Linux skills: Ce ştii să faci cu calculatorul?

Şerban Stănescu, Medalion 5 ani sub Linux

Linux şi antreprenoriatul online” partea a doua.

* Partea întâia * Partea a doua * Partea a treia * Partea a patra *

Iniţial, titlul pe care îl alesesem pentru acest articol, era „Dezvoltarea aptitudinilor cu Linux”. Dar mi s-a părut sec, leşinat şi l-am schimbat.

Întrebarea însă, rămâne în picioare, neagră, ameninţătoare, dureroasă:

CE ŞTII SĂ FACI CU CALCULATORUL?

Mulţi îşi închipuie că făcutul banilor pe net este o acţiune izolată: apeşi pe un buton (faci clic adică) şi curg banii de prin toate porturile USB. Deci, după filosofia asta, cumperi un HUB cu 20 de porturi şi te umpli de bani „noaptea, în somn”. Dacă intri la categoria „wannabe rich whishful dreamer”, acest articol e contraindicat pentru tine. Citeşte altceva!

Dar dacă…

Dacă realmente ţi-a ajuns cu cuţitul la os, voi reaminti că pe blogul vechi, am publicat mai multe articole legate de acest subiect.

Mai nou, am trecut la revizuirea foarte multor materiale realizate de-a lungul anilor, inclusiv cursurile CBPN şi am dezvoltat un training de 18 luni, destinat exact unui startup online, începerii unei afaceri de acasă. Trainingul „Trăieşte inteligent! Trăieşte SMART!”.

Pentru cei care au nevoie să stea acasă cât mai mult timp posibil şi totuşi să poată să îşi câştige existenţa, singura cale viabilă, cale pe care noi noi însemnând Monica Stănescu şi Şerban Stănescu o verificăm şi o practicăm zilnic: dezvoltarea de produse şi servicii, lucrând de acasă.

Aici însă, intrăm pe un teren complex şi dificil de rezumat în câteva vorbe.

Sunt foarte multe aspecte de pus la punct, pentru a putea să ajungi la nivelul minim necesar unui trai zilnic. Sunt foarte multe aptitudini necesare şi pe cale de consecinţă, este nevoie să înveţi enorm de multe lucruri.

Contrar reclamelor de pe net cu „afacere la buton”, care este o mitologie idioată, rău intenţionată (din categoria „black hat marketing”) destinată persoanelor credule şi disperate, dezvoltarea unei afaceri online viabile, necesită parcurgerea foarte multor paşi, între care 90% înseamnă PRACTICĂ, PRACTICĂ, PRACTICĂ şi iar PRACTICĂ şi de asemenea, teorie. Acea teorie care îţi prezintă într-o carte electronică de 20 – 50 pagini, sau în mai multe astfel de cărţi (cu cât mai multe, cu atât mai bine!), cam cum poţi să dai faliment de 50 de ori lunar şi cazurile de exemplificare necesare, astfel încât să eviţi acele experimente care duc la pagube.

Secretul în dezvoltarea unei afaceri online (antreprenoriat online) este de fapt aşa de cunoscut, că mi-e jenă să-l scriu. Totuşi, o fac, pentru că văd că lumea încă e plină de „wannabe rich” (vreau să fiu bogat), dar peste noapte. Şi asta, înseamnă o singură soluţie: hoţie pe steroizi.

Soluţia CORECTĂ, este destul de evidentă:

  1. Dezvoltă-ţi abilităţile de lucru cu calculatorul. Lasă telefonul, că este o jucărie costisitoare, care a ajuns să fie mai deştept ca tine;

  2. Învaţă să îţi gestionezi RESURSELE PERSONALE astfel încât să ştii ce ai în exces şi ce produse şi servicii poţi crea cu acele resurse;

  3. Învaţă să creezi produse şi servicii şi crează-ţi primul produs sau serviciu. Apoi pe al doilea, al treilea, al 15-lea şi tot aşa, până când portofoliul tău va produce destul cât să-ţi ţii toată familia;

  4. Învaţă marketing şi promovare. Ca să poţi vinde online, ai nevoie de expunere. Blogul, fără discuţie, este un instrument extrem de puternic. Dar mai sunt şi reţelele sociale, reţelele de media sharing. Produsele şi serviciile tale odată ajunse la finalizare, oamenii interesaţi te contactează. De aici până la vânzare, totul ţine de practică şi ÎNVĂŢAREA DIN PRACTICĂ.

Mai sunt încă şi alte aspecte importante, precum Managementul resurselor, educaţia spirituală, lucrul în echipă, instrumentele online de automatizare şi de comunicare cu oamenii, nevoile şi satisfacerea lor în ordinea priorităţilor naturale, nevoi pe care marketingul actual le ignoră intenţionat şi…

Închei cu ce spuneam la început: dacă ţi-a ajuns cuţitul la os, atunci am un training pentru tine: “Trăieşte inteligent! Trăieşte SMART!”. E scump, e foarte scump, dar scuteşti vreo 7 ani de căutări şi disperare şi muuuulte eşecuri dureroase (dacă pui în practică minimum 2 ore pe zi…). Dacă le-ai avut deja, eşecurile dureroase, desigur (eu le-am avut…) atunci poate că trainingul o să ţi se pară un chilipir. DOAR ATUNCI!

Până atunci, joacă-te cu mobilul; toată ziua. Mai ai nevoie de cucuie în cap. Mari. Şi de oase rupte. 😉

“Better work SMARTER than harder!”.

Dar ca să munceşti SMARTER, ai nevoie să înveţi să fii S.M.A.R.T.!!

Până atunci, munceşti şi trăieşti HARDER.

* Partea întâia * Partea a doua * Partea a treia * Partea a patra *

– Citit de 80 vizitatori