Linux TEST: Manjaro 16.06

Manjaro Linux pe partiţie GPT

Am prezentat în articolele anterioare foarte pe scurt, câteva distribuţii Linux.

Spre deosebire de articolul “Linux Quick-Test…”, unde am prezentat nişte teste făcute cu obiectivul precis de a identifica acele distribuţii care au suport complet pentru BOOT EFI şi discuri partiţionate GPT, astăzi voi prezenta mai pe larg o distribuţie care mi-a atras atenţia în mod deosebit: Manjaro Linux 16.06.

De la Mandrake Linux / MandrivaOne, cred că este cea mai şlefuită şi funcţională distribuţie Linux la ora actuală!

Ca să-mi risipesc îndoielile şi scepticismele, am instalat-o şi voi lucra cu ea, atât cât voi putea.

Iată câteva dintre elementele care mi-au stârnit interesul:

  • Download ISO. Am avut posibilitatea să aleg între HTTP, FTP şi Torrent. Am preferat Torrent, poate şi din curiozitate…
  • Instrucţiunile de instalare. Foarte clare şi foarte explicite. Fiind la primul contact cu o distribuţie Manjaro, în ciuda popularităţii, am apreciat mult faptul că m-a scutit de timp pierdut cu scrierea ISO pe stick-ul USB! Totul a mers impecabil!
  • Scrierea pe USB stick. A decurs fără incidente, exact aşa cum era explicat în instrucţiuni. Am folosit ImageWrite (GUI pentru dd).
  • LiveOS. Am putut rula fără probleme ManjaroLive, atât pe Lenovo T400 cât şi pe ASUS X200M (Specificaţiile Lenovo T400 şi ASUS X200M sunt în articolul dedicat). O menţiune specială! Am testat atât CSM Boot cât şi UEFI Boot şi merg amândouă excelent!
  • Installerul. Un installer inteligent! Trebuie să recunosc, echipa de la ArchLinux e foarte departe în comparaţie cu alte echipe de dezvoltatori de distribuţii! Cei de la Manjaro Linux pe de altă parte, au dus munca “brand”-ul echipei distribuţiei-mamă, pe o culme pe care, spre exemplu Linux Mint, încă o visează! Mi-a detectat impecabil maşina (UEFI), mi-a detectat partiţia MSDOS făcută pe “automat” de Linux Mint 17.3 şi mi-a propus variantele cunoscute deja. Am ales-o pe prima (Install Manjaro alongside other Linux). Când am ajuns să dau drumul la partiţionare, m-a atenţionat că Manjaro are nevoie de o partiţie de boot “EFI”, deoarece maşina are firmware UEFI! Wow! Am creat partiţia FAT32, i-am pus flagul “boot” dar lipsea din listă “esp”. Am dat OK şi am primit cel mai interesant mesaj după mulţi ani de instalări: Manjaro Linux se poate instala şi în aceste condiţii, dar e posibil să pierd instalarea precedentă şi chiar să pierd date pe parcursul folosirii calculatorului, datorită incompatibilităţii dintre componente (UEFI, UEFI Boot, partiţii MSDOS, Bootloadere şi sistemele de operare). Am dat “Înainte” şi din fericire, la formatare, a generat o eroare de verificare a sistemului de fişiere FAT32. Am reluat instalarea şi am ales “Erase entire disk and install Manjaro”. Installerul mi-a creat singur partiţiile, a pus marcatorii (flags) şi a procedat la instalare. Destul de repede, dacă ţin seama că e o distribuţie cu multe aplicaţii preinstalate (1,5 GB comprimat!).
  • Reboot. La prima pornire de pe disc, am vrut să văd ce mi-a făcut pe disc… Am lansat GpartEd şi am studiat puţin partiţiile. Partiţia dev/sda1, FAT32, circa 500 MB, ocupaţi 33. Partiţia dev/sda2, ext4fs, circa 474000 MB, ocupaţi cam 7000. Partiţia dev/sda3, LinuxSwap, circa 1900 MB, ocupaţi 0. Aproape tot HDD ocupat cu Manjaro (500 GO = 476837 MB)…
  • Reţeaua. Mi-a văzut reţeaua chiar de la instalare, aşa că, am avut şi locaţia detectată şi ora şi tastatura mi-a văzut-o corect şi mi-a plecat instalarea, cu suport online. După reboot însă, a trebuit să fac login la reţea, totuşi…
  • Add/Remove Programs. În loc să caut după cine ştie ce denumire criptică, am găsit asta în “Quick Menu” şi “System”. Şi, trebuie să recunosc, chiar merge peste aşteptări! Dacă e să compar cu Windows, e “Dincolo de nori!” :). O să fiu niţel măgar: Visam pe vremea când eram pe Windows să am la Add/Remove o listă cu aplicaţiile freeware… 😛 O am aici şi chiar funcţionează şi este ergonomică! Din nefericire, pentru mine, e primul contact cu lumea ArchLinux, deci am multe de învăţat. Dar s-a materializat un vis al multora, cred: ArchLinux pentru acasă = Manjaro Linux! Şi este chiar excelent implementată partea de automatizare iar interfaţarea grafică, excelează! Ce mi-a lipsit, sunt unele aplicaţii, cum este de pildă OpenShot 2.x. Ştiu însă de ce: e încă în stadiu de teste. Chiar dacă Jonathan oferă versiuni sigure, filosofia GNU se păstrează văd la Manjaro şi mi se oferă ultima versiune “stable”, care este 1.4.3.1. Presupun că dacă vreau 2.07 (ultima) trebuie să o compilez şi să o instalez. Ceea ce are logică.
  • Internet. Cam tot ce am nevoie, mai puţin exoticele. Platforma “Steam” e şi ea prezentă, deşi pentru mine, e doar o curiozitate de rang foarte scăzut. Mi s-a părut interesantă platforma Avahi, dar este ceva care depăşeşte cu mult sfera mea de interes. Tendinţele actuale în software însă, impun o astfel de platformă şi chiar una performantă. Mediile de muncă de tip “Share if you care!”, cooperative şi distributive, necesită unelte şi platforme corespunzătoare. Licenţa GNU-GPL (şi Creative Commons), este, sunt doar “Proiectul”.

IMPRESII FINALE

Faţă de “criptogramele” sau “hieroglifele” numite Slackware, Gentoo, ArchLinux, Manjaro Linux este o cu totul altă lume!

Echipa de la Manjaro, a reuşit să introducă ArchLinux în casele oamenilor şi “Acordă-i o şansă acestui sistem de operare!” CHIAR SE JUSTIFICĂ!

Mi se pare una dintre cele mai minuţios, mai atent şlefuite distribuţii şi am deja convingerea că cine vrea un sistem stabil, sigur, “îngheţat” chiar, poate alege Manjaro Linux!

Modulul de actualizare te atenţionează discret funcţie de prioritatea actualizării, îţi spune câte pachete necesită actualizare şi decizi singur ce şi cum, când ai timpul necesar. Oricum, pe mine m-a anunţat aproape imediat după reboot, că am 38 de pachete de actualizat cu circa 170 MB de descărcat de pe net. Prin urmare, cine vrea sistem pentru crearea de conţinut, sigur merită să îl încerce!

Ce trebuie să învăţ, este cum jonglez cu kernelele “RealTime”, pentru că m-ar tenta să verific dacă pot transforma Manjaro în Manjaro Studio…

Pentru o platformă similară dar cu aplicaţii încă nesigure, avem deja două variante, AV Linux şi Ubuntu Studio. Din nefericire, AV Linux este o distribuţie la care lucrează un singur om şi inevitabil, apar probleme.

Atât cât am putut vedea, Manjaro este conceput având în minte utilizatorii cu o creativitate mare, care au viziune, dar cărora le lipseşte cunoaşterea în programare/administrare.

Totul sub Manjaro pare a fi extrem de uşor de schimbat, personalizat, modificat, fără să te rătăceşti printre tomuri clasa “The Holy Bible”. Ştiu că “man” şi “info” există din vremea când singura distribuţie “user-friendly” era Slackware 1.x. Primul Slackware care mi-a căzut în mână, era Slackware 4.x şi am rămas puţin zdruncinat când am văzut că apare versiunea 7.x. Pe vremea aceea, internetul meu se numea “CHIP Computer CD”.

Totuşi, hai să recunoaştem că pentru cine vrea să facă grafică, animaţie, cinematografie, muzică, autodezvoltare şi educaţie computerizată (eLearning), ultima grijă pe care ar putea-o avea, este să stea cu evanghelia bash în braţe, ca să schimbe 15 directori şi subdirectori şi alte asemenea “chestii elevate”.

Să fi descoperit oare distribuţia ideală pentru astfel de obiective?

Posibil!

Deocamdată, conceptul “Linux Studio”, încă are nevoie de extrem de mulţi contribuitori pentru a putea fi clar definit.

Am convingerea însă că ne întdreptăm spre o revoluţie în “Home Computing And Learning”.

Închei cu un gând:

M-aş bucura ca aroganţa celor de la ROGentOS să scadă măcar cu vreo 95%. Asta i-ar ajuta să scape de miopia patologică de care suferă.

Kogaion deocamdată, este o simplă himeră, comparativ cu Manjaro Linux. Despre această himeră, ştiu din 2007 şi de 9 ani, a rămas în acelaşi stadiu de himeră… Păcat! Gândirea este interesantă şi ar putea fi pentru Gentoo, ceea ce ESTE ACUM Manjaro Linux pentru ArchLinux: “Unirea, face puterea!”

Cred că voi reveni cu încă un articol dedicat Manjaro Linux. Sunt multe de descoperit şi cel puţin la prima vedere, acest lucru este mult uşurat de viziunea echipei de la Manjaro!

Dacă am în vedere că distribuţia excelează în lucrul cu sisteme UEFI la modul cel mai propriu, adică boot EFI, instalare pe discuri partiţionate GPT, multiboot UEFI, atunci chiar că merită să reflectez dacă voi schimba Linux Mint cu Manjaro Linux!

Potrivit discuţiilor purtate pe “Linux Pentru Prieteni”, rezultă că ar fi încă un competitor puternic pe piaţă: “Rosa Desktop Fresh R7”. Vom vedea în timp ce şi cum.

Avanpremieră - DualBoot Linux - Disc GPT!

Aş putea testa o instalare multiboot cu 3 versiuni Linux, lucru care ar fi util întrucât Manjaro, este la origine un Red Hat şi prin urmare, pachetele RPM sunt “la ele acasă”… Dacă mai luăm în considerare şi faptul că Fedora este deja o distribuţie de referinţă, filiera Mandrake/Mandriva prin care a trecut Rosa Desktop Fresh R7, atunci putem spera la o sinteză deosebită între performanţă şi orientarea utilizator!

Deocamdată însă, vreau să prezint o instalare dual-boot Linux PE PARTIŢIE GPT, complet funcţională!

Mă opresc aici şi îţi urez succes în testarea Manjaro Linux şi îmi place să cred că te vei încumeta să şi continui testele o perioadă mai lungă de timp!

La final, pe “ultima sută”:

Unealtă grafică de scris discuri USB via “dd”:

Rosa Image Writer!

Am testat funcţionarea şi merge direct din directorul creat la dezarhivare, fără a pretinde drepturi speciale. Foarte asemănător cu ImageWriter, dar mai elegant ca aspect…

E chiar o provocare să instalez Rosa Desktop Fresh R7!!

 

– Citit de 212 vizitatori

2 thoughts on “Linux TEST: Manjaro 16.06

  1. am avut probleme cu Manjaro.
    L-am instalat pe T400 pe un ssd samsung de 250 G . Nu a vrut sa se instaleze linga Linux Mint 17.3 – initial am avut o partitie pe ssd – si nu am putut sau nu am stiut sa repartitionez ssd -ul – asa ca a sters Mint.Problema a fost ca dupa o noapte de functionare laptopul mergea in reluare – efectua comenzile greu , dupa ce l-am restartat culorile erau pe contrast maxim , asa ca am renuntat.Am instalat Linux Mint 18.1 si vad ca merge.Adevarul este ca am gasit instructiuni.

    • Salut, Cezar!
      Chestiunea instalării a două sisteme de operare pe acelaşi HDD necesită cunoştinţe ceva mai avansate de administrare şi anume, partiţionare, cu tot ce presupune asta (programe necesare, calculul partiţiilor, lucrul cu partiţiile, formatare, sisteme de fişiere), asta ca să numesc o parte dintre cunoştinţele necesare.
      Abia după ce calculezi cam cât spaţiu aloci fiecărui sistem de operare, partiţia swap, partiţia /home, te apuci să partiţionezi discul — crearea tabelei de partiţii, apoi partiţiile înseşi — şi după ce partiţiile sunt formatate corespunzător, se trece la instalarea sistemelor de operare, rând pe rând.
      Pe lângă asta, e necesar să ştii să operezi cu programe de backup, când vrei să lucrezi cu mai multe sisteme de operare. Când faci teste cum fac eu, schimbând mereu sistemul de operare, vrei să consumi cât mai puţin timp, pentru că oricum durează mult. Pe lângă asta, exact cum s-a petrecut la tine, pot apare probleme de incompatibilităţi drivere/hardware şi vei voi să restaurezi rapid ceva care chiar a mers şi ţi-a plăcut.
      Sunt multe de spus, ţi-am înşirat aici punctele de plecare pentru studiu.
      Sunt foarte multe materiale pe net şi poţi învăţa, dacă chiar vrei să faci toate astea singur şi, desigur, să înveţi Linux mai bine decât ca divertisment.

Comments are closed.