se succed generaţie după generaţie, la interval de câteva luni, majoritatea componentelor cheie: procesoare, chipseturi video şi audio, memorii, medii de stocare, periferice, interfeţe hardware de comunicaţii. Aşa încât, multe aplicaţii cu care îţi făceai treaba, pur şi simplu, au dispărut pentru noua versiune. Sau sunt pe net, dar instalarea lor eşuează; sau se instalează şi crapă „pe tăcute” fără cea mai mică urmă de informaţie cu privire la cauzele posibile. Mergem „la ghici”? Da, de multe ori.
  • Dezvoltarea extrem de lentă a aplicaţiilor noi. Aceeaşi criză a specialiştilor, determină o viteză incredibil de scăzută a dezvoltării unei aplicaţii. Cu cât e mai complexă şi mai folositoare, cu atât merge mai încet. O aplicaţie valoroasă, ajunge să stea în faza Alpha şi 15 ani. Asta, în cazul în care supravieţuieşte! Dacă a fost începută de un programator care avea 60 de ani, după 15 ani…
  • Dacă merge, de ce să-l schimb? Păi, DA! Chiar aşa! Dacă ai 50 de ani şi încă mai plăteşti din salariu rate la apartament, chiar stai în drum să-ţi iei altul? Doar aşa, ca să mai plăteşti încă vreo 20 de ani rate la bancă? Hai să fim serioşi! De ce mi-aş schimba sistemul de operare, aplicaţiile, dacă îmi fac treaba cu ele, aşa cum sunt? Atât timp cât laptopul pe care lucrez e acelaşi de când a apărut el pe piaţă şi merge tată, destul de bine, ultimul meu gând e să îl schimb dacă merge! Da, am renunţat la ASUS X51RL, pentru că s-a ars alimentarea la matricea de backlit a monitorului. Cablul-bandă, se vinde. Dar cu tot cu monitor. Şi asta, costă cât un laptop SH, perfect funcţional şi cu 1 an garanţie! Şi care, oricum, e mai nou şi mai performant decât defunctul! Şi mă refer la Lenovo ThinkPad T400, pe care tocmai ce scriu acum! T61 al soţiei mele, Monica, e din mai 2007; al meu, T400, este din iulie 2008. La vară, face şi el 10 ani! Al lui Monica, a făcut deja, anul acesta! Şi merg amândouă! Dell Inspiron N5030, este din octombrie 2010 şi merge şi el!

– Citit de 58 vizitatori