Din nou acasă!

Luminita, Dan şi Monica în Salonic, 03-10-2014

La o cacao cu lapte, pe strada Dimitri Gounari, lângă Palatul lui Galeriu

 Zilele din urmă, ne-am ocupat de prioritatea zero a noastră, la vremea respectivă: revenirea lui Monica în ţară.

Am plecat vineri, 02-10-2014 spre Grecia, împreună cu o familie de prieteni, Dan şi Luminiţa, care ne-au ajutat cu transportul.

Drumul e destul de lung, sunt cam 700 km de la Alexandria până în Salonic şi se traversează Bulgaria, cam de la un capăt la celălalt.

Dacă de la Ruse la Sofia a mers bine treaba, la Sofia, au început durerile de cap. Una peste alta, Bulgaria e faină, e o zonă cu multe forme de relief şi e plăcută, dar străzile şi semnalizările rutiere, lasă mult de dorit.

Sunt multe zone în care se lucrează la drumuri, devierile de traseu sunt destul de numeroase şi ne-am rătăcit la ducere, chestie care ne-a costat vreo 3 ore în plus, lăsând la o parte stressul cauzat de învârtitul “în gol”.

Am plecat din Alexandria pe la ora 7:30 ca să evităm schimbul de tură la Giurgiu-Ruse şi am ajuns în Salonic, abia pe la ora 23:30.

Monica ne aştepta, casa era plină cu cutii cu tot felul de lucruri, mărunţişuri, cam ce-am reuşit să adunăm şi noi în cei peste cinci ani de când suntem împreună şi cât a stat Monica în Grecia, din acest timp.

Eram obosiţi, rupţi, mai ales după sâcâielile de pe lângă Sofia, plus că am avut ceva probleme şi cu remorca. Nişte şuruburi pierdute pe drum, din cauza trepidaţiilor…

Ne-am dus să bem o cacao cu lapte prin apropiere de casă, cu ce-am mai povestit, cu ce-am plănuit pentru sâmbătă, s-a făcut fuguţa ora 2:00.

Bineînţeles că am căzut laţi toţi patru! Monica împachetase cam toată ziua şi cărase şi tot “permutase” la cutii iar noi trei, veniţi de pe drum şi stresaţi de şoselele din Bulgaria pe de o partre, apoi de problema remedierii remorcii pe de alta…

Sâmbătă (03-10-2014) , am rezervat-o pregătirilor de drum şi cumpărăturilor. Am fost cu Dan şi cu Luminiţa prin piaţă Piaţa Artistotel, e singura piaţă permanentă cu produse agroalimentare din Salonic!apoi pe la magazine şi în fine, am servit masa la un restaurant, o franciză numită SPATA, în apropiere de locuinţa noastră din Grecia, undeva lângă palatul împăratului Galeriu, Piaţa Navarinu (Plateia Navarinu).

Am locuit în anii petrecuţi în Grecia, în ceea ce se numeşte “Istoriko Kentro”, Centrul Istoric, zona cea mai din centru a oraşului. Zona îşi trage denumirea în parte din considerente fizice, fiind chiar centrul oraşului şi în parte din considerente istorice, pentru că este zona complexului imperial construit de împăratul Galeriu, prin secolele III- IV. Acum, din acest complex mai sunt vizibile Palatul imperial, Arcul lui Galeriu şi Rotonda, construcţii care se întind pe o axă de peste 1000 metri lungime, pe lângă bulevardul-pietonal Dimitri Gunari. Fotografia de mai sus (Luminiţa-Dan-Monica), este făcută chiar lângă ruinele palatului imperial, pe “odos Gounari” (strada Gunari).

În fine…

Timpul avut la dispoziţie era scurt, deci aspectele turistice, au fost secundare, fiind mai curând pretextul unei digresiuni de la treburile mai grele la care eram “protagonişti”.

După cumpărături, ne-am ocupat de remorcă şi ceva verificări tehnice uzuale.

Ne-am culcat din nou “devreme”. Cred că era deja ora 1:00.

Dimineaţă, cred că am fost primul care s-a trezit, chiar m-a mirat, eram destul de obosit după alergătura din zilele precedente…

Ne-am apucat de urcat bagajul în remorcă. Ne-am bătut ceva capul cu aranjarea bagajelor în remorcă, dar în final, toate au ieşit bine şi am început marşul spre Alexandria la ora 7:30.

De această dată, fiind poate şi pe timp de zi, Sofia a fost mai puţin neplăcută, deşi era să ne încurcăm din nou din cauza lucrărilor şi a proastei semnalizări a şoselelor.

Am constatat că în Bulgaria, te descurci mult mai greu decât în Grecia, cu orice limbă străină ai şti. Eu vorbesc acceptabil Engleza, Italiana şi Franceza. Monica Greacă şi Engleză. Din nefericire, într-un singur loc am reuşit cu chiu cu vai să ne descurcăm cu Engleza. Se pare că perioada “Republica Sovietică Socialistă Bulgaria” şi-a pus amprenta adânc asupra oamenilor şi abia generaţiile de după 1989 au un minimum de deschidere către conceptul “Cetăţean al Terra”…

În fine, duminică 05-10-2014 la ora 20:30 eram în faţa casei la noi şi începeam operaţiunile de debarcare…

Am terminat repede, ne-am luat “la revedere” de la Luminiţa şi Dan şi ne-am dus să mâncăm ceva la Edma, o pizzerie din apropiere, mai decentă şi cu o atmosferă mai plăcută.

Pe urmă, a început calvarul…

Casa s-a umplut cu cutiile cu lucruri şi ne chinuim încă să găsim soluţii pentru a aranja lucrurile, astfel încât să putem cât de cât respira şi noi.

Mai jos, o mostră grăitoare, cu Monica în rolul principal… :)

Numerologul de serviciu

Facem numerologie, tot timpul!

Despre ce va urma şi câteva considerente privind evoluţia spirituală în contextul civilizaţiei şi culturii urbane însă, despre ce înseamnă să ţii post într-o deplasare lungă, voi vorbi pe situl Şcoala ZENLA, într-un articol dedicat concluziilor desprinse din această călătorie şi în legătură directă cu Dieta Hiper-Hidratată.

 

 

 

 

 - Citit de 80 vizitatori

Consultanţă Calculatoare-IT

Portret-Serban-In-Oglinda-02.jpg

Pentru toţi cei care au nevoie de îndrumări în domeniul calculatoarelor, al utilizării calculatoarelor, al utilizării programelor de calculator, consultanţă în vederea cumpărării unui calculator sau a unor upgrade-uri, stau la dispoziţie cu servicii de consultanţă Calculatoare-IT:

 

  • Hardware. Configuraţia optimă funcţie de destinaţia şi utilizările cele mai frecvente;
  • Software. Instalarea sistemelor de operare: Windows, Linux;
  • Utilizarea programelor de calculator: Tehnoredactare, editare audio, editare video, grafică vectorială, prelucrare foto;
  • Reţele sociale şi social media. Probleme legate de utilizarea FaceBook, Twitter, Google Plus, Grupuri Yahoo, Grupuri Facebook, mail şi clienţi de mail, promovare online.

 

 

 

Consultanţa se acordă cu ora, pe bază de rezervare anticipată.

 

Costul unei ore de consultanţă este 10 euro, plătibili via PayPal, fie prin transfer dintr-un cont PayPal, fie prin plata cu card bancar.

 

Rezervarea este simplă, apeşi pe butonul de mai jos, eşti direcţionat/ă la pagina securizată de plată (Atenţie la lăcăţelul din dreptul linkului din browser, în stânga sus, trebuie să apară scris cu verde https:// şi un lăcăţel!!), efectuezi plata şi eu sunt notificat, urmând să trimit un mail cu programarea şi să stabilim obiectivele de atins în cadrul orei (orelor) de consultanţă rezervate.

 

Pentru rezervarea a două sau mai multe ore, modifici pe formularul de plată la “Items”, de la 1 la… (câte ore apreciezi ca fiind necesare).

 

Eu recomand o oră pentru început şi ulterior, putem clarifica dacă e nevoie de mai mult.

 

Consultanţa se derulează prin mail, chat (FaceBook), telefonic sau via Skype. Vei primi pe mail datele de contact, după achitarea primei ore de consultanţă.

 

 

 - Citit de 180 vizitatori

Recenzie Seagate Expansion Desk 2 TB USB 3.0

Recenzie Seagate Expansion Desk 2 TB, USB 3.0

 

Încep cu tradiţionala urare HRISTOS A ÎNVIAT!

Amintesc celor care se consideră Români, că urarea este valabilă până la Înălţare.

În al doilea rând, îmi cer scuze pentru întârzierea cu care public RECENZIA, dar există o listă de priorităţi pe care o respect şi o voi respecta. Între ele, CASA ŞI FAMILIA, sunt pe locul 0 (zero = prioritate absolută).

În al treilea rând, vreau să fac o precizare ESENŢIALĂ: ceea ce voi scrie în materialele prefixate RECENZIE, este cu adevărat RECENZIE!

Am observat că până şi bloggerii cu vechime CONFUNDĂ prezentările de produse, cu recenziile. Şi faptul e valabil la scară mondială. Am făcut precizarea, ca să evit un eventual complex de inferioritate al românilor, vis-a-vis de chestiunea “recenziilor” româneşti.

Voi detalia diferenţa dintre RECENZIE şi PREZENTARE DE PRODUS în alt articol.

Şi acum, să trecem la fondul subiectului.

 

Seagate Expansion Desk USB 2TB

 

Model: ST2000DM001-9YN164

Seria: S1E0J0RW

Firmware: CC9F

Part Number (PN): 1D7AD2-570

Regulatory model: SRD00F2

 

Experienţa mea cu Expansion Desk 2 TB

 

Discul, l-am achiziţionat prin noiembrie 2012 şi a funcţionat aproape neîntrerupt de la achiziţionare până când a survenit incidentul care m-a condus la pierderea arhivei de pe el.

Precizez că până la data constatării erorilor masive de citire (finele lui februarie 2014), discul a funcţionat impecabil.

Discul a fost partiţionat din start în 3 segmente, având valorile următoare: SG2T1 = 500 GB; SG2T2 = 500 GB; SG2T3 = 860 GB;

Pentru cei mai noi în domeniu, precizez că cei 2 TB înscrişi în documentaţie şi pe carcasa aparatului, semnifică TERRA BYTES, adică, valoarea capacităţii este exprimată în OCTEŢI. Din acest motiv, capacitatea exprimată în GIGA BYTES, este:

  • 2.000.000.000.000 Bytes = 1953125000 KILO Bytes;
  • 1953125 KILO Bytes = 1907348 MEGA Bytes;
  • 1907348 MEGA Bytes = 1862 GIGA Bytes;
  • 1862 GIGA Bytes = 1,8189 TERRA Bytes.

Am văzut că mulţi intră în panică atunci când sistemul de operare raportează cantitatea totală de spaţiu de stocare de pe disc. Prin urmare, atenţie la unităţile de măsură, aici vorbim despre BINAR, unde 1 Kilo byte = 1024 bytes, 1 mega byte = 1024 kilobytes, etc.

Iar un byte, reprezintă primele 8 puteri ale lui 2, începând cu zero sau 8 bits.

Revenind acum la partiţionare.

Am folosit 3 partiţii primare (contrar obiceiurilor Windows!), toate formatate NTFS.

E posibil ca aici să fie una din cauzele posibile ale defectării, dar discuţia e foarte lungă şi altceva vreau să prezint aici.

După cele circa 400 zile de funcţionare continuă, cum spuneam, au început să apară erori repetate de citire, manifestate prin “Can’t read file” (sau Directory), respectiv încetineală alarmantă la accesarea unor directori.

După ce mi-am dat seama că e altceva decât numărul mare al aplicaţiilor deschise, am trecut la prima operaţie care mi-a venit în minte: BACKUP.

După 1 oră (67 minute, mai exact), backup-ul ajunsese la 98%. După alte 19 ore, programul de backup (LuckyBackup, via rdiff) rămăsese tot la 98% şi afişa rate de transfer alarmante: 1 – 50 BYTES/secundă.

Ca fapt divers, o dischetă bună de 1,44”, avea o rată de transfer de cel puţin 10 KB/sec…

Mi-am dat seama că oricât l-aş lăsa, ceva în neregulă va fi cu backup-ul.

Deşi schimbasem partiţia de destinaţie, fiind vorba despre acelaşi disc, am avut dubii mari privind recuperarea reală a datelor pe de o parte. Pe de alta, fiind în imposibilitatea de a salva cei circa 600 GB arhivă (lipsă alt disc…), trebuia să aleg o soluţie. Cum pe HDD-ul laptopului mai aveam doar circa 200 GB disponibili, era clar că o selecţie şi o verificare fişier cu fişier, era nebunie curată, deci… mi-am luat adio de la date.

Totuşi, fiind destul de disperat (pierderea unui disc de 1,83 TB costă şi acum destui bani cât să te apuce disperarea!), m-am apucat să fac manevre de recuperare a discului.

Am trecut la teste încrucişate cu mai multe programe specializate.

Aşa am aflat că:

  • Discul a depăşit temperatura limită de lucru;
  • Implementarea normelor SMART, este parţială;
  • Accesarea informaţiilor SMART, este posibilă doar pentru unii parametri. Am aflat cu aceasată ocazie că Seagate chiar spune pe sit, la produsul acesta, că suportul SMART este DISABLED (dezactivat).
  • Am sectoare defecte FIZIC.

Din nefericire pentru mine, fiind doar al doilea HDD USB, am pornit de la premisa prostească potrivit căreia “ştie fabricantul ce face, e de capacitate mare, deci pe un server, merge continuu!”.

Doar că am uitat un foarte mic amănunt… Serverele serioase, funcţionează în camere cu climatizare…

Aşa am ajuns să mă uit şi eu cu mare atenţie la CARCASĂ, şi am constatat că soluţia adoptată pentru AERISIRE, este poate cea mai proastă posibilă pentru un HDD extern: orificiile cele mai multe, sunt pe partea inferioară a carcasei şi are doar câteva orificii pe partea posterioară, unde sunt alimentarea şi conectorul USB 3.0!

Astfel, orice supraîncălzire accidentală, va afecta serios tot ansamblul, deoarece caracasa are picioruşe de sprijin de circa 1 mm înălţime şi ventilaţia pe care o asigură, e aproape zero.

Ori eu, am locuit în Grecia (căldură şi umiditate ridicate) şi fără aer condiţionat în cameră…

Închei aici partea întâi a articolului şi voi prezenta în partea a doua, concluziile şi recomandările mele.

 - Citit de 260 vizitatori

Ce faci când ai sectoare defecte pe HDD?

HDTune  2.55 Benchmark

 

Spuneam în articolul trecut, “Cum stai cu hard diskurile?”, despre un incident prin care am trecut: sectoare defecte pe HDD.

Puţini dintre utilizatorii de calculatoare, sunt conştienţi de importanţa “sănătăţii” mediilor de stocare magnetice.

În cei pste 19 ani de când mă ocup cu calculatoarele, am trecut prin foarte multe situaţii. Am învăţat să rezolv o multitudine de situaţii critice şi cred că sunt printre puţinii utilizatori “casnici”, ale căror reţele personale, funcţionează fără probleme majore. Ba chiar mai mult pot spune, fără probleme, dacă mă refer la ceea ce înseamnă “problemă”, din perspectiva mea.

Situaţia cu care m-am confruntat în ultimele săptămâni însă, este una specială şi e în legătură cu administrarea şi întreţinerea mediilor de stocare de mare capacitate. În mod particular, a discurilor externe.

Am mai spus şi o ştiu toţi cei care lucrează curent cu calculatorul, nevoile de stocare au crescut exploziv de când multimedia a devenit ceva accesibil acasă. Facem fotografii digitale, filmări şi toate acestea, înseamnă un consum mare de spaţiu de stocare. Sunt sigur că îţi aminteşti cutia cu poze a familiei. Mare, cu tot felul de amintiri drăguţele, în care te cufinzi din când în când, pentru a rememora amintiri plăcute!

Astăzi, dacă ar fi să tipărim toate amintirile de familie, ar fi imposibil, chiar dacă ar costa 25% din preţul actiual al unei fotografii. Şi asta, pentru simplul fapt că, arhiva noastră de pildă, numără peste 12000 de fotografii. Dincolo de costuri, mai e şi problema spaţiului de stocare!

Acum vreo 8 ani în urmă, credeam că am rezolvvat chestia asta, când mi-am cumpărat primul HDD de 120 GB. A urmat al doilea, apoi unul de 1 TB (acum e “biblioteca” lui Monica), altul de 2 TB (cel pe care l-am pierdut din cât sse pare) şi în fine, acum, în situaţie de criză, a urmat al treilea, de 3 TB.

Am spus că lucrez de 19 ani în domeniu. Am făcut service atât la propriile mele calculatoare (în medie 3 calculatoare, legate în reţea locală) cât mai ales la feluriţi clienţi.

Apariţia sectoarelor defecte, are o multitudine de cauzer şi poate într-un articol dedicat, voi analiza şi aceste situaţii. Ceea ce este important însă, este faptul că distingem câteva situaţii posibile, în cazul în care calculatorul merge prost, din cauza unor sectoare defecte pe HDD:

  1. Calculatorul se resetează “singur” şi sistemul de operare, dă felurite mesaje de eroare; reinstalările OS, durează puţin şi devin frecvente;
  2. Calculatorul afişează “Non-system disk or missing operating system.”
  3. Calculatorul afişează “Error reading drive X”.

Pot fi o infinitate de alte situaţii care par a fi incidente ocazionale, dar având în vedere multitudinea cauzelor posibile, de obicei e dificil de ghicit dacă e responsabil HDD-ul pentru ele.

Cele trei situaţii de mai sus însă, au o probabilitate foarte mare să fie cauzate de sectoare defecte pe discul pe care e instalat sistemul de operare (OS). Aşadar…

Prima urgenţă – salvarea datelor.

Pentru a evita orice situaţie neplăcută, e important să avem copii de siguranţă (backup). Pentru asta, eu folosesc două metode, pentru două scopuri diferite:

  1. Low level backup, pentru sistemul de operare, cu toate aplicaţiile (programele) instalate şi configurate. Diferenţa dintre o instalare “from scratch” şi un “restore”, constă în timpul consumat şi datele pierdute. Un Restore pentru sistemul meu (circa 23 GB), durează circa 25′. O instalare de la zero (from scratch!), durează circa 45 de ore de muncă. Pe lângă asta, se pierd date importante, cum ar fi configurările unor aplicaţii şi mai ales datele utilizator. Un exemplu, este agenda de contacte din clientul de mail. La mine, Thunderbird, atât pe Linux cât şi pe Windows. Pentru asta, de circa 4 ani, folosesc Clonezilla. Am folosit însă în perioada 2002 – 2012, Partition Saving al lui Damien Gibouret. Am renunţat la el, de când m-am mutat pe Linux, deoarece suportul pentru ext2, ext3, ext4, ReiserFS şi btrfs lipsea. Am făcut însă o treabă excelentă cu el în toţi aceşti ani! Acum, am văzut că există versiune pentru Linux iar versiunea curentă, este 4.10.
  2. Copie a lucrărilor curente. Folosesc copierea ca atare, fără compresie. Motivul, e unul simplu. Dacă se întâmplă ceva cu arhiva comprimată, dintr-un motiv oarecare, ea devine inutilizabilă. Backupurile incrementale, au acest dezavantaj major. Lipsa unui singur volum din arhivă, face tot pachetul inutilizabil. Există căi ocolite de a rezolva, dar durează şi necesită cunoştinţe avansate de administrare. Pentru asta, folosesc LuckyBackup, care este o interfaţă grafică pentru rdiff. Eu lucrez evident cu versiunea de Linux (de unde şi LuckyBackup), dar pentru cei care folosesc Windows, bănuiesc eu că diferenţele interfeţelor sunt minore. Când lucram pe Windows, foloseam Ainvo Copy, de care sunt foarte mulţumit. Sub Windows, sunt multe programe gratuite, deci există destulă libertate în alegeri. Eu vorbesc aici despre ce am folosit mai mult de 1 an şi consider că prezintă garanţii în utilizare. De altfel, pe laptopul lui Monica, Rulează Ainvo Copy, ea lucrând momentan sub Windows.

 

CONCLUZII

 

În cazul apariţiei de sectoare defecte pe HDD (hard-disk drive), avem trei direcţii majore de acţiune:

  1. Diagnoza NEDISTRUCTIVĂ a discului. Aici, vom folosi programe de scanare care efectuează teste exclusiv în modul “Read Only”, cu scopul clar de a identifica existenţa sectoarelor defecte, care ridică probleme la citire. Voi reveni cu detalii în articolele următoare.
  2. Recuperarea datelor. Aici, sunt mai multe opţiuni, dar în esenţă vom folosi utilitare capabile să recupereze datele de pe un disc. Programul rdiff, este un program matur, testat mii de ore de către sute de mii de utilizatori, între care mă număr şi eu. Sunt multe alte variante. Pentru detalii, fraza cheie “Data recovery freeware” sau “file recovery software” returnează multe rezultate şi există multe informaţii valoroase pe forumuri.
  3. Recuperarea discului HDD cu sectoare defecte. Cred că e limpede pentru oricine că “remedierea defectelor”, este o expresie care se referă la ce putem face pentru a OCOLI sectoarele defecte. Pentru că eliminarea acestor sectoare defecte, dacă e vorba de defecte fizice, este imposibilă. Ceea ce se poate face cu software specializat, este REALOCAREA SECTOARELOR DEFECTE. Voi reveni şi aici cu detalii, cred că într-o carte pentru care, deja am destul material adunat. Sper că va fi de un real folos, cu atât mai mult cu cât mie, mi-a luat peste 190 de ore de muncă istovitoare să ajung la un rezultat. Deci, ideea este ca după ce am reuşit să recuperăm fie şi parţial arhiva existentă pe disc, să salvăm, dacă mai e posibil, discul. Aici, pe primul plan, vom apela la utilitarele furnizate de producătorul discului. În cazul meu, e vorba despre Seagate SeaTools. Am descoperit între timp însă şi multe alte variante, tot programe gratuite.
  4. Recuperarea datelor critice. În fine, ca ultimă idee, menţionez recuperarea datelor critice. Aici, intră arhivele firmelor şi alte documente similare ca importanţă şi valoare. În acest caz, recomand apelarea la firme specializate în recuperarea datelor, întrucât o intervenţie de amator, poate compromite definitiv datele. Dincolo de asta, echipamentele specializate pentru recuperarea datelor, sunt extrem de costisitoare, asta, dincolo de duratele foarte mari (zeci chiar sute de ore de muncă!) ale procedurilor în sine. E nevoie de mult discernământ când apelăm în situaţii de criză la o soluţie sau alta şi de o evaluare foarte obiectivă a pierderilor care pot fi înregistrate prin renunţarea la recuperare, dar şi comparativ cu costurile recuperării profesionale a datelor, care sunt foarte ridicate.

 

În următorul articol, voi face o recenzie (adevărată!) a HDD-ului Seagate Expansion Desk, USB 3.0, capacitate 2 TB.

 - Citit de 368 vizitatori

Cum stai cu hard diskurile?

LuckyBackup

 

Astăzi, mă voi adresa în special celor preocupaţi de buna funcţionare a calculatorului deci, partea de administrare! iar în mod particular, administrarea mediilor de stocare de tip magnetic sau cum sunt cunoscute la modul generic, “hard-disk”.

Principiile după care mă ghidez când scriu asta, sunt

  • Caring, means sharing” şi
  • E mai uşor să previi decât să combaţi efectele ulterioare

Nevoile noastre curente de stocare, au crescut semnificativ, de la an la an, cunoscând o creştere spectaculoasă, mai ales în ultimii 10 ani.

Dacă atunci când m-am apucat de calculatoare (februarie 1995) arhiva mea de lucrări personale încăpea pe vreo două dischete de 3,5” (circa 90 mm), adică, avea maximum 2,8 MB, astăzi, am nevoie de minimum 100 GB.

Povestea de astăzi, începe de la un hard-disk (HDD) extern USB, de 2 TB (Terabytes), pe numele lui Seagate Expansion Desk.

Acum circa 3 săptămâni în urmă (februarie 2014), am observat că explorerul meu (folosesc Krusader, cel cu două panouri din KDE) dă rateuri la accesarea uneia dintre partiţiile HDD-ului cu arhive diverse: “Failed reading drive…”.

Fiind eu oarecum obişnuit cu chestiunea administrării, după 19 ani de aventuri diverse, mi-am propus să fac un backup al datelor şi apoi să verific despre ce este vorba. Aveam planuri măreţe…

În fine… Schimb partiţia, creez o nouă sarcină (task) în LuckyBackup, utilitarul cu care fac backupurile datelor curente şi dau drumul la backup.

Mi-am văzut desigur de treabă în continuare. Cum ştiu că backup-ul ar trebui să dureze undeva între 1 oră şi maximum 4 ore (funcţie de sarcina atribuită), evident, mi-am văzut liniştit de treabă şi, din când în când, m-am mai uitat la fereastra cu mesaje a programului.

Acolo, am văzut pentru prima oară, viteze de transfer de 0,1 KB/sec!!

Aşa ceva, mai văzusem pe vremea când eram pe dial-up sau când copiam pe dischete diverse chestii!

Am urmărit cu atenţie o vreme şi mesajele alternau, arătând viteze de transfer variind de la 30MB/sec la… 0,1 MB/sec!

Cum un HDD pe USB 2.0 are rată teoretică de transfer 480 MB/sec şi cum practic rata medie de transfer la un backup e dată de media vitezelor de transfer (HDD-sursă, magistrala internă de comunicare şi HDD-ţintă), am apreciat că o medie de 10 MB/sec ar trebui să fie orientarea. Potrivit informaţiilor de la backupurile precedente, cam asta era valoarea de referinţă, cu maxime locale, oscilând în jurul a 60 MB/sec.

Durata backupului, a început să urce sistematic… Mesajele cu viteze de transfer de 0,1 KB/sec, s-au înmulţit alarmant, aşa încât, după alte 9 ore, am renunţat la backup.

Partea proastă a lucrurilor, consta în faptul că, pentru backup aveam nevoie de un alt HDD extern, fiind vorba despre circa 250 GB de stocat! Backupuri ale sistemului de operare, cu toate programele instalate şi configurările aferente, plus munca mea din perioada 2009 – 2014!!

Poate chestiunea cea mai neplăcută din toate, e că backupul pe partea de foto-video, este foarte voluminos pe de o parte şi imposibil de înlocuit, pe de alta!

Atunci când ai fotografii şi filmări făcute în tot felul de împrejurări, în străinătate de pildă, cum e cazul meu, e puţin probabil să ai o altă posibilitate de stocare decât un HDD de mare capacitate!

Filmările făcute cu camere pe MiniDV de pildă, au după captură, undeva la 10 GB/oră. Dacă ai 10 casete… Şi eu, am mai mult de 10… Chiar şi cele făcute cu Samsung, pe card, au tot valori mari, chiar dacă e compresie H264…

La MVP3 când am fost de pildă, am avut cam 4 GB de material filmat.

E foarte dificil să arhivezi materialele filmate, pe DVD. Costurile de arhivare pe BR 25 sunt foarte mari şi un singur disc stricat, te costă destul! Ştiu asta de ani de zile, de când tot fac arhivări şi reconstituiri (restore) de date!! Cât priveşte perspectiva de a folosi 60 DVD-uri normale sau 30 DVD-DL, asta, vorba unchiului Sam, e “insane”! Dacă avem în vedere că durata scrierii unui DVD normal (4 GB) e de circa 20 minute, aritmetica simplă zice că aveam de arhivat vreo… 1200 minute, fără timpi intermediari! Altfel spus, vreo 3 zile de muncă pe brânci, doar la scrierea discurilor! Asta, fără să iau în calcul operaţiile de planificare a backupului, care înseamnă verificarea dimensiunii directorilor, gruparea logică, divizarea în “felii” de 4 GB maxim 8,2 GB, operaţie care la 250 GB, poate dura undeva la o săptămână… Pe urmă, organizarea arhivei! Etichete cu conţinutul, inscripţionarea volumelor, asigurarea spaţiului de stocare fizică a discurilor… Dacă mai adaug şi riscul de stricare la scriere a câtorva DVD-uri, aveam o perspectivă de lucru de cel puţin 1 lună!

Totuşi, dacă e să mă gândesc la faptul că era vorba de munca mea de 6 ani, era cam greu să dau înapoi, deci…

Cum spuneam însă, partea proastă e că pe partiţia curentă de lucru, unele chestii mai vechi, le ştersesem, pe considerentul că aveam backupuri recursive şi redundante (am repetat din an în an arhivarea completă a datelor) pe HDD-ul extern!

Aşadar, mă aflam în faţa unui şuvoi de transpiraţie rece, care începea să mi se strecoare pe spinare! ÎNCOTRO?!!

Am apelat la GPartED, care e un pachet de programe foarte deştepte şi flexibile şi cu care se pot face foarte multe.

Desigur, prima idee, a fost scanarea sistemului de fişiere, pentru identificarea posibilelor defecte fizice.

Am procedat aşadar la scanarea discului folosind opţiunea de verificare a sistemelor de fişiere a GpartED.

Aici, am primit primele semnale de alarmă: sectoare defecte!

Utilitarul specific (e2fsckck), a rulat tot circa 9 ore, după care, am abandonat scanarea discului, deoarece aveam de scanat încă 2 partiţii, iar prima scanată, avea “doar” 500 GB!

În fine, povestea a continuat aşa vreo câteva zile, am renunţat la arhivă dar speram să recuperez măcar discul, că vorba ceea, e chestie de vreo 400 – 500 lei pagubă, fără să mai iau în calcul şi pierderea arhivei!

Ca să închei, am pierdut discul. La capătul a peste 130 de ore efective de scanări repetate, cu rapoarte dintre cele mai confuze posibile, atât cu utilitare de sub Linux cât şi cu cele de sub Windows precum şi uneltele specifice de la fabricant (Seagate – SeaTools), am ajuns la concluzia că mi-am luat adio de la un HDD de 2 TB!

Mă opresc aici şi voi continua povestea cu nişte informaţii privitoare la modelul de disc o recenzie a produsului şi ce poate fi făcut în astfel de cazuri.

Pentru cazul în care ai intrat în panică, e bine să ştii că HDD-ul a funcţionat aproape continuu timp de circa 407 zile (1,3 ani).

Cred că articolul următor, se va numi

Ce faci când ai sectoare defecte pe HDD?

 - Citit de 293 vizitatori

Cum testăm teme şi pluginuri WordPress?

Temă copil pe blogul blog.sserbanro.info

Temele şi pluginurile, sunt partea de WordPress care ne ajută să dăm un aspect mai potrivit exprimării stilului nostru şi mai plăcut pentru vizitatori.

Totuşi, o reţetă universală, e imposibil de găsit şi de oferit. Fiecare trebuie să testeze şi să adopte acele instrumente care I se potrivesc cel mai bine. Există însă şi restricţii de compatibilitate, de unde şi necesitatea testării repetate a instalărilor.

M-am gândit în această ordine de idei să răspund provocării lansată de Tudorel, în articolul precedent, în care preciza o modalitate de a testa atât temele cât şi pluginurile.

Sincer să fiu, fiind prea novice în PHP/MySQL, deşi am remarcat faptul că unele pluginuri  fac anumite modificări (crează tabele noi de pildă), mi-a cam lipsit curajul să adresez în vreun fel situaţia.

Ştiu că am posibilitatea de a rula execute-querry folosind utilitarele de pe hosting, dar conceperea unui astfel de program (execute-querry este un program scris în limbaj SQL), necesită o foarte bună cunoaştere a ambelor aspecte ale limbajului SQL (Date şi definiţii) precum şi a arhitecturii bazei de date. Cum foarte bine a precizat Tudor, singura cale, exceptând un WordPress instalat local (adică Apache + PHP + MySQL + WordPress), este cea prezentată de el în comentariu, adică o instalare efectivă pe un subdomeniu, destinată exclusiv testelor diverse, pe viu (live, cum se zice mai nou).

Ambele soluţii prezintă şi avantaje şi dezavantaje şi presupun că idealul este aplicarea ambelor. Instalarea locală pentru teste preliminare şi cealaltă, pe subdomeniu, pentru teste de nivelul 2 de complexitate, unde interacţiunile sunt realmente pe net şi cu utilizatori/netsurferi/cititori/testeri voluntari.

A doua soluţie însă (subdomeniu), presupune un hosting foarte bun şi capabilităţi (cunoştinţe şi practică în programarea web) de administrare destul de avansate pentru cel care încearcă, ceea ce face subiectul greu abordabil pentru un blogger interesat mai mult de producerea de conţinut, decât de programare sau, “DIY” – Do It Yourself, adică, “fă-ţi singur”.

Cred că un blogger pasionat, ajunge să treacă graniţa bloggingului către zona programării şi a DIY, abia după doi-trei ani de blogging pe hosting+domeniu personale, când se izbeşte de obstacole, ca urmare a dezvoltării treptate a blogului.

Din acest motiv, soluţiile de testare, sunt mai la îndemâna celor cu vechime sau a celor cu multă ambiţie şi cu mult curaj în a experimenta, decât a începătorilor în blogging.

Cum testăm? Instalare Localhost.

Soluţia pe care o propun eu şi pe care am testat-o parţial (adică sporadic, nesistematic), este începerea testelor pe o instalare LAMP sau pe Windows, XAMPP.

Pe vremea când eram pe Windows, am testat ceva cu XAMPP. Pe Linux, instalarea WordPress îmi ridică ceva probleme de drepturi şi încă mai studiez chestiunea. Cred că am ajuns la o soluţie, dar e prea devreme să “cotcodăcesc” despre asta.

Chestiunea drepturilor asupra directorilor şi fişierelor, am abordat-o parţial în articolele legate de lucrul în modul Root. De aici pleacă totul, restul e o procedură relativ simplă de instalare, via interfaţa web a WordPress. Toate celelalte, decurg practic la fel ca pe un hosting, doar că hostul este propriul calculator şi desigur, în loc să ai toate “jucăriile” gata instalate, trebuie să pui tu mânuţa şi să instalezi totul.

Presupunând acum că avem instalat serverul Apache, MySQL, PHP şi utilitarele strict necesare, restul e mai simplu. Creăm o bază de date, apoi instalăm WordPress şi gata! “Good to go!”

Pe această instalare, putem face “disecţii” ale bazei de date şi, informaţiile cele mai delicate, respectiv modificările de structură ale bazei de date, pot fi monitorizate destul de simplu, făcând backup înainte de fiecare instalare de temă sau plugin, urmând apoi să facem o cercetare comparativă a modificărilor operate.

Pentru cei mai curajoşi: există chiar posibilitatea de a şterge manual acele tabele “orfane”, despre care vorbeşte Tudorel în comentariu, folosind “PHPMyAdmin”, programul de administrare a bazei de date. Operaţia e inofensivă, dacă lucrăm cu backupuri făcute sistematic, pentru că, cea mai gravă eroare posibilă, este deteriorarea definitivă a bazei de date. Ori, având deja backup-ul făcut, totul se rezumă la restaurarea BD din backup. Asta e valabil şi la instalare de tip localhost (pe calculatorul propriu) dar şi efectiv online, pe hosting.

Cum testăm? Instalare Online.

Online, există un singur inconvenient şi anume, trebuie atenţie mare, deoarece un backup făcut cu utilitarul de pe hosting, conţine de regulă TOT DOMENIUL, precum şi domeniile add-on. Astfel, dacă avem mai multe domenii pe acelaşi hosting, domeniul iniţial este ROOT pe server şi celelalte, sunt “subdomenii”. De aceea, “tot domeniul” înseamnă mail, FTP, cgi, public_html, setări ale contului de hosting pentru tot ceea ce avem găzduit acolo şi trebuie să ştim să identificăm toate aceste elemente în interiorul arhivei, pe de o parte.

Pe de altă parte, un astfel de backup, ajunge să depăşească câteva sute de MB destul de rapid (un an, cel mult). Pentru mine de pildă, ajunge undeva la 800 MB arhivat (comprimat), ceea ce poate ridica probleme în gestionare.

Ceea ce oferă însă combinaţia localhost+hosting ca mediu de testare, este o siguranţă sporită a oricărei instalări şi, desigur, în timp, creşte expertiza în domeniul WordPress, “de la A la Z”.

Mă opresc aici şi aştept solicitările voastre concrete, privind ce detalii vreţi să abordez în continuarea tematicii abordate.

În cadrul trainingului video WordPress, voi prezenta între altele şi procedurile de backup, atât pentru baza de date cât şi pentru full-backup, precum şi multe alte aspecte importante, legate de administrarea unui hosting pentru WordPress, în condiţii de siguranţă.

 - Citit de 741 vizitatori

WordPress tuning – Temele copil

Temă copil pe blogul blog.sserbanro.info

 

Bine te-am găsit!

Astăzi, îţi dau o veste care, dacă eşti blogger cu oarecare psiune şi vechime, o să te intereseze destul de mult!

Dacă ai un blog mai vechi de un an şi numărul de articole depăşeşte 400, atunci cu siguranţă ţi-ai pus întrebarea “Cum fac să perfecţionez blogul?

Desigur, în primă instanţă, schimbăm teme şi pluginuri. E soluţia cea mai comodă, mai ales la început. Dar povestea pluginurilor, e lungă şi înseamnă multe experimente şi rezultatele, au un cost: VITEZA!

La început, după circa un an de la primele mele tentative de blogging, asta fiind prin 2008, mă încântau pluginurile. Treptat însă, am descoperit că asta înseamnă nişte costuri şi nişte compromisuri.

Aşa că, am început să îmi pun problema să fac cumva nişte modificări la WP, care să mă scutească de unul sau mai multe pluginuri, care încetinesc mult încărcarea paginilor, pe măsură ce numărul lor creşte.

Sigur, există pluginuri care consumă neglijabil şi fac treabă excelentă. Totuşi…

Chestiunea la care m-am împotmolit, a fost evident, practica şi programarea PHP-MySQL + WordPress, fără care, eliminarea unui plugin, iese din discuţie.

Aşa că, m-am apucat de programare WordPress.

Pe celălalt blog însă, treptat subiectele tehnice au rămas în urmă, aşa că, dacă tot am decis să pun aici ce e legat de calculatoare, continui aici.

Principalul obstacol de care m-am izbit după primele modificări în codul WordPress, constă în actualizări. Eram conştient din experienţa anterioară de faptul că orice actualizare, suprascrie codul existent pe server, deci pierd toate modificările. La început, fiind vorba despre mărunţişuri, m-am mulţumit să scriu într-un fişier dedicat modificările şi instrucţiunile necesare plasării lor în codul WordPress.

Actualizările însă sunt destul de dese şi pentru că am început să am mai multe modificări, a început să devină stresantă chestia cu refăcutul după fiecare update…

Aşadar, iată-mă în faţa întrebării:

Ce altă soluţie am?

Am cercetat, m-am documentat şi am găsit!

Comunitatea WordPress, tocmai a împlinit 10 ani în mai, anul acesta şi este o comunitate respectabilă!

Soluţia, se numeşte TEMA-COPIL (child theme).

Principial, datorită multelor dezvoltări ale PHP, din limbaj de scripting, a devenit limbaj de programare. Cum sintaxa şi conceptele sunt preluate mai ales de la CPP (C++), avem şi la WordPress conceptele de încapsulare şi moştenire!

Ce înseamnă asta din perspectiva programării WordPress?

WeordPress ca întreg, poate fi privit ca o clasă. Pe cale de consecinţă, a crea o nouă clasă (conceptul de moştenire) folosind WordPress-core ca superclasă, e soluţia care este cea mai comodă!

Practic, avem acest mecanism la dispoziţie şi, folosind tema preferată, putem crea o nouă temă, treptat, făcând şi testând în timp modificările efectuate!

Avantajul major al unei teme copil, este că ea păstrează absolut toate caracteristicile temei-părinte pe care le considerăm necesare şi pe lângă acestea, ea oferă noi caracteristici, inexistente în tema-părinte.

Mecanismul, din perspectivă programatică, este mult mai simplu decât credeam eu la primele mele tentative de documentare şi este vorba practic despre câteva mici modificări, care constau practic în a crea un director cu numele temei-copil, în subdirectorul “../themes/”, apoi crearea a trei fişiere, care sunt cele mai importante: “style.css”, “functions.php” şi “header.php”.

Acestea coordonează comportamentul de bază al temei şi în aceste fişiere, în principiu, facem cele mai multe modificări.

Despre cum am lucrat cu aceste fişiere, voi vorbi în alt articol.

Ceea ce vreau să spun este faptul că, spre deosebire de varianta editării codului “in place”, cu editorul intern WP, lucrul cu o temă-copil, este mult mai convenabil, deoarece totul poate fi testat şi răs-testat, fără a compromite blogul (situl, magazinul, etc.) şi asta, pentru faptul că tema nouă, se regăseşte în secţiunea “Themes” alături de părintele ei şi oricând putem reveni la tema iniţială, dacă ceva merge prost. Apoi eliminăm ultima modificare, cea care a cauzat malformarea sau malfuncţionarea, revenim la tema-copil şi gata!

Să mai spun şi că folosind acelaşi mecanism, putem “mixa” ce ne place de la mai multe teme şi obţine o temă extrem de personală şi personalizată?

Desigur, e nevoie de studiu şi practică, dar de undeva, trebuie început!

Ca exemplu, am blogul meu “personal” dacă pot spune aşa, în sensul că acolo spun chestii mai puţin tehnice şi mai mult socio-umane unde am început să dezvolt o temă-copil şi am început prin a adăuga “breadcrumbs”, lucru pe care l-am văzut şi l-am testat cu un plugin, dar am renunţat ulterior. În timp însă, blogul s-a mărit şi a devenit greoaie navigarea pe de o parte; pe de alta, am remarcat că cititorii preferă o anumită arie tematică şi, m-am gândit să accelerez navigarea, oferind pe lângă “articole similare” şi posibilitatea listării articolelor din categoria din care face parte articolul curent, mai ales că e destul de dificil să identifici ca cititor această categorie, altfel decât listând categoria.

Mă opresc aici şi, îţi recomand să studiezi Codex-ul WordPress, secţiunea Child Themes. Mie mi s-a părut suficient de explicită şi dacă eu am reuşit, înseamnă că poţi reuşi şi tu! Beneficiile, le vei descoperi în timp şi, într-o anumită măsură, vei găsi şi aici, la mine, o serie de “heads-up”, în secţiunea Tematici → Programare WordPress.

Breadcrumbs pe blog.sserbanro.info- Citit de 858 vizitatori

Cum să lucrezi ca ROOT sub Linux Mint 13 XFCE – Tutorial video

Linux Mint 13 XFCE, Sunflower in ROOT Mode

 

Cincisprezece luni la volanul Linux (6)

În articolul precedent spuneam că am găsit soluţia de a lucra în modul ROOT şi că o voi prezenta în continuare.

Dat fiind faptul că sunt o fire vizuală, am preferat să folosesc un video pentru a vă prezenta modul în care se face chestia asta.

Avem nevoie de un sigur lucru, după cum se poate vedea şi în tutorial.

Ca să scurtez povestea, este vorba despre un file manager (administrator sau gestionar de fişiere şi directori) şi anume, SunFlower.

Poate fi folosit orice alt file manager, dar veţi vedea DE CE SUNFLOWER, în tutorialul video.

Ţin să mulţumesc acum lui Cristian Moldovan, pentru ajutorul oferit pe blogul lui, prin prezentarea video şi text “Managerul de fişiere Sunflower”.

Vă invit cu această ocazie să faceţi o vizită acolo şi, desigur, să lăsaţi şi o părere într-un comentariu!

Eu m-am gândit să merg mai departe după cum se vede şi să vi-l prezint pe Cristi!

M-am folosit în această împrejurare, de faptul că serialul meu video “În cinci minute” are succes chiar de la lansare pe de o parte, pe de alta, am vrut să ilustrez ce se poate face cu:

  • Linux Mint 13 XFCE;
  • Inkscape;
  • gThumb;
  • OpenShot Video Editor
  • ffmpeg;
  • WinFF
  • Audacity.

Acestea sunt programele pe care le-am folosit pentru a realiza video-urile publicate începând cu luna august 2012.

Aşadar, Linux 100%!

Suplimentar, am vrut să văd dacă pot să adaug la serial şi un segment foarte practic, cum este cel al tutorialelor video.

Am făcut precizarea aceasta, deoarece sunt foarte foarte mulţi oameni care au tot felul de competenţe dar le e teamă sau pur şi simplu, le lipseşte ideea, esenţa modului în care pot să îşi valorifice experienţa.

Cred că acum este mai clar ce se poate face, faptul că sunt costuri extrem de reduse pentru a realiza un produs informaţional. Asta sunt şi filmul, asta sunt şi articolul şi blogul şi grafica, etc.: PRODUSE INFORMAŢIONALE.

Închei acum şi aştept întrebări şi opinii!

 

 

 

 - Citit de 727 vizitatori

Modul de lucru ROOT în Linux Mint 13 XFCE

Linux Mint 13 XFCE, Sunflower in ROOT Mode

 

Cincisprezece luni la volanul Linux (5)

Pentru cei care folosesc Linux la serviciu, poate că semnificaţia modului de lucru ROOT, este secundară. Acasă însă, accesarea sistemului în modul ROOT, este de multe ori vitală.

Pentru cei care se află la început de drum în lumea Linux, voi aminti că, „ROOT”, este utilizatorul „zero” sau „rădăcină”. Cu alte cuvinte, este „şeful şefilor”, este mai precis, utilizatorul cu maximum de drepturi pe maşina respectivă.

Astfel, el are dreptul de a crea utilizatori, de a şterge, de a instala programe noi, de a instala programe şi chiar componente critice ale sistemului, cum sunt kernelul, modulele kernel şi încă multe alte componente esenţiale ale sistemului de operare.

Dacă la serviciu s-ar putea ca acest mod de lucru să fie inutil unora pentru că există un administrator care se ocupă cu astel de sarcini, acasă, eşti şi user şi asministrator şi, mai ales, ROOT! Adică, cel care întreţine şi depanează maşina cu Linux pe ea. E valabil şi sub Windows, desigur, dar în lumea Linux, privilegiile sunt stricte şi accesul la fişiere şi directori este foarte strict gestionat, singurul utilizator care are acces nelimitat, fiind tocmai ROOT!

Aşa se face că, în multe situaţii, pot apărea mesaje de eroare de tipul „Insufficient rights to perform required task!”

Cauza mesajelor de acest gen este faptul că utilizatorul implicit în Linux Mint 13 (inclusiv 15!), este administrator. Utilizatorul din grupa administrator, are toate privilegiile necesare, dar exclusiv pe directorul care îi aparţine, din directorul /home/.

În cazul meu de pildă, în /home/serban/.

Pentru a instala un program însă, avem nevoie de drepturi ROOT şi le obţinem la nivel de comandă, folosind fie su (superuser), fie sudo (superuser do), urmat de comanda solicitată.

Acest mod de lucru ocolit însă, este foarte contraproductiv când avem mult de lucru şi multe comenzi de dat. De pildă, dacă lucrăm la o personalizare a unei teme WordPress pe o instalare locală, vom avea dificultăţi în a seta o cale anume pentru WP. Şi acesta, e doar un exemplu.

Când avem nevoie să creăm un script executabil de exemplu, pentru a instala să zicem un program care e disponibil doar pe situl autorului în format .tgz. Momentan, singura cale de ocolire disponibilă, pe lângă terminal, este mc, Midnight Commander, care se lansează cu sudo mc. Desigur, trebuie instalat manual, cu Synaptic sau din CLI. Din păcate însă, lucrul cu Midnight Commander e greoi pentru cine „a sărit” peste epoca sistemelor de operare DOS şi vremurile Norton Commander. Mie îmi place, pentru că am lucrat câţiva ani buni (1995 – 1999) cu linia de comandă şi NC. Există însă comenzi foarte lungi, gen cele ffmpeg, care devin prohibitive când vine vorba despre productivitate! Evitarea lor, presupune crearea unui script bash, deci… modul ROOT!

Din păcate, aceasta este filosofia majorităţii distribuţiilor „user-oriented”, în ultima vreme. Fără mod ROOT!

Mi se pare stranie opţiunea, mai ales că se ignoră faptul că cine instalează Linux, o face singur şi acasă de obicei, deci este de cele mai multe ori chiar administratorul maşinii! Eliminarea userului „ROOT”, îşi are rostul într-o instituţie, fără îndoială. Acasă însă, mi se pare o complicaţie stupidă şi inutilă.

Cum eu am instalat cam 2900 pachete cu programe, în afară de ce oferă Mint 13 standard (ediţia pe CD/DVD), am nevoie de o mulţime de ori să fiu ROOT!

Pentru backup/restore de pildă, pentru modificarea drepturilor la unele fişiere şi încă multe alte situaţii care apar la tot pasul.

Installerele la diferite programe luate de la autori, trebuie transformate în executabile, altfel sistemul le vede ca fişiere text…

Am enumerat aici câteva inconveniente, legate de partea de administrare. În partea a doua a articolului, voi vorbi despre soluţia pe care am găsit-o, apelând la comunitatea Linux

Cu puţină ingeniozitate din partea mea, cred că am găsit o soluţie GRAFICĂ de a lucra în modul ROOT, chiar fără pauză, dacă asta este necesar!

Fac precizarea că soluţia este recomandabilă celor care au măcar un an de experienţă, altfel riscă să facă manevre care pot deteriora iremediabil sistemul de fişiere, motiv pentru care a şi fost restricţionată utilizarea modului ROOT.

Mă opresc aici acum şi dacă voi reuşi, poate voi face şi un tutorial video privind modul de lucru ROOT de sub interfaţa XFCE.

Te rog să îmi laşi în comentarii cam ce ai vrea să citeşti mai departe despre aventura Linux prin care am trecut în perioada iulie 2012 – prezent.

Mă voi strădui să scriu la obiect, despre o temă anume, astfel încât să pot ajuta punctual, în măsura în care există măcar o soluţie la piedica/problema respectivă.

- Citit de 509 vizitatori

Cincisprezece luni la volanul Linux (4) – Documentaţia Linux

Cincisprezece luni la volanul Linux (4) - Conversii video cu WinFF

 

DOCUMENTAŢIA LINUX

Cred că singura lipsă majoră a Linux Mint, este documentaţia şi accesarea acesteia. Tasta F1, este practic inutilizabilă, deoarece ea conduce invariabil la unul şi acelaşi rezultat: un PDF de 56 de pagini, un foarte mic ghid al Linux Mint, care e departe de a acoperi chiar şi nevoile elementare ale unui utilizator, fie el şi mai experimentat! Sigur, e bine că există, dar cele 61.000 de programe de sub Linux, merită mai multă atenţie şi mult mai mult respect decât cele 56 de pagini, care sunt o vagă introducere în lumea Linux şi cam atât!

Dincolo de acest aspect, redirectarea tastei F1, mi se pare o încălcare grosolană a regulilor în calculatoare şi o sabotare a muncii sutelor de mii de programatori care au inclus în programele lor manuale de utilizare unele de calitate excepţională şi cu un număr de pagini mult mai mare decât acest PDF către care suntem trimişi dacă apăsăm F1!! şi care devin inaccesibile, ca urmare a acestei asocieri forţate, făcută cu scopul de a promova astfel situl Linux Mint. Mi se pare o manevră complet lipsită de etică, mai ales în lumea Linux!

MAN, este o documentaţie destul de exhaustivă, dar trebuie să lucrezi cu ea multe sute de ore, pentru a te familiariza cu lucrul cu MAN şi comenzile specifice.

Pentru cineva care stă mai slab la capitolul Engleză şi linie de comandă, asta poate fi o piedică insurmontabilă, deoarece documentaţie Linux în Română, există foarte puţină şi pe segmente foarte reduse ale ceea ce aş numi „necesităţi primare”.

Alt aspect al documentaţiei, este limbajul criptic în care este scrisă.

Ai nevoie de multe sute de ore să te familiarizezi cu terminologia din documentaţie, chiar dacă ştii Engleză.

Ca să dau un exemplu, GRUB. Bootloaderul.

Citirea documentaţiei, e departe de a te pune în situaţia să rezolvi un MBR deteriorat. Dacă ai ajuns în modul „Rescue”, şansele de a restaura o instalare, sunt foarte mici şi depind crucial de câte astfel de situaţii ai rezolvat anterior şi de cât de familiarizat eşti cu terminologia din zona partiţionării şi a lucrului cu partiţii, volume, tipuri de partiţii şi reguli de numire a discurilor logice şi fizice, precum şi ce înseamnă MBR (Master Boot Record) şi ce importanţă are.

Aici, soluţia pe care am găsit-o şi am testat-o de câteva zeci de ori deja (da, aşa se capătă experienţă!) se numeşte LOW LEVEL BACKUP.

Backup-ul de nivel scăzut, înseamnă practic a realiza o copie bit-cu-bit a datelor unei partiţii sau, după caz, a întregului disc fizic.

Asta presupune că se copiază inclusiv datele din MBR, deci şi informaţia legată de Bootloader, partiţiile logice şi sistemele de operare instalate, acolo unde e cazul.

Pentru asta, folosesc CloneZilla, cu care am deja 4 ani de lucru la activ, pe maşini atât cu single boot Windows, single boot Linux şi dual boot Windows – Linux.

Despre Backup/Restore însă, în alt articol, pentru că este un subiect de maximă importanţă în siguranţa unei instalări, oricare ar fi sistemul pe care vrem să îl protejăm în acest mod!

În cazul meu, partiţia Mint 13 are circa 17 GB (aproape 3000 de programe instalate şi configurate) şi o reinstalare, înseamnă „Hell above my head!” s-a dezlănţuit iadul pe capul meu. Restaurarea celor 17 GB, înseamnă cam 25 minute, ceea ce echivalează doar cu instalarea sistemului de operare, fără configurări şi doar cu aplicaţiile din kitul de instalare, care sunt ultra-minimale şi minimaliste…

Ca fapt divers, după instalare, Mint 13 XFCE standard, are 6,8 GB. Restul, sunt aplicaţii şi actualizări instalate de mine!

Pentru astăzi cam atât! Voi reveni cu continuarea, în care voi vorbi despre Modul ROOT.

 - Citit de 405 vizitatori