Avantajele unei partiţii Home

Partiţia Home pe Dell N5030

Partiţia /home, imediat după restaurarea backup-ului făcut înainte de reinstalarea sistemului de operare.

Scriam zilele trecute despre povestea mutării directorului Home pe o partiţie Home.

Astăzi, voi vorbi despre avantajele pe care le oferă o partiţie /home, spre deosebire de un director /home, respectiv utilizarea partiţiilor speciale de date.

Voi dezvolta următoarele idei:

  • ARGUMENTELE “PENTRU”;
  • PARTIŢIILE DE DATE;
  • DE CE SĂ FOLOSEŞTI PARTIŢII DE DATE?

ARGUMENTELE “PENTRU”

  • Desktopul şi aspectul său. Toate modificările pe care le facem pentru a ne aranja desktopul aşa cum ne convine pentru a lucra eficient, sunt stocate în directorul /home. Astfel, dacă în locul unui director /home vom avea o PARTIŢIE (disc dedicat!) acestui gen de nevoi personale, indiferent de numărul instalărilor sau reinstalărilor făcute, aceste configurări se păstrează. Ele, pur şi simplu “se moştenesc”! Asta înseamnă în general, “partiţie de date
  • Aplicaţiile şi configurarea lor. Acelaşi adevăr este valabil şi pentru aplicaţiile pe care le instalăm “manual” (în plus faţă de cele preinstalate).
  • Configurarea clientului de mail. Eu de pildă, folosesc Thunderbird, pentru că primesc multe mailuri zilnic (uneori peste 75!) şi am nevoie să pot primi mailurile foarte repede şi să fie sortate automat, după anumite criterii (filtre) stabilite de mine! Asta înseamnă să folosesc un client de mail, care să le descarece “grămadă” pe calculatorul meu. Clientul de mail merge mult mai repede decât interfaţa web a Google Mail de exemplu, sau oricare altă formă de web-mail. În câteva zeci de secunde, am 150 – 200 mailuri descărcate şi centralizate, sortate “automat” pe categorii, pentru că mi-am structurat “Inbox” pe directori şi subdirectori, am construit filtre şi astfel, priorităţile sunt clare. Toată această structură, inclusiv mailurile primite, sunt stocate de obicei în directorul /home/serban/.thunderbird. Adică în directorul (sau partiţia personală, după caz) personal.

Pe scurt, “tot ce mişcă” pe calculator, este stocat într-o serie de subdirectori ai directorului sau, după caz, al partiţiei /home.

Dacă în Windows acest lucru era un “dat” şi schimbarea acestor configurări era mai dificil de făcut, fiind valabile doar pentru instalarea curentă (Windows pierdea aceste configurări la o instalare “pe curat”), în Linux, dacă ai declarat la instalare că ai o partiţie /home, această partiţie înlocuieşte directorul /home. El va exista în continuare la locul lui, dar în realitate, este o legătură simbolică spre o partiţie /home şi conţinutul directorului “/home” care poate fi văzut în /, este de fapt conţinutul partiţiei /home. Acesta este efectul liniei prezentate de mine din fişierul /etc/fstab, din articolul “Migrarea directorului /home”.

PARTIŢIILE DE DATE

Cred că este uşor acum de extins experienţa de mai sus, către conceptul “partiţie de date”.

Ca să explic limpede, dacă Linux tratează o partiţie de date ca şi cum ar fi un directror al sistemului de operare, atunci accesarea datelor respective, se face navigând în sistemul de fişiere, fără alte complicaţii.

Pentru cine ştie ce înseamnă “drepturi utilizator” în sistemele Linux/Unix (chown şi chmod), asta deschide perspectiva folosirii unor partiţii de date dedicate, organizate exact după modelul directorilor din /home, adică, în locul unui director pentru video, pot pune o partiţie în care să stochez materialele video, /home/video, caz în care tot ceea ce este implicit stocat în acest director, va ajunge de fapt, în partiţia dedicată!

Partiţia Win pe Dell N5031

Partiţia de date personale /win, după redimensionare şi mutare. Dimensiunea arhivei, la data realizării capturii, era de 71,17 GB!

DE CE SĂ FOLOSEŞTI PARTIŢII DE DATE?

Puţini înţeleg filosofia drepturilor utilizatorilor şi de multe ori, după o reinstalare, ne pomenim că Linux ne interzice să deschidem fie nişte directori importanţi, fie nişte fişiere la care am lucrat înainte de instalare.

Acest lucru se petrece deoarece Linux este conceput să împiedice accesul la fişierele al altor utilizatori, indiferent care ar fi aceştia, indiferent de maşină, excepţia fiind una singură: PROPRIETARUL DE DREPT!

Cum la o instalare nouă datele utilizatorului-administrator sunt diferite, accesul la propriile fişiere este restricţionat şi singurul care are dreptul de a le accesa, este ”root”, adică, administratorul sistemului!

Modificare-fstab

Cum am modificat fişierul /etc/fstab pentru a realiza partiţiile de date şi montarea lor automată (cele descrise mai sus). Ultimul parametru (valoarea 2), produce verificarea sistemului de fişiere (e2fschk) la fiecare reboot.

Copiile de siguranţă şi restaurarea lor

După o experienţă de 19 ani de lucru cu backup-uri low-level, îmi permit să afirm că realizarea unei copii de siguranţă cu utilitarele specifice lucrului la nivel de bit (low-level backup), cum sunt CloneZilla şi Partition Saving (al lui Damien Gibouret) se face mult mai rapid, ocupă mult mai puţin spaţiu şi RESTAURAREA, este şi ea mai rapidă. Există fără îndoială şi excepţii. Putem face copii de siguranţă cu utilitare gen rsync şi fără să le arhivăm propriu-zis (arhivarea înseamnă ŞI compresia datelor!), dar iată care sunt costurile, în cazul meu: arhiva mea curentă, are 74.137,6 MB (72,4 GB), fără materialele video în stare brută! Dacă iau în calcul 100 fişiere video de 1,8 GB… se complică povestea! Copia backup făcută cu CloneZilla (arhivare cu bzip2), are 56,6 GB (57.958 MB). Am câştigat prin urmare 15,8 GB. Dacă mă gândesc la faptul că am mai multe copii (pentru siguranţă!), atunci dacă la 3 copii câştig aproape 50 GB, cred că discutăm altfel!

Ţin să precizez din nou că, această arhivă are eliminate din ea fişierele video (filmările cu camera), fişierele .ISO (distribuţiile Linux) şi proiectele video, pe care le stochez pe un HDD extern!! La proiectele video de pildă, un proiect video de 15 minute, are în medie, 550 MB. Am publicat deja peste 80 de materiale video, dintre care, unele depăşesc 60 minute…

Toate aceste date, pot fi salvate la nivel de partiţie în timpul backup-ului şi restaurarea, poate fi făcută la una sau mai multe partiţii, selectiv, după caz!

Această flexibilitate deosebită, este ceea ce scuteşte enorm de mult timp dacă se petrece ceva cu instalarea curentă a sistemului de operare, care de regulăp, se instalează pe partiţia /dev/sda1!

Astfel, dacă Linuxul meu “crapă”, durează doar 10 minute restaurarea (e vorba despre doar 8 GB!). Pentru că am nevoie doar de restaurarea sistemului de operare!

Dacă toate datele mele personale erau stocate pe partiţia sistemului de operare (directorul /home…), atunci ar fi durat mai mult decât o instalare (40 minute), pe lângă faptul că pierdeam o mulţime de date personale, cum am spus mai sus!

Mai este încă un avantaj aici: partiţia sistemului de operare, poate fi şi de 15 GB, tocmai pentru că avem partiţii pentru date!

Partiţia /home la mine de exemplu, ocupă 8,8 GB, după ce am mutat toate fişierele mari (video, fotografii, imagini .ISO, alte downloaduri) în vreme ce partiţia sistemului de operare, ocupă (acum, 26 iulie 2016) 7,99 GB. Şi trebuie să precizez, am instalat cam tot ce am nevoie (inclusiv utilitarele sistem!). Poate voi descoperi că îmi lipseşte ceva, mai încolo sau, poate apare o aplicaţie “nouă” deja sunt multe aplicaţii vechi la care s-a reluat lucrul, după o pauză de câţiva ani! deoarece lumea FOSS se mişcă repede şi chiar apar proiecte noi, interesante. Totuşi, chiar şi aşa, e puţin probabil că voi depăşi 10 GB aşa curând! Ori, restaurarea unei astfel de partiţii, se face în cel mult 15 minute, cu tot cu verificările de sistem de fişiere, respectiv de integritate a copiei şi a restaurării!

INSTALĂRI ŞI REINSTALĂRI FĂRĂ GRIJI!

Avantajul cel mai evident al unor partiţii de date, cum este partiţia /home despre care am vorbit cel mai mult, este şi se vede clar, în momentul când avem nevoie să schimbăm sistemul de operare vechi, cu o versiune nouă.

Teoretic, ar putea fi o cale de upgrade. Complexitatea sistemelor de operare moderne însă, face mult mai sigură instalarea “pe curat”, din fişierul-imagine .ISO cu versiunea nouă, aşa cum şi recomandă majoritatea celor care realizează distribuţii Linux. De altfel, un upgrade al sistemului de operare, poate dura mult mai mult decât o instalare a versiunii noi şi pot apare regresii (deteriorarea unor programe instalate, datorită unor incompatibilităţi neaşteptate)!

În cazul când am partiţii de date, această cale este mult mai simplă, pentru că tot ce am de făcut, este să reinstalez (restaurez un backup, dacă am!!!) sistemul de operare şi aplicaţiile de care am nevoie şi care este o treabă infinit mai uşoară, decât configurarea lor!

În materialele (cărţi, cursuri şi video) din seria “Linux Pentru Acasă”, voi aborda mai amănunţit şi scenariile în care ne situăm cel mai des şi soluţia care funcţionează la mine şi pe care am verificat-o de zeci, poate sute de ori până în prezent!

În fine şi asta cred că va bucura pe cei cărora le place să testeze distribuţii Linux:

Este mult mai uşor să instalezi o distribuţie Linux nouă când aplicaţiile uzuale sunt deja configurate, decât să le configurezi iar şi iar, la fiecare instalare! Browserul şi clientul de mail, au cel mai mult de suferit, pentru că aici sunt foarte multe date personale: în browser avem lista cu siturile care ne plac şi le vizităm des, sau cu resurse foarte utile (cărţi gratuite, filme, tutoriale, etc.) iar în clientul de mail, mailurile primite, conturile de mail cu configurările lor, filtrele după care sortăm aceste mailuri, adrese de mail care sunt importante, downloaduri ale ataşamentelor la mailuri.

Închei cu un exemplu:

Când am instalat prima oară Mint 17.3 Rosa şi am deschis browserul, aveam în el deschise toate paginile care mă interesau şi pe care le avusesem deschise în Mint 13 înainte de restartarea pentru instalare, toate semnele puse la toate siturile care mă interesează!

Închei aici şi îmi exprim speranţa că ţi-am oferit destule argumente să treci la o organizare mai eficientă a materialelor tale la care ţii, folosind PARTIŢII DEDICATE!

Într-o paranteză fiind spus, încă din 1995 am ajuns la concluzia că e în avantajul meu să-mi partiţionez discul cel puţin în două: o partiţie pentru Windows şi una pentru datele mele, oricare ar fi fost ele!

Acum, am făcut doar trecerea (la altă scară şi alt nivel de complexitate, desigur!) de la o singură partiţie de date (discul D:\, pe vremea Windows), la mai multe.

Principalul inconvenient de care m-am izbit în 2012, a fost chestiunea drepturilor de utilizator… Acum, m-am lămurit şi cum se rezolvă asta!

SUCCES ÎN ORGANIZAREA DATELOR TALE!

Dacă ai nevoie de ajutor, mă poţi contacta şi, în limita posibilităţilor mele, te ajut cu mare plăcere!

– Citit de 72 vizitatori