Arta scrisului: Reorientarea blogului către cel mai mare capitol din viaţa mea

Şerban Stănescu - Medalion arteziană Grecia

 

Am scris data trecută despre un eveniment costisitor din viaţa mea. Arderea hard-discului de pe maşina mea principală.

Se pare că acest eveniment mi-a atras atenţia, reprezintă un „declic” prin rezonanţe multiple şi conştientizări treptate, asupra unui fapt care, poate pentru alţii, alţii în afară de mine Ce ştie tot satu’…? e posibil să fi fost mult mai mult decât evident!

Iată, sintetic, despre ce este vorba…

În cei zece ani de blogging, am scris despre tot felul de subiecte. Ba chiar m-am băgat şi în „ciorba” numită „pamflet” (în anii 2006 – 2008) şi pot să spun chiar cu mare succes! Am scris despre internet, despre calculatoare, despre dezvoltare personală, despre spiritualitate, despre antreprenoriat online.

Despre ce am scris cel mai puţin?

Oricât de paradoxal ar suna, cel mai puţin am scris despre ceea ce fac deja de 49 de ani: ARTA SCRISULUI!

Da, este adevărat, am peste 1000 de articole publicate şi accesibile pe internet. Las la o parte cărţile scrise şi publicate, începând cu 2007…

La o medie de 500 cuvinte pe articol (este de vreo 650, dar…), asta înseamnă 500.000 cuvinte. E ceva. Seamănă a Dostoievski şi Tolstoi. Sau poate a Balzac. Şi asta s-a adunat doar din segmentul, din secţiunea numită „jurnalism online”.

Am ţinut vreo 6 versiuni de curs de afaceri online, ultimul fiind închis în iulie 2013. Este vorba despre „Cum să faci bani pe net” sau pe scurt, CBPN. A urmat apoi programul ROBIS (România Online BusIness Startup), pe care l-am întrerupt când am decis revenirea în ţară, în primăvara lui 2013…

Deja de câţiva ani buni, trăiesc cu sentimentul difuz că merg cu o maşină care are frâna de mână trasă!

De ce am ocolit să scriu despre munca în care am acumulat cea mai mare cantitate de experienţă? Despre munca în care am cele mai multe şi cele mai bune rezultate? Despre munca de coaching într-ale scrisului, care dă rezultate cu care mă mândresc?

Ştii, există o singură variantă de răspuns. O povestioară. Imaginară, dar plastică. Oricum, e singura variantă pe care o am.

Oglinda

Foarte demult, într-o galaxie îndepărtată, pe o planetă foarte îndepărtată, pe un continent mare şi plin de verdeaţă, trăia un om.

Acest om, ca orice om, avea şi el de toate; complicaţii, bucurii, depresii, exuberanţe, vise, speranţe, familie, responsabilităţi.

Din motive de internet privacy, îi voi spune „Luminius”.

Viaţa pe acel continent, era una simplă. Omul, Luminius, se bucura de Natură, avea un trai foarte apropiat de natură. Asta, până într-o zi…

Societatea în care trăiau, avea o structură puternic comunitară şi oamenii din această lume, trăiau ca un singur organism complex, fiecare simţindu-se şi comportându-se ca o celulă a acestui organism numit „societate”.

În lumea lor, tehnologia, era mai curând o amintire. Ei trăiau o viaţă bazată pe dezvoltarea capacităţilor interioare, a potenţialului individual şi modul în care acest potenţial poate fi asamblat în organismul lor, numit „Familia”. La noi, s-ar traduce prin „societate”.

Într-o zi, de pe o planetă foarte îndepărtată (altă galaxie, alt sistem solar, alt timp liniar), căreia locuitorii ei îi spuneau „Pământ” şi ei îşi ziceau lor înşile „oameni”, pe Planeta noastră în discuţie să-i spunem din motive de discreţie cosmonautică „Ecosysheaven” a asolizat (că „aterizat”, vine de la Terra!) nava Pământenilor.

Şi, locul în care a aterizat, s-a nimerit (nimerit?) să fie tocmai în pădurea tropicală în care locuia omul nostru. Luminius, adică.

Când asta s-a petrecut, Luminius tocmai îşi făcea siesta, empatizând cu întregul univers al pădurii tropicale.

Liniştea sa însă a fost tulburată de modulul de asolizare al Pământenilor.

Luminius a perceput distorsiunea în câmpuri. A avut un moment de confuzie… „Aşadar, Fiinţele care călătoresc în cutii zburătoare pe care le-am văzut, în Conştiinţă, chiar există?!! Credeam că este o simplă proiecţie mentală… Un câmp remanent, din timpuri imemoriale…”

Ar fi putut să îi dezintegreze, activând un anumit set de tipare mentale. Dar asta, era împotriva regulilor Familiei şi ale miilor de generaţii ale strămoşilor lor. A preferat să-şi reducă vizibilitatea la un nivel foarte scăzut, cam ca al unei fantome de pe la noi.

Echipajul Pământenilor, a descins din modul. Condiţiile de viaţă fiind ca pe Pământ, chiar mult mai bune decât „acasă” şi-au păstrat doar costumaţia de interior. Nişte costume dintr-un material bio-sensibil, care se mulau perfect pe corp şi asigurau o monitorizare continuă a tuturor parametrilor biometrici esenţiali, declanşând simbiotic reechilibrarea funcţiilor vitale perturbate de un eveniment sau altul.

Gemma? spuse întrebător Adriana, o fată din grup, care pe umărul stâng avea un ecuson tricolor, ai văzut? Ai văzut fantoma? Ce blondă e!

Gemma, avea o vârstă imprecisă. Părea după atitudine, conducătoarea grupului de exploratori.

Care fantomă, Adriana? Răspunsul Gemmei, trăda o oarecare surpriză, amestecată cu amuzament.

Uite, acolo, în pădure, lângă arborele acela uriaş! Ai putut să detectezi cu scannerul?

Aha! Da, pare a fi ceva similar Entităţilor de la voi, din Pădurea Baciu, pe care le studiem de ceva vreme. Stai puţin să verific. Softul făcut de tine pentru chestia asta, e o minune!

Mulţumesc, răspunse Adriana.

Aparatul mânuit de Gemma, părea a fi un telefon inteligent. Poate chiar şi era, doar că o versiune mai sofisticată. Deasupra ecranului, începuse să plutească o siluetă miniaturală a lui Luminus. Pe corp, în diferite zone, apăruseră săgetuţe care indicau diferite valori numerice şi explicaţii. Proiecţia 3D era foarte dinamică.

Căpitane, spuse un bărbat din grup, este un contact direct, sau este doar un câmp remanent?

Gemma, întoarse privirea către colegul din grup şi îi răspunse:

Angelo, cred că ai intuit corect. Parametrii măsuraţi, indică o Fiinţă sentientă, cu un grad de dezvoltare destul de ridicat. A simţit scannerul şi, după o scurtă ezitare, densitatea ectoplasmei s-a redus. Datele venite de la scanner, sunt din ce în ce mai slabe. Cred că ŞTIE că l-am descoperit şi este… prudent. Coincidenţa dintre scanare şi diminuarea densităţii structurii, mi se pare prea evidentă ca să fie un „accident”.

Luminius, se simţi pătruns de o radiaţie inferioară celei cu care era obişnuit în mediul lor de viaţă. Un fel de agresiune, aşa percepea el interacţiunea dintre el şi obiectul ciudat mânuit de femeia din grup. Să dispară? Să alerteze Familia? Oricum, informaţiile de bază deja erau cunoscute de către toţi. Se consultă pe loc cu membrii comunităţii locale…

„Lasă-i! Hai să vedem ce fac, ce vor. Poate că sunt o civilizaţie paşnică, chiar dacă sunt atât de mult în urma noastră… Poate aşa aflăm mai multe despre istoria noastră străveche. Tot ce ştim, sunt simple înregistrări în Conştiinţa planetară. Poate că de la ei, vom afla cum evoluează o astfel de civilizaţie şi ne putem da seama către ce tind ei acum, de unde venim noi şi alte informaţii interesante. Fiinţa aceea cu… oglinda în mână (acesta e cuvântul cel mai apropiat găsit de noi în arhivele străvechi pentru obiectul acesta), văd că te analizează şi ezită să acţioneze. În profunzimile ei, a înţeles că e posibil să fie un contact între ei şi noi. Dar are un nivel de înţelegere diferit. Îţi recomandăm să rămâi şi, dacă tu consideri că este acceptabil, să te expui mai mult. Să accepţi o mărire a densităţii relative, în scopul cercetărilor.”

Adriana părea uşor tulburată ce ceea ce simţea în jurul său. I se adresă din nou lui Gemma:
Gemma… Ştii că sunt împotriva ierarhiilor şi… Totuşi, eşti Comandantul acestei expediţii, al acestui Program. Îmi dai voie să comunic telepatic cu Entitatea?

Hmmmm… Ştii… Văd că scannerul oferă informaţii din ce în ce mai puţine. Mă gândeam chiar să discutăm. Eu simt ceva straniu în jurul meu. Am senzaţia că aş fi privită la microscop. Că în jurul nostru, ar fi de fapt un oraş cu sute de milioane de locuitori. Ştiu, e poate doar o senzaţie şi totuşi…

Am aceeaşi senzaţie. Poate că la mine este ceva mai clar definită. Aş zice mai curând că este o Entitate stranie şi că Fiinţa pe care o scanăm, ar fi ceva care am putea numi „celula Entităţii”… Stai puţin! Cred că percep ceva! Eşti de acord să mă apropii singură de Fiinţă? Să rămâneţi voi aici, pe poziţii?

OK. Te rog însă să laşi sălbăticia ta notorie la o parte şi să manifeşti maximum de prudenţă! Şi faţă de tine şi faţă de Fiinţă! E posibil să fie o civilizaţie mult mai avansată ca a noastră şi ar fi regretabil să ajungem la un conflict involuntar, la primul contact! M-am făcut înţeleasă? Cred că e rezonabil ce îţi cer!

OK, s-a înregistrat! Recomandări speciale? Aşa, ca de la mamă la fată?

Wow! Dacă erai fata mea, cred că te trimiteam în armată, la instrucţie, să te mai înveţi cu disciplina! Bun… Să lăsăm micile noastre incidente la o parte… Dacă aş fi mama ta? Ţi-aş aminti că te iubesc. Oricum ai fi. E prea mult spus, o cerinţă prea mare, să-ţi aminteşti asta tot timpul cât eşti în misiune?

— Gemma! Mă sperii! Sunt destul de cconştientă de miza a ceea ce se petrece acum. E dificil să putem spune ce riscuri sunt şi totuşi, dacă această… Fiinţă, sau Civilizaţie, reprezintă viitorul nostru îndepărtat? Ce relevanţă mai are modul nostru conflictual de viaţă, abia stins de câteva secole? Ce importanţă mai am eu, viaţa mea, noi, într-un context atât de grandios? Suntem nişte mici furnici pe suprafaţa unui Pământ care arată cum poate, cândva, arăta şi Pământul nostru. Sau, cum prefer eu să cred, cum îl putem noi face, dacă vrem cu adevărat să trăim în pace şi iubire, cu toată planeta!

[VA URMA…]

DEDICAŢIE

Am deschis această nouă secţiune pe blogul meu. Acesta este primul articol.

Mi-am propus să fac ceea ce poate, trebuia să fac de multă vreme: să scriu. Să scriu inclusiv despre ceea ce înseamnă scrisul, în general, despre ARTA SCRISULUI, despre experienţa pe care am acumulat-o în cei 49 de ani de când practic scrisul şi cititul, pe o bază sistematică.

Dedic atât acest articol, cât şi schiţa SF (????) din cuprinsul articolului, lui PAUL MELINTE, de la BRAIN MARKETING, un om cu care m-am împrietenit online şi a cărui iniţiativă mi-a plăcut destul încât să scriu acest articol şi să-mi revizuiesc idiosincraziile legate de „a scrie despre cum scriu”.

Ştiu că e imposibil să recuperez ani de zile de poveşti; de evitări şi ocolişuri.

Mai ştiu însă şi ce este posibil ACUM: să scriu despre ce am refuzat ani în şir, fie conştient, fie subconştient, fie poate chiar şi la nivel inconştient. Ce importanţă mai are?
Această secţiune a blogului, este răspunsul meu, (OK, un început de răspuns!) la provocarea lui Paul Melinte, cu privire la scris.
Îl dedic însă în egală măsură tuturor celor care acceptă provocarea, celor care au acceptat-o deja.
Este un gen de provocare care ne aduce împreună, într-o lume mai bună. O provocare pe care mi-o doresc lansată în cât mai multe domenii de activitate din cele care există deja. Dar mai cu seamă, în domeniul educaţiei, al cursurilor online, al trainingurilor şi al programelor complexe de training-coaching, al unui ÎNVĂŢĂMÂNT INDIVIDUALIZAT, un ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU OAMENI, un învăţământ ADEVĂRAT!

Îmi doresc să fiu printre cei care dau tonul. Şi ştiu că am ce îmi trebuie; cel puţin am ce îmi trebuie să încep!! Şi asta, chiar în acest an! Poate chiar mult mai curând decât mă aştept eu însumi!

– Citit de 57 vizitatori

One thought on “Arta scrisului: Reorientarea blogului către cel mai mare capitol din viaţa mea

  1. Pingback: Blog Şerban Stănescu | Oglinda II (Continuare)

Comments are closed.