Cerinţele lucrului de acasă

Munca la domiciliu şi tehnologia informaţiei

 

Atunci când mi-am schiţat în minte „următorul articol” mi se părea că o să pot rezolva pe scurt.

Întâmplarea Ce-o fi aia!?! dar… hai să trecem mai departe! face că am avut multe discuţii pe chat şi în „lumea fizică” de când am publicat articolul despre lucrul de acasă şi am reuşit să-mi dau seama că sunt extrem de puţini cei care au o imagine de ansamblu CLARĂ, PRECISĂ, privind ce înseamnă CREAREA UNUI LOC DE MUNCĂ.

Aşa încât, în loc să mă trezesc că public un articol-nuvelă, de şase – opt mii de cuvinte, m-am decis să o iau pe îndelete şi, funcţie de tine, de cei care vor cu adevărat răspunsuri la întrebări, de întrebările pe care le voi primi, să conduc dezvoltarea seriei de articole astfel încât să fiu mai aproape de cei care sunt foarte hotărâţi să treacă la un alt mod de viaţă.

Principalele probleme de care m-am izbit, în cazul meu particular, au fost mai curând legate de anumite cerinţe specifice felului meu de a fi decât de aspectele teorie+practică şi asta, pentru că mi-am început de foarte devreme procesul de autoeducaţie.

Fără să intru acum în amănunte legate de construirea unui loc de muncă pentru categorii speciale de oameni, cum sunt cei cu capacităţi extrasenzoriale şi talente multiple sau „supradotaţii” cum li se mai spune, voi prezenta aici o serie de cerinţe esenţiale, a căror îndeplinire îţi permite să ÎŢI CREEZI UN LOC DE MUNCĂ SINGUR, pentru că ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ LUCREZI DE ACASĂ!

  • O aptitudine foarte bine dezvoltată. Un loc de muncă de acasă, presupune că ţi-ai dezvoltat cel puţin o aptitudine, cel puţin la nivel de FOARTE BINE, preferabil la nivel de EXCELENŢĂ. Altfel, pierzi şi timp şi bani, ca să afli ceea ce pentru mulţi este evident: cu muncitori necalificaţi se fac munci necalificate şi piaţa geme de muncitori necalificaţi care cerşesc pe la colţuri de stradă sau pe la primării. A muta cerşitul de pe stradă pe internet, face din cerşit un singur lucru: cerşetorie informatizată. Nimic altceva.

  • Noţiuni elementare de organizarea şi normarea muncii. Cine îşi închipuie că poţi avea un serviciu RENTABIL, CONVENABIL, fără a fi capabil să ÎŞI calculeze câţi bani îi trebuie într-o zi, o lună, un an, ajunge să tragă targa pe uscat şi să se înglodeze în datorii, după cel mult trei luni de aventuri absurde în lumea antreprenoriatului făcut după ureche. Pe scurt, normarea şi organizarea muncii se referă la ceea ce pot să fac, la ce nivel de calitate şi în cât timp, FĂRĂ SĂ AJUNG LA SPITAL!

  • Experienţă în organizarea şi administrarea TIMPULUI. Cea mai dură capcană şi cel mai terifiant demon al muncii de acasă, al afacerilor online, este ILUZIA LIBERTĂŢII ABSOLUTE. Oricine poate confirma după maximum doi ani de muncă în regim de freelancer că, principala nenorocire, este tocmai faptul că eşti liber să munceşti când ai chef şi cât ai chef. Aşa încât, înţelegi pe dos libertatea asta şi tragi chiulul ca la serviciul de care tocmai te-ai despărţit, cu impresia că îi faci bucata şefului sau şefilor, că la unii e cazul unor resentimente cumulate în decenii! care te-a nedreptăţit cândva. Şi aici, îţi scapă un detaliu mititel: TU EŞTI ŞEFUL ÎN CARE DAI, în fiecare secundă de chiuleală!

  • Administrarea (managementul) afacerilor. Este un complex de aptitudini pe care, dacă le ignori, porneşti cu stângul, pentru că, spre deosebire de un job la o fabrică sau la o instituţie oarecare, unde alţii se ocupă de asta şi tu primeşti ordinele „de sus”, într-o afacere în care munceşti de acasă, într-o afacere online, TU EŞTI SINGURUL CARE DECIDE, DE LA A LA Z! Marea problemă a unui fost salariat este că, a fost învăţat să fie un simplu executant şi mecanismul decizional, a fost şi a rămas complet necunoscut pentru el, pentru simplul motiv că se ocupau alte compartimente de toate treburile astea.

  • Cercetare-Dezvoltare. În vreme ce într-o fabrică oarecare partea asta de muncă e contractată cu un institut specializat care furnizează contra cost rezultatele comandate de către conducere, acasă, tu faci totul adică: şi partea de cercetare şi partea de studiu de piaţă şi partea de dezvoltare şi partea de costuri de implementare şi amortizare a unui produs sau serviciu şi planificarea recuperării investiţiilor şi încă o listă lungă de alte activităţi.

  • Marketing. Aici cam toată lumea ia plasă în proporţie de 99%. Cam toţi cei pe care îi cunosc eu şi care au pornit pe calea lucrului de acasă, şi-au închipuit că dacă au făcut nişte mărţişoare sau ceva lucru de mână, o să se vândă singure, o să tăbărască clienţii pe ei şi o să le bată vântul produsele înainte să-şi dea ei seama că le-au vândut. Din păcate, marketingul este o ştiinţă complexă, care înseamnă cunoaşterea psihologiei cumpărătorului, cunoaşterea a ceea ce înseamnă piaţă de desfacere, ce înseamnă promovare, care sunt tehnicile, ce înseamnă REPUTAŢIE (brand), cum se câştigă reputaţia, cum se păstrează şi încă o puzderie de cunoştinţe pe care cam toată lumea doar îşi închipuie că le are şi în realitate, aceste cunoştinţe le sunt total necunoscute. Mulţi oameni îşi închipuie că sunt singurii din lume cărora le-a venit ideea X şi după luni în şir de eşecuri dureroase, sume uriaşe de bani irosite, află că e plină lumea de „produsul minune” cu care îşi închipuiau ei că o să rupă inima târgului…

Închei aici, cu precizarea că, fiecare dintre cerinţele enumerate, este un domeniu vast de cunoştinţe, cu privire la care s-au scris mii de cărţi, s-au făcut filme, există sute de teze de doctorat. A ignora acest ocean de informaţie, înseamnă un singur lucru: EŞEC GARANTAT.

Pot spune ca ultimă idee, că, deşi am lucrat cam două decenii în producţie, în fabrică, m-am izbit de toate cele de mai sus, deşi mi-a plăcut să citesc şi să pun în practică.

Există însă foarte multe lucruri a căror punere în practică, necesită un cadru organizat, o echipă; altfel, e nevoie de sume exorbitante de bani, de mult timp şi de un psihic capabil să îndure milioane de eşecuri ŞI SĂ O IA DE LA CAPĂT, DUPĂ FIECARE EŞEC!

– Citit de 1148 vizitatori

One thought on “Cerinţele lucrului de acasă

Comments are closed.