Avantajele unei partiţii Home

Partiţia Home pe Dell N5030

Partiţia /home, imediat după restaurarea backup-ului făcut înainte de reinstalarea sistemului de operare.

Scriam zilele trecute despre povestea mutării directorului Home pe o partiţie Home.

Astăzi, voi vorbi despre avantajele pe care le oferă o partiţie /home, spre deosebire de un director /home, respectiv utilizarea partiţiilor speciale de date.

Voi dezvolta următoarele idei:

  • ARGUMENTELE “PENTRU”;
  • PARTIŢIILE DE DATE;
  • DE CE SĂ FOLOSEŞTI PARTIŢII DE DATE?

ARGUMENTELE “PENTRU”

  • Desktopul şi aspectul său. Toate modificările pe care le facem pentru a ne aranja desktopul aşa cum ne convine pentru a lucra eficient, sunt stocate în directorul /home. Astfel, dacă în locul unui director /home vom avea o PARTIŢIE (disc dedicat!) acestui gen de nevoi personale, indiferent de numărul instalărilor sau reinstalărilor făcute, aceste configurări se păstrează. Ele, pur şi simplu “se moştenesc”! Asta înseamnă în general, “partiţie de date
  • Aplicaţiile şi configurarea lor. Acelaşi adevăr este valabil şi pentru aplicaţiile pe care le instalăm “manual” (în plus faţă de cele preinstalate).
  • Configurarea clientului de mail. Eu de pildă, folosesc Thunderbird, pentru că primesc multe mailuri zilnic (uneori peste 75!) şi am nevoie să pot primi mailurile foarte repede şi să fie sortate automat, după anumite criterii (filtre) stabilite de mine! Asta înseamnă să folosesc un client de mail, care să le descarece “grămadă” pe calculatorul meu. Clientul de mail merge mult mai repede decât interfaţa web a Google Mail de exemplu, sau oricare altă formă de web-mail. În câteva zeci de secunde, am 150 – 200 mailuri descărcate şi centralizate, sortate “automat” pe categorii, pentru că mi-am structurat “Inbox” pe directori şi subdirectori, am construit filtre şi astfel, priorităţile sunt clare. Toată această structură, inclusiv mailurile primite, sunt stocate de obicei în directorul /home/serban/.thunderbird. Adică în directorul (sau partiţia personală, după caz) personal.

Pe scurt, “tot ce mişcă” pe calculator, este stocat într-o serie de subdirectori ai directorului sau, după caz, al partiţiei /home.

Dacă în Windows acest lucru era un “dat” şi schimbarea acestor configurări era mai dificil de făcut, fiind valabile doar pentru instalarea curentă (Windows pierdea aceste configurări la o instalare “pe curat”), în Linux, dacă ai declarat la instalare că ai o partiţie /home, această partiţie înlocuieşte directorul /home. El va exista în continuare la locul lui, dar în realitate, este o legătură simbolică spre o partiţie /home şi conţinutul directorului “/home” care poate fi văzut în /, este de fapt conţinutul partiţiei /home. Acesta este efectul liniei prezentate de mine din fişierul /etc/fstab, din articolul “Migrarea directorului /home”.

PARTIŢIILE DE DATE

Cred că este uşor acum de extins experienţa de mai sus, către conceptul “partiţie de date”.

Ca să explic limpede, dacă Linux tratează o partiţie de date ca şi cum ar fi un directror al sistemului de operare, atunci accesarea datelor respective, se face navigând în sistemul de fişiere, fără alte complicaţii.

Pentru cine ştie ce înseamnă “drepturi utilizator” în sistemele Linux/Unix (chown şi chmod), asta deschide perspectiva folosirii unor partiţii de date dedicate, organizate exact după modelul directorilor din /home, adică, în locul unui director pentru video, pot pune o partiţie în care să stochez materialele video, /home/video, caz în care tot ceea ce este implicit stocat în acest director, va ajunge de fapt, în partiţia dedicată!

Partiţia Win pe Dell N5031

Partiţia de date personale /win, după redimensionare şi mutare. Dimensiunea arhivei, la data realizării capturii, era de 71,17 GB!

DE CE SĂ FOLOSEŞTI PARTIŢII DE DATE?

Puţini înţeleg filosofia drepturilor utilizatorilor şi de multe ori, după o reinstalare, ne pomenim că Linux ne interzice să deschidem fie nişte directori importanţi, fie nişte fişiere la care am lucrat înainte de instalare.

Acest lucru se petrece deoarece Linux este conceput să împiedice accesul la fişierele al altor utilizatori, indiferent care ar fi aceştia, indiferent de maşină, excepţia fiind una singură: PROPRIETARUL DE DREPT!

Cum la o instalare nouă datele utilizatorului-administrator sunt diferite, accesul la propriile fişiere este restricţionat şi singurul care are dreptul de a le accesa, este ”root”, adică, administratorul sistemului!

Modificare-fstab

Cum am modificat fişierul /etc/fstab pentru a realiza partiţiile de date şi montarea lor automată (cele descrise mai sus). Ultimul parametru (valoarea 2), produce verificarea sistemului de fişiere (e2fschk) la fiecare reboot.

Copiile de siguranţă şi restaurarea lor

După o experienţă de 19 ani de lucru cu backup-uri low-level, îmi permit să afirm că realizarea unei copii de siguranţă cu utilitarele specifice lucrului la nivel de bit (low-level backup), cum sunt CloneZilla şi Partition Saving (al lui Damien Gibouret) se face mult mai rapid, ocupă mult mai puţin spaţiu şi RESTAURAREA, este şi ea mai rapidă. Există fără îndoială şi excepţii. Putem face copii de siguranţă cu utilitare gen rsync şi fără să le arhivăm propriu-zis (arhivarea înseamnă ŞI compresia datelor!), dar iată care sunt costurile, în cazul meu: arhiva mea curentă, are 74.137,6 MB (72,4 GB), fără materialele video în stare brută! Dacă iau în calcul 100 fişiere video de 1,8 GB… se complică povestea! Copia backup făcută cu CloneZilla (arhivare cu bzip2), are 56,6 GB (57.958 MB). Am câştigat prin urmare 15,8 GB. Dacă mă gândesc la faptul că am mai multe copii (pentru siguranţă!), atunci dacă la 3 copii câştig aproape 50 GB, cred că discutăm altfel!

Ţin să precizez din nou că, această arhivă are eliminate din ea fişierele video (filmările cu camera), fişierele .ISO (distribuţiile Linux) şi proiectele video, pe care le stochez pe un HDD extern!! La proiectele video de pildă, un proiect video de 15 minute, are în medie, 550 MB. Am publicat deja peste 80 de materiale video, dintre care, unele depăşesc 60 minute…

Toate aceste date, pot fi salvate la nivel de partiţie în timpul backup-ului şi restaurarea, poate fi făcută la una sau mai multe partiţii, selectiv, după caz!

Această flexibilitate deosebită, este ceea ce scuteşte enorm de mult timp dacă se petrece ceva cu instalarea curentă a sistemului de operare, care de regulăp, se instalează pe partiţia /dev/sda1!

Astfel, dacă Linuxul meu “crapă”, durează doar 10 minute restaurarea (e vorba despre doar 8 GB!). Pentru că am nevoie doar de restaurarea sistemului de operare!

Dacă toate datele mele personale erau stocate pe partiţia sistemului de operare (directorul /home…), atunci ar fi durat mai mult decât o instalare (40 minute), pe lângă faptul că pierdeam o mulţime de date personale, cum am spus mai sus!

Mai este încă un avantaj aici: partiţia sistemului de operare, poate fi şi de 15 GB, tocmai pentru că avem partiţii pentru date!

Partiţia /home la mine de exemplu, ocupă 8,8 GB, după ce am mutat toate fişierele mari (video, fotografii, imagini .ISO, alte downloaduri) în vreme ce partiţia sistemului de operare, ocupă (acum, 26 iulie 2016) 7,99 GB. Şi trebuie să precizez, am instalat cam tot ce am nevoie (inclusiv utilitarele sistem!). Poate voi descoperi că îmi lipseşte ceva, mai încolo sau, poate apare o aplicaţie “nouă” deja sunt multe aplicaţii vechi la care s-a reluat lucrul, după o pauză de câţiva ani! deoarece lumea FOSS se mişcă repede şi chiar apar proiecte noi, interesante. Totuşi, chiar şi aşa, e puţin probabil că voi depăşi 10 GB aşa curând! Ori, restaurarea unei astfel de partiţii, se face în cel mult 15 minute, cu tot cu verificările de sistem de fişiere, respectiv de integritate a copiei şi a restaurării!

INSTALĂRI ŞI REINSTALĂRI FĂRĂ GRIJI!

Avantajul cel mai evident al unor partiţii de date, cum este partiţia /home despre care am vorbit cel mai mult, este şi se vede clar, în momentul când avem nevoie să schimbăm sistemul de operare vechi, cu o versiune nouă.

Teoretic, ar putea fi o cale de upgrade. Complexitatea sistemelor de operare moderne însă, face mult mai sigură instalarea “pe curat”, din fişierul-imagine .ISO cu versiunea nouă, aşa cum şi recomandă majoritatea celor care realizează distribuţii Linux. De altfel, un upgrade al sistemului de operare, poate dura mult mai mult decât o instalare a versiunii noi şi pot apare regresii (deteriorarea unor programe instalate, datorită unor incompatibilităţi neaşteptate)!

În cazul când am partiţii de date, această cale este mult mai simplă, pentru că tot ce am de făcut, este să reinstalez (restaurez un backup, dacă am!!!) sistemul de operare şi aplicaţiile de care am nevoie şi care este o treabă infinit mai uşoară, decât configurarea lor!

În materialele (cărţi, cursuri şi video) din seria “Linux Pentru Acasă”, voi aborda mai amănunţit şi scenariile în care ne situăm cel mai des şi soluţia care funcţionează la mine şi pe care am verificat-o de zeci, poate sute de ori până în prezent!

În fine şi asta cred că va bucura pe cei cărora le place să testeze distribuţii Linux:

Este mult mai uşor să instalezi o distribuţie Linux nouă când aplicaţiile uzuale sunt deja configurate, decât să le configurezi iar şi iar, la fiecare instalare! Browserul şi clientul de mail, au cel mai mult de suferit, pentru că aici sunt foarte multe date personale: în browser avem lista cu siturile care ne plac şi le vizităm des, sau cu resurse foarte utile (cărţi gratuite, filme, tutoriale, etc.) iar în clientul de mail, mailurile primite, conturile de mail cu configurările lor, filtrele după care sortăm aceste mailuri, adrese de mail care sunt importante, downloaduri ale ataşamentelor la mailuri.

Închei cu un exemplu:

Când am instalat prima oară Mint 17.3 Rosa şi am deschis browserul, aveam în el deschise toate paginile care mă interesau şi pe care le avusesem deschise în Mint 13 înainte de restartarea pentru instalare, toate semnele puse la toate siturile care mă interesează!

Închei aici şi îmi exprim speranţa că ţi-am oferit destule argumente să treci la o organizare mai eficientă a materialelor tale la care ţii, folosind PARTIŢII DEDICATE!

Într-o paranteză fiind spus, încă din 1995 am ajuns la concluzia că e în avantajul meu să-mi partiţionez discul cel puţin în două: o partiţie pentru Windows şi una pentru datele mele, oricare ar fi fost ele!

Acum, am făcut doar trecerea (la altă scară şi alt nivel de complexitate, desigur!) de la o singură partiţie de date (discul D:\, pe vremea Windows), la mai multe.

Principalul inconvenient de care m-am izbit în 2012, a fost chestiunea drepturilor de utilizator… Acum, m-am lămurit şi cum se rezolvă asta!

SUCCES ÎN ORGANIZAREA DATELOR TALE!

Dacă ai nevoie de ajutor, mă poţi contacta şi, în limita posibilităţilor mele, te ajut cu mare plăcere!

– Citit de 4 vizitatori

Trei zile de muncă sub Linux Mint 17.3 MATE

Captură Desktop, Mint-17.3 - Rosa 23 07 2017 - OS Version

www.sserbanro.info. Şcoala ZENLA. © Stănescu Şerban, 2016.

 

Bine te-am regăsit!

Vorbeam în articolele anterioare, despre migrarea directorului /home, despre trecerea la altă versiune a sistemului de operare şi despre dificultăţile inerente unui astfel de pas.

Astăzi, îţi spun cu mare bucurie că, am reuşit să trec la o versiune superioară de Linux Mint şi anume, Linux Mint 17.3 Rosa!

Sunt deja trei zile de când lucrez aproape continuu cu această versiune.

Sunt încântat de asemenea să îţi spun că, migrarea directorului /home pe o partiţie /home s-a făcut cu succes!

Am foarte multe veşti bune şi unele mai puţin bune, care m-au costat multă muncă, dar care, în momentul de faţă, cred că se va materializa şi pentru tine şi ceilalţi interesaţi!

Media de lucru a fost de 14 ore zilnic, dar cred că ce va urma mai departe, va fi de folos multor oameni interesaţi de multe aspecte ale lucrului de acasă (ca mod de a îşi câştiga existenţa) şi, în mod particular, a lucrului de acasă cu Linux.

Voi face o enumerare pe puncte a temelor abordate:

  1. Instalarea Linux Mint 17.3. Am început prin a instala Mint 17.0 MATE “Quiana”. Fiind o diferenţă relativ mică la kernel (kernel 3.13), multe aplicaţii păreau să meargă. Cu interfaţa (Desktop Environnement sau cum îţi place să-i zici), am făcut cunoştinţă de la Kogaion. A urmat apoi Ubuntu MATE pentru scurt timp şi pentru că mi-a plăcut, m-am decis să lucrez şi sub Mint, tot cu MATE. Am descoperit că este uşor de configurat şi am început configurarea. Am instalat apoi vreo câteva aplicaţii, să văd mecanismele de instalare şi alte aspecte administrative ale interfeţei. Totuşi, există o versiune mai bună şi mai nouă şi am zis că e cazul să verific şi asta. Aşadar, am făcut un backup, “în caz că…” şi am trecut la instalarea Mint 17.3 MATE “Rosa”. Rosa, are alt kernel şi decât 17.0 şi 17.1 (3.13) şi decât 17.2 (3.16). Mint 17.3 Rosa, vine cu kernelul 3.19. Asta înseamnă destul de multe schimbări în structura de bază, pe lângă kernel (bibliotecile, compilator, etc.). Asta înseamnă cel puţin două lucruri: versiuni noi pentru aplicaţii şi incompatibilităţi noi, ale aplicaţiilor mai vechi sau neactualizate de mulţi ani.
  2. Partiţia Home şi partiţia de date. Principala motivaţie pentru aceste schimbări dese ale sistemului de operare, este profundă, pentru mine! Am fost nevoit să renunţ la directorul /home, pentru că schimbarea sistemului de operare, este inevitabilă. Mint 13, a fost foarte bun, pentru început. A fost un mediu de test, de autoinstruire şi de completare a “petelor albe” de pe harta aplicaţiilor necesare şi utile. Acum însă, am o listă cu acestea şi am nevoie să merg mai departe. Schimbaresa sistemului de operare însă, înseamnă ştergerea directorului /home, cu tot ce înseamnă configuraţii aplicaţii. Ori asta, însemna multe zeci de ore irosite şi inconveniente dificil de înlăturat. Voi detalia într-un articol separat. Pe scurt, Mint 17.0 mi-a văzut foarte bine partiţia /home şi partiţia de date setată din fişierul fstab (/win, ext3). Mai mult, la reboot, îmi face fschk pe aceste partiţii, deci sunt sigure la fiecare restartare pe care o fac! Pe de altă parte, asta a rezolvat pentru multă vreme, chestiunea înlocuirii sistemului de operare. Atât timp cât lucrurile personale se află în siguranţă (pe altă partiţie!), pot instala orice sistem de operare suportat de maşină!
  3. Sistemul de fişiere. Din considerente de compatibilitate cu Mint 13 (dacă ceva merge prost…), am fost nevoit să aleg ext3fs. Am avut neplăcuta surpriză să constat că Mint 17.0 (şi 17.1, au acelaşi kernel!) văd cel mult sistemul de fişiere ext3! Cum am apucat să văd “pe viu” diferenţa uriaşă de viteză de lucru de la ext3fs la ext4fs, era logic să vreau să trec şi la asta! Din nefericire, asta este posibil abia de la Mint 17.3 încoace… Prin urmare, am decis să instalez Mint 17.3, care mi-a văzut bine partiţia rezervată pentru Mint 18.0. Oricum, ce pot spune este că se mişcă foarte încet pe ext3fs, comparativ cu ext4fs! Parcă se mişca mai repede Mint 13, sau măcar pe la începuturi, prin 2012 – 2014.
  4. Instalarea aplicaţiilor. Software Manager, funcţionează corect de această dată şi acum, se poate instala aproape tot ce este necesar, din Software Manager. Din păcate, este extrem de lent, durează mult încărcarea şi de la o comandă la alta, trec minute bune. Dar pentru un începător sau un avansat, contează mult automatizarea şi buna funcţionare a acesteia! Avansatul, scuteşte timp la instalarea “Full capabilities” “pe curat”, începătorul are timp să înveţe cu încetul! Concret, în circa 5 ore, am instalat cam tot ce aveam nevoie, inclusiv mega-update-ul post-instalare, de circa 119 pachete, vreo 410 MB în total. Voi reveni cu amănunte punctual, în materialele din seria “Linux Pentru Acasă”. Synaptic Package Manager, parcă se mişcă mai bine decât Software Manager.
  5. Funcţionarea Mint 17.3, pe ansamblu. Am avut destul de multe sâcâieli, cu diverse aplicaţii. Ca să dau un exemplu, am vrut să fac nişte teste cu VirtualBox. Am instalat, inclusiv de pe situl Oracle (versiunea 5.10), dar pe Mint 17.3, este o unealtă aproape inutilă! Poţi face teste doar pentru imagini pe 32 bit!! Singurul disponibil, a fost AV Linux 32 bit… Mi-era greu să înţeleg de ce. Apoi, mi-am dat seama! Kernelul are suport insuficient pentru emularea unor maşini pe 64 bit! Prin urmare, VirtualBox cu emulator de Linux 64 bit, abia când voi putea trece definitiv la Mint 18, care are kernel 4.4.! Sau, când voi instala Linux Mint 18 în dual-boot cu Mint 17.3… Aceeaşi poveste ca la suportul pentru sistemul de fişiere. Pe lângă asta, mai sunt şi aplicaţiile care refuză să funcţioneze sub acest kernel, cum este Shutter. Voi detalia aceste aspecte într-un material separat, tot în seria Linux Pentru Acasă. Dacă fac însă o evaluare pe ansamblu, cred că pot să rămân pe Mint 17.3 chiar şi până în 2019, când se încheie perioada de suport pentru el. Dincolo de inconvenientele particulare legate de funcţionarea unei aplicaţii sau a alteia, stabilitatea şi configurabilitatea Mint MATE, sunt foarte departe de ceea ce era Mint 13, cu care, TOTUŞI!! Am lucrat timp de patru ani, zi de zi! Oricum, sunt mult mai puţin probleme decât în cazul Mint 18 şi cel puţin până în prezent, le-am putut rezolva, chiar dacă asta a însemnat multe ore de muncă!

CONCLUZII

  • Instalarea. Fără probleme deosebite;
  • Interfaţa (Desktop Manager). Foarte mult îmbunătăţit totul! Foarte configurabilă şi stabilă!
  • Lista aplicaţiilor. Am găsit cam tot ce am nevoie în “Ubuntu, Main”, şi am instalat cu Synaptic, cu vreo două excepţii: Google Chrome şi SimpleScreenRecorder.
  • Compatibilitatea aplicaţiilor cu mediul de lucru. Aici, au apărut probleme. Aplicaţii care funcţionau foarte bine în Mint 13, mi-au creat multe probleme. Voi reveni cu detalii.
  • Se poate trece fără probleme deosebite de la Mint…X, la mint 17.3!

– Citit de 17 vizitatori

Migrarea directorului /home într-o partiţie /home

Partiţiile noi pe Dell N5030.

Partiţiile noi pe Dell N5030.

 

Începând cu 15 iulie 2016, m-am ocupat cu studiul problematicii lucrului eficient în Linux.

Printre problemele cu care te întâlneşti în lumea calculatoarelor, se află şi trecerea la o versiune superioară a sistemului de operare.

Deşi Linux Mint 13 mai primeşte suport pentru încă un an (până în 2017), pentru mine, a venit vremea schimbării!

Dincolo de aplicaţiile care au încetat să mai fie actualizate, mai sunt şi alte probleme, de natură strict tehnică, dintre care menţionez doar una, care costă TIMP şi HARDWARE SCUMP:

SISTEMUL DE FIŞIERE

Iată o listă microscopică a motivelor care impun schimbarea sistemului de operare:

  • Kernel cu suport extins pentru aplicaţii noi, servicii noi şi hardware nou;

  • Aplicaţii noi, sau versiuni noi ale aplicaţiilor importante, care pot rula doar pe suportul oferit de noile kernele;

  • Sisteme de fişiere mai performante şi mai sigure în exploatare;

  • Încetarea suportului tehnic al echipelor de dezvoltatori de aplicaţii, pentru versiunile vechi de sisteme de operare (Google pentru Chrome, Jonathan Thomas pentru OpenShot, GIMP, Inkscape, etc.)

  • Creşterea volumului de lucrări, care impune o altă organizare a mediilor de stocare, multi-disc şi multi-partiţie;

  • Păstrarea configuraţiilor aplicaţiilor majore, înainte de a fi deteriorate de o malfuncţionare cauzată de incompatibilităţi diverse, după actualizări repetate, sau, mai grav, de uzura discului şi/sau apariţia sectoarelor defecte.

DE CE SĂ MIGREZI PE O PARTIŢIE HOME

Iată motivele pe care le văd eu:

  • Backupul unei partiţii mai mici, este mai uşor de făcut;

  • Spaţiul necesar şi suficient unui sistem de operare, este cel mult 40 GB, dacă beneficiem de avantajul unei partiţii de date /home;

  • Setările generale şi speciale (personalizările) tuturor aplicaţiilor, sunt stocate în directorul /home/numeutilizator/*.

  • Simplificarea extinderii spaţiului de stocare şi o gestiune mai bună a fişierelor personale.

CE TREBUIE FĂCUT?

AVERTISMENT: SE LUCREAZĂ ÎN MODUL ROOT! ORICE GREŞEALĂ, POATE COSTA SCUMP!

  1. Planificarea riguroasă a fiecărui pas. Este extrem de importantă, mai ales pentru că se partiţionează discuri care conţin munca noastră şi orice greşeală, poate fi fatală.

  2. Curăţenie. Este extrem de important să facem curăţenie în sistem şi să eliminăm orice „umflătură” inutilă. Există pe partiţia sistemului, chiar în directorul nostru /home/serban la mine o mulţime de fişiere gigantice. Din comoditate, păstrez multe fişiere .iso ale diverselor distribuţii Linux, materiale video (filmările mele, capturi de desktop pentru diverse materiale şi tutoriale, montajele finale ale materialelor video, etc.). Făcând asta, am scăpat de vreo 9 GB care „se rătăciseră” prin cotloanele directorului meu (/home/serban). Dacă am în vedere că un Linux „blindat” cu aplicaţii are cam 7 GB instalat şi configurat, cred că e limpede ce înseamnă 9 GB în plus!

  3. Backup. Este important să facem backup la date şi la sistemul de operare, atât la nivel de partiţii cât şi acolo unde situaţia o impune la întreg discul. O menţiune specială pentru backupul directorului /home! Trebuie să facem acest backup, la altă locaţie (tot pe un sistem de fişiere Linux!) întrucât vom avea nevoie de el când restaurăm conţinutul său, pe partiţia (cu mount point /home, desigur!) pregătită pentru asta.

  4. Partiţionare. La mine, am situaţia partiţionării MBR/BIOS. Asta înseamnă maximum 3 partiţii primare şi una extinsă, adică, maximum 4 partiţii primare. Aici, trebuie avută în vedere versiunea de GPartEd cu care lucrăm. Sub Mint 13, am versiunea 0.18, iar sub Mint 18 de pildă, am versiunea 0.25. În distribuţia GPartEd Live, spre exemplu, am versiunea 0.26.1. Imaginea de la început, prezintă modul în care am organizat eu partiţiile pe disc. Avem nevoie deci de o partiţie dedicată (Mint 13 suportă doar ext3), cu mount point /home.

  5. Identificarea GUID. După partiţonare, trebuie să identificăm şi să salvăm „codurile numerice personale” UUID sau GUID deoarece în fişierul /etc/fstab, avem nevoie să modificăm instrucţiunile. Se face ca root, cu comanda blkid, care returnează toate datele fiecărei partiţii, dar mai ales UUID, care trebuie copiat într-un fişier (vezi imaginea de mai jos).

  6. Restaurarea directorului /home. După ce am partiţionat şi am extras UUID al partiţiei, restaurăm backupul directorului /home, în partiţia nou creată. Eu folosesc şi pentru backup şi pentru restaurare de acest gen, programul LuckyBackup, care este un GUI pentru programul rsync, un program excepţional de puternic şi flexibil. Odată transferul realizat cu succes, putem trece la finalizarea lucrării.

  7. Redenumirea vechiului director /home. Pentru a păstra totuşi o copie de rezervă în caz că ceva merge prost, eu am redenumit /home în /old_home. Cu alte cuvinte, totul a rămas pe loc, am schimbat doar denumirea directorului. Asta se face tot ca root.

  8. Editarea fişierului /etc/fstab. Acesta este fişierul din care configurăm partiţiile care pot fi montate pe sistem. Rămânem în continuare în consolă, ca root. Îl deschidem cu un editor de text (nano din CLI, gedit, krusader, Midnight Commander sau altul care porneşte din CLI). În fişier, copiem linia cu /dev/sda1. În ea modificăm UUID, înlocuind cu cel corespunzător partiţiei nou create. Linia nouă, trebuie să arate cam ca ultima linie din imaginea prezentată de mine în continuare. În locul mount point „/”, vom pune desigur, aşa cum se vede şi în imagine (linia colorată) „/home”. Salvăm fişierul. Pentru clarificări, accesăm din CLI man fstab.

  9. Restartarea şi testarea partiţiei /home. La mine, absolut toate aplicaţiile au mers fără probleme. Dacă migrarea se face cu probleme, atunci una sau mai multe aplicaţii ne vor da de ştire: Browserul, va avea doar pagina de pornire implicită şi toate setările pierdute; Thunderbird, va avea doar setările de după instalare şi ne va cere să creăm/ configurăm un cont de mail; filemanagerul krusader, va porni ca şi cum ar fi prima oară, cu ecranele de configurare, etc. Deşi totul merge perfect, un avertisment, tot am avut. DropBox, mi-a cerut login nou. Atât!

  10. Backup final. Eu folosesc CloneZilla. La final, când totul „merge uns”, am făcut un backup al partiţiei Linux, /dev/sda1 şi respectiv al partiţiei /home, care la mine se numeşte /dev/sda5 (vezi captura cu comanda blkid). Pentru simplificare, am folosit partiţia de date /dev/sda7 (ext3) cu mount point /win şi un director special creat, /win/bkp_home pentru partiţia /home. Discul /dev/sda1 l-am clonat low-level cu CloneZilla cu destinaţia /dev/sda7/bkp-os/, iar datele din /home, cu LuckyBackup, în directorul /win/bkp_home.

Cum identificăm UUID al partiţiei /home

Identificarea UUID în Terminal

Cum modificăm fişierul /etc/fstab

Modificare-fstab

BIBLIOGRAFIE

Comanda blkid

https://access.redhat.com/documentation/en-US/Red_Hat_Enterprise_Linux/6/html/Deployment_Guide/s2-sysinfo-filesystems-blkid.html

Fişierul fstab

https://en.wikipedia.org/wiki/Fstab

Partiţionarea discurilor

https://en.wikipedia.org/wiki/Disk_partitioning

Identificatoarele UUID, GUID

https://en.wikipedia.org/wiki/Universally_unique_identifier

https://en.wikipedia.org/wiki/Globally_unique_identifier

– Citit de 69 vizitatori

Primele impresii cu Linux Mint 18 MATE

Captură de ecran - Backgrounnd personalizat Linux Mint 18-LTS

Zilele care au trecut, au însemnat începutul trecerii de la Linux Mint 13, la Linux Mint 18.

Despre instalare şi dual-boot, am vorbit în Linux Mint 18 în multi-boot, aşa încât acum o să vorbesc puţin despre lucrul sub Mint 18 şi despre primele probleme întâmpinate.

Înainte de toate, trebuie să recunosc, mi-a plăcut viteza de lucru, care este simţitor mai mare. Mi-este şi uşor să fac diferenţa, dat fiind faptul că lucrez pe această maşină (Dell Inspiron N5030) încă din februarie 2011. Cum s-ar zice, “ne cam cunoaştem”!

Partea de interfaţă grafică mi s-a părut mult schimbată în bine.

Temele pot fi configurate şi fără artificii de genul opririi serverului X şi restartării sistemului ca root… startx.

Am putut umbla fără probleme cam la tot ce am avut nevoie. Câteva gadgeturi utile am găsit. De exemplu, appletul “Drawer”, care este un fel de dulăpior cu sertare cât un icon, în care poţi pune ce aplicaţie vrei “să ai la mână”. Multe chestii sunt acum foarte configurabile în ceea ce priveşte desktopul. Rămâne de verificat stabilitatea în timp a setărilor, în special după restaurarea unui backup low-level!

Am putut oricum instala absolut toate aplicaţiile cu care lucrez, fără să am probleme şi multe vin cu versiuni noi, care la rândul lor au destul de multe îmbunătăţiri.

Din păcate, am şi început să descopăr probleme!

  • OpenShot 1.4.3.1. Deşi este deja foarte vechi şi lucrez cu el de peste 2 ani, după instalarea sub această versiune, am încercat să fac video-urile pe care le-am pus deja pe YouTube şi din nefericire pentru mine, în mai puţin de 60 de minute de lucru, am avut zeci de “silent crash”-uri!! Dacă aş fi avut vreo problemă similară sub Mint 13, poate că găseam soluţia, măcar una ocolită. Acum e chiar imposibil să descopăr ce se petrece.
  • Imprimanta HP LaserJet 1018. Familia de imprimante de la HP (Hewlet-Packard), este deja faimoasă în lumea Linux! Sunt poate cel mai bine suportate imprimante dintre toate cele de pe piaţă, cu excepţia poate doar a Samsung, care vine cu software dedicat Linux şi arată “mai făţoasă”. Ultimul lucru care mi-ar fi trecut prin gând ar fi fost că voi avea probleme. Şi totuşi! DA, am probleme cu imprimanta! Am vrut să tipăresc ceva de probă. Driverul [HPLIP] are o interfaţă mult mai flexibilă decât cel vechi. Problema este că fişierul “*.ppd” care îmi trebuie, oferă suport doar până la Linux Mint 17.3!!! Am răscolit eu netul, dar se pare că o să mai dureze o vreme până se rezolvă integrarea cu noul Mint 18…
  • Mixerul PulseAudio. Fără acest mixer, sunt în imposibilitatea de a îmi folosi interfaţa audio low-latency Lexicon Lambda şi desigur şi cealaltă, destinată exclusiv proiectelor mele muzicale, Lexicon Omega. Noul mixer audio, mi-a creat puţin probleme. Ori mi-a scăpat mie din cauza oboselii, ori pur şi simplu, a dispărut opţiunea de dezactivare a interfeţei interne! Dacă am văzut bine, atunci o să fie greu, pantru că se pare că opţiunea “Fall back”, e doar de formă pusă acolo şi fiecare aplicaţie care foloseşte serverul audio, se joacă cu setările hardware după cum are chef. Sper să mă fi înşelat eu…

Celelalte aplicaţii, doar le-am pornit, să văd dacă sunt probleme. Se pare că deşi am schimbat enorm de multe “sub pălărie” (kernel, biblioteci, gcc, Window Manager, etc.), aplicaţiile se împacă bine, au foste destul de atent şlefuite şi e posibil ca numărul incidentelor de felul OpenShot să fie redus, poate chiar să fie fenomene izolate.

PRIMELE CONCLUZII

În ciuda unor inconveniente, dacă am în vedere că este o distribuţie (adică: sistem de operare + MEGA pachet de aplicaţii), atunci trebuie să o spun deschis, comportamentul este excelent!

Dacă ar fi să-mi amintesc despre cum era cu următoarea versiune de Windows, unde trebuia să dau netul cu susul în jos să caut iar drivere pentru “tot ce mişcă-n ţara asta”…

Mai mult, e greu să arunc răspunderea pentru imprimantă pe umerii echipei Linux Mint, când exact pe situl HP am găsit explicaţiile privitoare la suportul oferit!

Pe ansamblu, cred că trecerea la noua versiune se va realiza fără probleme ieşite din comun şi durata procesului va fi mult redusă faţă de trecerea de la Windows la Linux.

BIBLIOGRAFIE

HPLIP – HP Linux Imaging and Printing

http://hplipopensource.com/hplip-web/release_notes.html

PulseAudio

https://www.freedesktop.org/wiki/Software/PulseAudio/

OpenShot Video Editor

http://www.openshotvideo.com/

– Citit de 42 vizitatori

Upgrade Kogaion Linux de la Alpha 2.5 – 3 şi 4 la Alpha 5

Upgrade Kogaion Linux Alpha -2.5 la Alpha 5

Articolul de astăzi este scurt şi materialul video din seria “Linux pentru acasă” dedicat Kogaion Linux sintetizează ce am făcut.

Iată esenţialul:

  • Upgrade de la Alpha 2.5 la Alpha 5. A durat destul de mult, mai precis 135 minute cu actualizarea a 815 pachete totalizând 1.261 MB. Ce mi s-a părut important este că s-a putut face UPGRADE. Din nefericire, undeva în scriptul installerului s-a strecurat o eroare şi eroarea se pare că se propagă şi la actualizare. Astfel, kernelul 4.4.4-kogaion, a dat rapid de tot mesajul de eroare prezentat în video. Se pare că undeva în systemd există o eroare şi asta deoarece acelaşi kernel a rulat normal în celelalte cazuri.
  • Upgrade de la Alpha 3 la Alpha 5. A durat 30 minute, s-au actualizat 120 pachete totalizând 595 MB şi după reboot, am avut totul funcţional.
  • Upgrade de la Alpha 4 la Alpha 5. A durat 30 minute, s-au actualizat 61 pachete totalizând 404 MB şi după reboot, am avut totul funcţional.

VIZIONARE PLĂCUTĂ ŞI SUCCES LA UPGRADE!

 

– Citit de 34 vizitatori

De ce au votat cei de la Linux Mint pentru BIOS/MBR (2)

Aniversarea a 4 ani cu Linux - Linux-Daily-User

În prima parte a articolului privind preferinţa echipei Linux Mint pentru partiţiile BIOS/MBR, am trecut în revistă o serie de argumente din perspectiva utilizatorului.

Astăzi, vreau să fac o scurtă analiză a factorilor de piaţă care ar fi putut determina o astfel de decizie, pentru că există o contradicţie majoră între ceea ce se petrece pe piaţă în lumea hardware (producătorii de calculatoare şi plăci de bază) şi decizia lor de a evita firmware-ul UEFI şi partiţionarea GPT.

Încheiam acel articol, cu o prezentare a ideilor de bază pe care acum le dezvolt:

  • Ce ar fi putut determina echipa Linux Mint să aleagă partiţiile MBR?

  • Ce hard discuri sunt în oferta curentă?

  • Care sunt modificările previzibile ale capacităţii de stocare „standard”?

  • Când vom avea nevoie de partiţionare autentică GPT?

  • Mutaţiile pe piaţa muncii şi partiţionarea GPT.

Ce ar fi putut determina echipa Linux Mint să aleagă partiţiile MBR?

Echipa de dezvoltatori a distribuţiei Linux Mint, este una deja rodată şi cu experienţă. Ajunge să urmărim topul “DistroWatch” să vedem că e pe primul loc şi că începe să se distanţeze semnificativ de celelalte distribuţii, chiar şi de Ubuntu, “mămica” din care se trage şi pe care, în modesta mea opinie, o onorează! Dacă iau în calcul că are avans de 30% faţă de Debian, care este unul dintre “Venerabilii” lumii Linux, deja asta spune multe!

Se naşte întrebarea legitimă: Ce corp de informaţii a determinat echipa aceasta, să ignore faptul că fabricanţii de calculatoare au trecut la UEFI şi la discurile partiţionate GPT??! Reamintesc aici că GPT este partea de specificaţie a UEFI care se referă la sistemul de partiţionare folosit de către firmware-ul UEFI. A se revedea definiţiile şi noţiunile de bază de pe situl UEFI.

Întrebarea din fundal, de fapt, este…

Există oare vreo firmă de software din lume care îşi poate permite să sfideze “pe faţă” fabricanţii de hardware, opunându-se deschis unei stări de fapte?

Aş aminti aici în treacăt povestea Borland, a Sun Microsystems şi povestea AMD 3DNow! Deşi AMD este producător de hardware, în înfruntarea dintre IBM-Intel şi AMD, s-a dovedit că deşi specificaţia 3DNow! era net superioară DirectX (…!), au câştigat “ceilalţi”!

Aşadar, ce anume ştiu cei de la Linux Mint despre piaţa de hardware, despre noi, utilizatorii casnici, de vreme ce au ocolit trecerea la suport full UEFI pentru produsele lor?

Acest lucru mă pune pe gânduri, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un produs clasa LTS, deci suport pe termen lung şi mai exact, cinci ani!

Aşadar, echipa Linux Mint, stă liniştită timp de cinci ani? Cum de sunt ei atât de convinşi că până atunci se vor putea folosi fără probleme partiţiile MSDOS şi MBR?

Voi căuta să expun mai jos, felul în care se prezintă realitatea de pe piaţă, pentru utilizatorul casnic, dar şi pentru freelancerul care lucrează de acasă şi are alt nivel al cerinţelor, din multe puncte de vedere.

Ce hard discuri sunt în oferta curentă?

Ca să lămurim decizia celor de la Mint, trebuie să ne lămurim dacă chiar este cazul să se treacă la suport 100% UEFI. Pentru că, aici este toată povestea: Avem o răspândire largă a HDD-urilor interne de 3TB?

Pentru că până la 2TB, partiţionarea GPT, este absolut inutilă. Mai mult, este o pierdere de vreme cu învăţatul a o puzderie de noţiuni complicate şi încă multe alte chestii, absolut inutile şi consumatoare de timp preţios, mai ales când vorbim despre calculatorul de acasă!

Partiţiile BIOS/MBR, oferă suficientă flexibilitate pentru utilizatorul casnic, chiar şi pentru unul mai pretenţios, care vrea să ruleze alternativ două sisteme de operare!

Cât priveşte dispozitivele de stocare… Există suficiente resurse de extindere a capacităţii de stocare, folosind discuri externe de 1 – 2 TB. Eu cred că mai curând ne putem pune problema accesibilităţii costurilor decât a existenţei soluţiilor de stocare fără UEFI/GPT!

Ce dotare au laptopurile curente?

Majoritatea sistemelor din magazine, situate în zona până la 1500 lei, au discuri de 500 GB. În zona 1500 – 3000 lei, domină discurile de 1 TB. În fine, în zona peste 3000 lei, au început să apară discurile de 2 TB.

Din păcate, cel mai ieftin sistem cu disc de 2 TB pe care l-am găsit, costă minimum 1800 euro, adică, peste 5000 lei!

Stocarea pe discurile externe

Da, aici putem spune că avem nevoie de partiţionare GPT, pentru că, de pildă, eu am un HDD USB de 3TB şi chiar mă gândesc să-mi iau unul de 5 – 6 TB, în cel mult doi ani.

Dar lucrul cu GPartED, se învaţă destul de uşor iar pentru un Linuxist, îmi permit să spun că e “floare la ureche!”. Partiţionarea unui disc de 3 TB, durează cel mult 20 de minute, cu tot cu formatare!

Prin urmare, la ce ne foloseşte ACASĂ un sistem de operare care să lucreze cu partiţii GPT?

Este puţin probabil ca HDD-urile interne de 500 GB să fie înlocuite complet cu cele de 1 TB, în mai puţin de 1 an şi mai departe, cele de 1 TB cu cele de 2 TB, în mai puţin de trei ani de-acum încolo.

Dar hai să vedem şi alt aspect: SSD!

Acele hard discuri mititele cărora le zicem noi “Flash-disk” sau “USB stick” sau “Pen-drive”, au ajuns la o cotă de popularitate greu de estimat acum doi ani!

De la USB stick la SSD, ceea ce diferă, este un singur lucru: capacitatea de stocare.

Ori, atât timp cât putem avea pe un laptop două discuri, unul SSD şi unul clasic, cu platane, la ce ne-ar mai trebui un disc intern uriaş, de 3 TB, care să ne oblige să folosim partiţii GPT?

Să mai amintesc şi de faptul că o distribuţie Linux încape pe un stick de 32 de GB, care are un preţ destul de accesibil şi că poate fi instalată uşor practic orice distribuţie? Instalarea mea Ubuntu Studio 16.04, are 10,6 GB în total. Deci…. mai am şi ceva spaţiu de stocare, vreo 20 GB. Destul deci…

Poate că o să realizez ceva materiale şi pe acest subiect, pentru cei interesaţi. Acum însă, hai să rămânem în cadrul temei propuse!

Plimbarea pe care am făcut-o zilele trecute prin magazinele de specialitate, m-a convins că realitatea din teren, confirmă decizia echipei Linux Mint privitoare la suportul pentru UEFI.

Pe de altă parte, dacă chiar suntem constrânşi, putem opta pentru un Ubuntu, care deja am demonstrat, are suport 100% pentru UEFI, inclusiv pentru UEFI Secure Boot deşi, eu sunt de părere să evităm activarea Secure Boot, cât se poate!

Care sunt modificările previzibile ale capacităţii de stocare „standard”?

Iată prognoza mea, bazată pe cei 21 de ani de experienţă în tehnica de calcul:

  • Decembrie 2017. În zona de preţ sub 1000 lei, vom avea în continuare discuri de 500 GB. Poate că în mod excepţional, la second hand, vom putea găsi la aceşti bani sisteme cu discuri de 1 TB, deşi… am dubii! În zona de preţ 1000 – 3500 lei, vor domina HDD de 1 TB. În zona 3500 – 5500 lei, vor exista multe variante cu HDD de 2 TB.
  • Decembrie 2018. În zona de preţ sub 1000 lei, vor apare sistemele cu HDD 1 TB. În zona de preţ 1000 – 3500 lei, vor domina HDD de 1 TB plus SSD de 128 GB. În zona 3500 – 5500 lei, vor exista multe variante cu HDD de 2 TB + SSD de 250 GB.
  • Decembrie 2019. În zona de preţ sub 1000 lei, vom avea sisteme cu HDD 1 TB. Foarte posibil, vor începe să apară sistemele ieftine cu video dedicat. În zona de preţ 1000 – 3500 lei, vor domina HDD de 2 TB plus SSD de 250 GB. În zona 3500 – 5500 lei, vom avea variantele cu HDD de 2 TB + SSD de 500 GB.
  • Decembrie 2020. În zona de preţ sub 1000 lei, vor apare sistemele cu HDD 2 TB. În zona de preţ 1000 – 3500 lei, vom avea HDD de 2 TB plus SSD de 250 GB. În zona 3500 – 5500 lei, vor dispare cred HDD cu platane şi vom avea doar SSD, undeva între 250 GB şi 1 TB. Foarte posibil, vom avea sisteme cu două SSD, unul pentru date şi unul pentru OS.
  • Decembrie 2021. Anul în care distribuţiile LTS vor fi puse în situaţia de a decide iar cu privire la maşinile cu firmware UEFI! În zona de preţ sub 1000 lei, vom avea sisteme cu HDD 2 TB. În zona de preţ 1000 – 3500 lei, vor domina HDD de 2 TB plus SSD de 250 GB. În zona 3500 – 5500 lei, vor exista multe variante cu două SSD, undeva spre 2 TB, fie 2×1 TB, fie o altă variantă, poate chiar 2+1 TB.

Când vom avea nevoie de partiţionare autentică GPT?

Dacă ai citit cu atenţie, înseamnă că ai înţeles de ce anume au decis cei de la Linux Mint amânarea cu 5 ani a suportului pentru GPT!

Aşadar, cred că va deveni aproape inevitabil lucrul cu partiţii GPT, abia din anul 2021. Până atunci, se vor putea găsi o multitudine de soluţii de a ocoli partiţiile GPT.

Având în vedere însă faptul că modelele mai scumpe de astăzi au doar UEFI “curat”, adică, fără CSM Boot, deci fără suport pentru sisteme de operare care lucrază pe vechiul sistem de partiţionare MBR, este de aşteptat ca presiunea renunţării la partiţiile MBR să crească progresiv, până când partiţiile GPT, vor deveni o realitate “de facto”.

Sigur, este imposibil de avansat o dată fie şi aproximativă. Povestea cu scumpirea HDD-urilor, a fost o lecţie destul de usturătoare pentru noi toţi… E greu să te pui cu Natura şi dacă ceva similar cu taifunul care a pus pe butuci industria de electronice se va mai petrece, e posibil să asistăm la mutări spectaculoase şi neaşteptate pe piaţa echipamentelor. Memoriile organice, deja sunt în stadiu foarte avansat şi e greu de spus ce impact va avea o tehnologie revoluţionară asupra arhitecturii standard a unei maşini, peste 5 ani.

Mutaţiile pe piaţa muncii şi partiţionarea GPT

Ca să putem aprecia dacă vom fi constrânşi să trecem la discuri partiţionate GPT acasă, trebuie să înţelegem cam cum s-a restructurat piaţa muncii, în ultimii ani.

Foarte multă lume îşi pierde locul de muncă clasic, destul de repede astăzi.

Din ce în ce mai multă lume este constrânsă să înveţe să îşi creeze propriul loc de muncă. Explozia “privatizării”, este doar partea vizibilă a iceberg-ului!

Din ce în ce mai mulţi oameni se simt extrem de frustraţi că trebuie să plece de-acasă “la job”, când ştiu că asta îi costă scump în viaţa de familie.

Din ce în ce mai mulţi oameni visează la un job care să poată fi desfăşurat DE ACASĂ, pentru a putea fi cât mai mult alături de familie, de cei dragi dar poate mult mai mult decât atât, alături de mulţimea de prieteni noi pe care ni i-am făcut cu toţii, graţie internetului.

Dar prietenia virtuală devine rapid insuficientă şi vrem să ne vedem, să plănuim împreună şi să construim împreună vise mai mari sau medii. Oricum, vise care altă dată erau inaccesibile unui singur om sau chiar unei familii clasice, părinţi-copii, dar care astăzi au devenit posibile, graţie tehnologiei informaţiei.

Calculatoarele de acasă pe de altă parte, au început să îndeplinească din ce în ce mai mult funcţia de “profesorul ştie tot”. Un profesor disponibil oricând, veşnic calm şi dispus să ofere tot ce i se cere şi chiar mult mai mult!

Dar acumularea colosală de informaţie, înseamnă şi capacităţi de stocare din ce în ce mai mari.

Ca să dau exemplul pe care îl cunosc cel mai bine: în 1995 când am început să explorez lumea calculatoarelor, aveam capacitate de stocare de 540 MB! În 1996, crescusem la circa 1,4 GB. Şi asta, fără arhiva pe medii optice (CD-uri)!!

Astăzi (iulie 2016), capacitatea mea de stocare totalizează 5,81 TB (5.949 GB)!!…

Dacă am în vedere faptul că primul HDD de 1 TB l-am cumpărat în 2007 şi că de atunci rata creşterii a fost de aproape 1 TB anual…

Pentru cineva care îşi câştigă existenţa de acasă, lucrând în domeniul animaţiei şi efectelor speciale sau a modelării pe calculator, capacitatea de stocare poate deveni o problemă delicată, destul de repede! Materialele video şi audio, ocupă un spaţiu de stocare uriaş, chiar şi în formate comprimate, mai ales că s-a trecut la rezoluţii care în urmă cu zece ani, ţineau de domeniul SF!

Ce putem spune despre învăţământul asistat?

O colecţie de lecţii video, poate deveni în timp destul de scurt, o “bibliotecă”, o “cămară”, care să totalizeze peste 5 TB de date!

Înclin să cred că vom începe să folosim discuri partiţionate GPT în primul rând pentru stocarea de date, întrucât deja în oferta curentă se află discuri externe de 8 TB. Asta, ne va familiariza destul de rapid cu acest sistem de partiţionare şi sunt convins că în următorii 5 ani, toate variantele de Linux mai răspândite, se vor pune la punct pe partea de GPT. O dovadă clară sunt deja Ubuntu şi Manjaro Linux, pe care le-am testat personal şi care funcţionează impecabil pe partiţii GPT.

Aşadar, consider că pentru situaţia actuală, lumea Linux este destul de pregătită pentru practic orice utilizator casnic, fie el “mai tehnic”, fie el “artistic”.

Ştiu din propria mea experienţă că zona creatorilor de conţinut multimedia vor fi cei mai “chinuiţi” utilizatori casnici, pentru că vor trebui să treacă primii la noua tehnologie de stocare şi am curajul să afirm că vor trebui să fie mereu în pas cu noutăţile în domeniu. Cei care fac artă pe calculator şi lucrează de acasă, ştiu ce vreau să spun!

Închei aici povestea mea şi aştept cu nerăbdare să-mi transmiţi care sunt opiniile tale, cum vezi tu lumea “de mâine” (care a început ACUM!) cu privire la ce va fi în lumea noastră, atât pe partea de Linux cât şi pe partea de hardware!

– Citit de 68 vizitatori

Verificarea sistemului de partiţionare – GPT sau MBR?

Linux Mint. Meniul Accessories - Disk Utility

Încă un material video în seria “Linux pentru acasă”, proiectul educaţional al Şcolii ZENLA.

De această dată, am prezentat modul în care putem identifica tipul de partiţionare al discului de pe care rulează un Linux sau alt sistem de operare, folosind o aplicaţie de sub Linux şi anume, “Disk Utility” din grupul “Accessories”.

Sunt multe situaţii când apar probleme la instalarea unui sistem de operare şi mesajele installerelor, de multe ori provoacă confuzie celor cu mai puţină experienţă.

Pe de altă parte, maşinile cu firmware UEFI, sunt încă ceva foarte nou în casele noastre şi multă lume le confundă cu cele care au firmware BIOS, pentru simplul motiv că acest firmware se accesează absolut la fel ca şi BIOS, arată aproape la fel şi există foarte puţine elemente distinctive faţă de cele de până acum, care se numeau BIOS. Firmware-ul UEFI, este practic acelaşi tip de software proprietar adică, un software comercial, cu sursă închisă, al producătorului de hardware şi în mod concret, vorbim despre plăci de bază şi sisteme “la cheie” dar are alte specificaţii, vezi pe situl UEFI şi lucrează foarte diferit de predecesorul său numit “BIOS”.

În acest video, vei vedea o metodă foarte simplă de verificare a sistemului de partiţii care există pe un disc, fie el intern, extern sau mini-discurile numite “USB stick” (memoriile flash NAND).

Mulţumesc cu această ocazie tuturor celor care mă susţin (moral, deocamdată) din grupul Facebook “Linux Pentru Prieteni”!

VIZIONARE PLĂCUTĂ!

 

– Citit de 40 vizitatori

Patru ani zi de zi cu Linux Mint!

Aniversarea a 4 ani cu Linux - Linux-Daily-User

Astăzi vreau să îţi vorbesc pe scurt (Se poate? Merită să expediez subiectul?) despre ceea ce este un subiect încă foarte controversat:

PUTEM ÎNLOCUI WINDOWS CU LINUX?

Există încă dispute şi polemici foarte aprinse privind “Cel mai bun sistem de operare”; există tabere, există fanatici, există “argumente” aşa cum există şi “contra-argumente”.

Am publicat aici opiniile mele şi repet, mă dezic de aceste extremisme, pentru simplul motiv că a face parte dintr-o tabără sau alta, înseamnă a vedea lumea în “alb şi negru”. Şi mie îmi place să văd lumea multicoloră, aşa cum o văd eu şi sunt convins, încă mulţi alţii!

De ce am optat pentru Linux?

Cred că cele mai importante argumente ţin de construcţia mea interioară, de SPIRITUL licenţei GNU-GPL, care are o cu totul altă semnificaţie decât orice licenţă comercială. Libertatea de a alege, mi s-a părut fundamentală, dincolo de multele inconveniente legate de utilizarea Linux zi de zi, ca mediu de producţie.

Cred cu tărie că o societate bazată pe dictatură, oricât de abil ar fi ea camuflată în dosul sloganelor de marketing, rămâne o societate bazată pe frică, teroare, abuzuri, minciună şi manipulare.

În peisajul de până acum, am găsit o alternativă pentru o altfel de lume, bazată pe COOPERARE, ONESTITATE, AJUTOR RECIPROC, PARTAJAREA RESURSELOR LUMEA FOSS.

Poate că în forma actuală, GNU- GPL şi GNU ODPL încă acoperă un segment mic a ceea ce înseamnă “resurse” şi “creaţie”, dar văd în spiritul întrupat în aceste licenţe, o deschidere pe care omenirea abia acum începe să o descopere şi să o valorifice, într-o oarecare măsură.

Primii paşi în lumea liberă desenată de aceste licenţe, i-am făcut începând din 1996, când am înţeles că atât timp cât am o alternativă LEGALĂ ŞI GRATUITĂ la un program de calculator, ACEEA este SOLUŢIA MEA!

Am înlocuit practic toate programele de pe calculatorul meu, cu programe gratuite (FreeWare sau OpenSource), în funcţie de ce am putut găsi.

De m-am oprit la Linux Mint?

Decizia de a renunţa total la Windows, a survenit în iulie 2012, după un incident care mi-a produs o pagubă dureroasă: HDD-ul Dell s-a defectat şi am pierdut pe lângă cei circa 270 euro cât costa un HDD de 500 GB şi licenţa la Windows 7, cu care cumpărasem laptopul. Dacă facem un calcul rapid, pagubele se ridică la peste 400 euro (270 + 140 = 410). Pentru “acasă” şi mai ales pentru România, este o pagubă peste care e foarte greu de trecut!

Las la o parte mizeriile cu activarea ale Windows 7, care pur şi simplu a refuzat să ruleze, pentru că aveam un HDD nou.

În acest punct, am avut de inventariat doar câteva distribuţii, care se pretau la lucrul zilnic: Ubuntu, Linux Mint şi ZorinOS. Restul, erau într-un stadiu de dezvoltare care putea fi încadrat doar la categoria “tentative”.

Celelalte distribuţii majore (Debian, Slackware, Gentoo, Arch, CentOS), ieşeau din discuţie din start, fiind concepute exclusiv pentru programatori şi experţi în administrarea reţelelor complexe de calculatoare şi respectiv în furnizarea de servicii online.

Îmi amintesc vag ce distribuţii am testat atunci. Ştiu că am revăzut Mandriva, care fusese cândva ceva de excepţie, poate singurul Red Hat cu adevărat “User Friendly”. Am testat OpenSuse şi Fedora (versiunea 17), dar la vremea respectivă, erau încă multe de rezolvat pe partea de aplicaţii suportate. Am menţionat “Red Hat”, pentru că a fost cred singurul Linux “user-friendly” începând din 1997… Poate că mulţi au uitat, dar datorăm enorm Red Hat Inc. faptul că astăzi avem de unde alege un “Linux pentru acasă”!

Mai mult decât atât, cu riscul de a supăra pe unii, cred că Ubuntu ar mai fi aşteptat mult şi bine să se nască, fără Red Hat!

În fine, a venit şi rândul ZorinOS, destul de lăudat încă de pe atunci. Mi s-a părut însă extrem de primitiv şi destinat mai curând novicilor şi necunoscătorilor într-ale calculatoarelor. Am recunoscut în ZorinOS spre oroarea mea! aceeaşi filosofie stupidă a Windows! Din păcate şi versiunea 2016 (Core 9 şi Lite 9) mi-au lăsat aceeaşi impresie de superficial şi de slogane de marketing… Totuşi, obiectivitatea şi onestitatea, mă constrâng să recunosc: cei de la ZorinOS, fac exact ceea ce au declarat! Un Linux foarte Windows-like!

Ubuntu, din nou la rând! Bineînţeles, am testat Ubuntu. Ar fi fost şi greu să-l ocolesc, dacă ţin seama că sunt printre fericiţii posesori ai unui set de CD-uri “Genuine” (autentice) Ubuntu, versiunea 5.04!!

Îl ştiam deci de ceva vreme, îl şi folosisem în dual-boot şi, constatasem cu stupoare că mergea mult mai bine decât Windows XP, deşi am licenţă (de fapt am chiar două, doar pentru XP!) deci iese din discuţie vreo disfuncţie cauzată de faptul că ar fi piratat…

Perioada 2010 – 2012, a fost poate vremea când urmăream cu febrilitate evoluţia aplicaţiilor de sub Linux şi “vânam” ziua când voi zice “Adio, Windows!”

Devenise practic un obicei să îmi fac treburile sub Ubuntu şi să apelez la Windows, doar pentru ce era imposibil de făcut sub Linux, cu uneltele din vremea respectivă. Au fost momente de mare amărăciune dar şi de mare bucurie, pentru că începusem să lucrez aproape zilnic cu Linux! Era deja un mare salt, de la o utilizare ocazională, teste diverse ale unor distribuţii diferite, la utilizarea zilnică, fie şi (doar…) pentru câteva ore!

Deşi mi-aş fi dorit să rămân pe Ubuntu, pentru că deja ştiam mai multe despre această distribuţie, am avut ghinionul să pic in febra “Unity” şi asta mi-a amintit de filosofia Windows, de care eram deja sătul până peste cap!

Am simţit asta ca pe o înfrângere şi m-am îndreptat către ultima speranţă: Linux Mint.

Linux Mint, după primele teste, părea să fie exact ce spunea. Aveam să descopăr o mulţime de probleme cărora a trebuit să le găsesc soluţii. Fonturile româneşti, schimbarea layout-ului de la RO la EN şi invers, butoanele de la ferestre care dispăreau şi mă lăsau în imposibilitatea de a mai face ceva cu tot sistemul, etc. La asta, mai adaug şi imposibilitatea de a găsi echivalentele Linux pentru programele de care aveam nevoie. Declaraţii sforăitoare existau cu duiumul, dar aplicaţia odată instalată, constatai că e plină de “bugs” şi până să apuci să faci ceva, trecea o zi întreagă plină de chinuială sisifică…

Un lucru bun însă, era. Sursele de programe erau cele de la Ubuntu şi cum lumea FOSS se mişcă destul de repede, ştiam că într-o bună zi, viaţa mea se va uşura destul încât să uit de Windows şi coşmarurile trăite în lumea Windows!

Pe de altă parte, versiunea adoptată de mine a fost XFCE şi puteam urmări în paralel evoluţia XFCE şi pe alte distribuţii.

Deşi am rămas până astăzi pe versiunea Linux Mint 13, am testat mereu şi alte distribuţii, inclusiv alte versiuni de Desktop Manager (MATE, de pildă). Cândva, îmi plăcuse enorm KDE şi trebuie să admit, este excepţional şlefuită, excepţional dotată, doar că are un mare defect: e un sistem de operare în sine, care consumă mai mult decât sistemul de operare gazdă! Dacă ar fi să mă raportez la lumea Windows, cred că DM KDE, e cel mai bloated Windows care se putea imagina! Din fericire pentru pasionaţii Linux, spre deosebire de Windows, KDE e totuşi un program ca oricare altul şi poate fi schimbat după preferinţe!

Iarăşi din fericire pentru iubitorii Linux, aproape orice aplicaţie KDE, poate fi instalată fără să instalezi obligatoriu KDE. Linux Mint se descurcă destul de bine cu dependenţele specifice ale diferitelor medii de lucru (atât cele GNOME cât şi cele KDE sau XFCE). Desigur, unele aplicaţii necesită ceva mai multă linie de comandă pentru documentare (paginile man) şi instalare, dar cu timpul, s-a îmbunătăţit mult situaţia. Pentru cei mai puţin familiarizaţi, există şi o versiune de “graphic man”, “gman” ceva gen Xterm, cu care se poate lucra în interfaţă grafică. Pentru o alternativă HTML, mai trebuie instalat şi “man2html” şi putem studia paginile man, în browser.

E foarte util, mai ales la documentaţii întortocheate, gen GRUB2…

LINUX MINT DUPĂ 4 ANI…

E logic să mă întreb, e logic să te întrebi dacă după patru ani de muncit zilnic cu Linux, am văzut ceva îmbunătăţiri.

Foarte pe scurt, o să trec în revistă câteva impresii:

  • Anul 2012. A fost plin de stress, pentru că aveam nevoie să găsesc o puzderie de soluţii la o puzderie de probleme, care păreau să fie fără sfârşit! Presupun că cel mai neplăcut era faptul că eram încă într-un fel de junglă necunoscută. Instalarea unei aplicaţii, era un infern… Synaptic, lista o puzderie de denumiri criptice şi când aveam nevoie de un program care să facă o anume chestie, trebuia să consum câteva ore sau chiar câteva zile, până găseam ceva documentaţie sau referinţe pe net. Rezultatele de multe ori duceau la aiureli şi câteodată, orice combinaţie de cuvinte cheie foloseam, rezultatele erau total pe dinafară de ce cerusem şi de ce căutam eu… A fost o perioadă grea, mai ales că ştiam că sub Windows, aveam o puzderie de programe care funcţionau şi cu care îmi făceam orice treabă! Mai aveam sub Windows şi unele programe cumpărate cu licenţă, care acum îmi lipseau. Eram însă în Grecia şi puteam să îmi permit să strâng din dinţi şi să merg mai departe!
  • Anul 2013. Un an dificil, mai ales în ceea ce privea viaţa mea personală. Discutasem cu soţia să revenim în ţară (eram în Grecia din 2009) şi asta însemna o mulţime de probleme de rezolvat dar şi cheltuieli foarte mari. Pe partea de calculatoare/Linux însă, acumulasem ceva experienţă, reuşisem să îmi construiesc un mod de lucru şi să rezolv problemele care apăreau. Spre sfârşitul anului, cred că am simţit pentru prima oară o uşurare! Multe din aplicaţiile de care aveam nevoie (editare video, grafică vectorială, editare foto, lucrul cu formatul PDF), erau din ce în ce mai capabile şi multe din neajunsurile de care mă izbisem de-a lungul anilor anteriori, puteau fi ocolite. Am învăţat în acest an cam care sunt aplicaţiile cu care pot lucra, cum se lucrează cu ele, cum se numesc, cum să lucrez eficient cu Synaptic şi încă multe altele. Am reuşit de asemenea să-mi pun la punct strategia de backup-restore, să am siguranţa datelor şi a instalărilor.
  • Anul 2014. Acest an, cred că a fost primul an în care am putut să mă retrag “în spate”, să privesc imaginea de ansamblu a ceea ce putea face Linux pentru cineva care s-a decis să meargă mână în mână cu el! Linux, aşa cum văd eu lucrurile acum, e mai puţin un “sistem de operare” sau “o distribuţie” şi e mult mai mult o FILOSOFIE DE VIAŢĂ, UN SPIRIT care te pătrunde şi căruia, îi devii parte la un moment dat. Poate că ţi se pare complicat ce spun eu aici, dar treci DEFINITIV la Linux, UITĂ DE WINDOWS şi vino aici pe blog şi spune-mi după doi, trei ani de “Linux zi de zi”, cum te simţi CA OM, CA FIINŢĂ?
  • Anul 2015. An interesant, poate mai ales prin prisma bilanţurilor lucrului sub Linux. Am realizat cu şi sub Linux: filme, grafică, am compus şi înregistrat muzică, mi-am ilustrat muzical filmele, am scris şi publicat articole, mi-am administrat domeniile şi hostingul, am administrat instalările WordPress, am comunicat cu cititorii, cunoscuţii şi prietenii… Totul de sub Linux Mint! Şi da, anul 2015, m-a adus din nou în faţa distribuţiilor Linux. Am testat iubiri mai vechi (Damn Small Linux, Studio64, Puppy Linux, AV Linux) sau mai noi (versiuni diferite ale Linux Mint). Tot în 2015 m-am bucurat că a venit “dezgheţul” în lumea Ubuntu, că “fundamentaliştii” au lăsat-o mai moale cu “Unity” care se pare că a scos din sărite o mulţime de iubitori Linux şi suporteri serioşi ai Ubuntu… Tot anul 2015, avea însă să-mi aducă “mortul în casă”! Prin iulie, am înţeles că dacă vreau să ajung unde mi-am propus cu Şcoala ZENLA, o să am nevoie de un notebook foarte portabil dar şi “flexibil” ca software. Am găsit un ASUS X200M. Aşa m-am trezit că am o maşină cu firmware UEFI. Mi s-a părut cam ciudat că au apărut la nivel de “consumer” chestii aşa de sofisticate, dar obţinusem totuşi o maşină nouă şi destul de capabilă pentru banii daţi (circa 190 euro). Mai era şi o altă “ameninţare” care plutea la orizont: deja Chrome şi încă un soft (am uitat care…) mă pisau la cap că “a încetat actualizarea, pentru că sistemul de operare a încetat să mai aibă suport de la producător”. A! Mi-am amintit! Am vrut să instalez OpenShot 2.x, care vine cu o grămadă de bunătăţi promise şi m-a cam luat cu flit: “Your operating system is too old for this version of software”. Mno… Acu’… Mno… Cam adevărat zice, da’ io, cu cine votez? Durerea mare de cap este că… am zeci de aplicaţii de instalat şi configurat şi per total, am nevoie de aproximativ 48 de ore de muncă. Adică… o săptămână! Şi asta, pentru fiecare calculator în parte! Asta înseamnă o lună de muncă “pe brânci”, sau, la relenti, cu backup-uri intermediare, întins pe mai multe săptămâni.
  • Anul 2016. Acest an, cel puţin primul semestru care tocmai s-a încheiat, are un bilanţ pozitiv pentru mine. În acest an, m-am pus la punct cu ce înseamnă UEFI şi GPT din perspectiva utilizatorului casnic. Cred că sunt suficient de bine pregătit, poate chiar cu vreo 3 – 4, poate chiar 5 ani înaintea pieţei, pentru că dacă ar fi să trec de astăzi pe maşini UEFI 100%, am tot ce îmi trebuie, inclusiv alternativă pentru sistemul de operare: Ubuntu MATE! Am de asemenea şi rezolvarea “în buzunar” pentru maşinile vechi, cele cu BIOS, adică Dell N5030, Lenovo T400 şi eventual Lenovo T61 (asta depinde de soţia mea şi de cât mai rezistă XP fără update-uri…) şi care este… Linux Mint 18 LTS!

CONCLUZIA FINALĂ

Cred că cea mai importantă realizare, poate fi prezentată aşa:

  • Mi-am demonstrat mie însumi, că pot fi fidel convingerilor mele şi că pot face ceea ce vreau, folosind un pachet de software GRATUIT, LIBER, în ciuda tuturor obiecţiilor şi controverselor din lumea IT;
  • Am demonstrat oricui are nevoie de o soluţie complet gratuită, că se poate realiza enorm de mult cu ceea ce oferă astăzi lumea Linux.
  • Dacă am rezistat patru ani să lucrez zilnic cu Linux şi am realizat o mulţime de lucrări care pot constitui baza de pornire pentru a îţi construi propriul tău job, propria ta afacere sau, pot constitui instrumentele de lucru în cadrul unei firme, înseamnă că se poate şi că orice alte comentarii şi obiecţii, ţin de o altă zonă decât cea zisă “imposibil”.
  • Am demonstrat lumii întregi că se poate trăi LEGAL şi fără software comercial. Da, poate că încă mai este mult până la 100% software şi hardware OpenSource – OpenHardware, dar aşa cum arată lumea Linux astăzi, este o alternativă viabilă, inclusiv pentru cei care vor să facă altceva decât programare, servere, hosting şi servicii web (ISP).

Închei aici, cu o remarcă: Pentru mine cel puţin, cine face piraterie la software comercial, merită să zacă în puşcărie, până la ultima suflare. Atât timp cât există posibilitatea de a lucra LEGAL, orice justificare pentru furt, este condamnabilă şi o consider o circumstanţă agravantă.

– Citit de 76 vizitatori

Video: Partiţionarea GPT şi MBR a discurilor

Partitie GPT pe un HDD de 120 GB

Am văzut că multă lume are probleme legate de partiţionarea discurilor şi de clarificarea tipului de firmware (BIOS sau UEFI?) al calculatorului pe care îl au.

În materialul video de mai jos, am prezentat cum se partiţionează un disc în modul GPT Global Partitioning Table sau GUID Global Unique IDentifier, specific maşinilor cu firmware UEFI, respectiv în modul MSDOS – MBR (Master Boot Record), specific maşinilor cu firmware BIOS.

Te invit să-mi spui părerile şi să-mi transmiţi întrebările tale în rubrica pentru comentarii!

VIZIONARE PLĂCUTĂ!

– Citit de 113 vizitatori

O soluţie elegantă de upgrade a unui Linux

Backgrounnd personalizat Linux Mint 18-LTS

Mi-am făcut şi un fundal personalizat! :)

Astăzi, voi vorbi despre ceea ce se petrece atunci când Linuxul tău „a îmbătrânit” şi trebuie să îţi iei „La revedere!” de la el.

Altfel spus, timpul trece şi cum şi noi îmbătrânim şi ni se schimbă celulele, tot aşa şi sistemul de operare preferat, îmbătrâneşte.

Fără ca funcţionalitatea lui să scadă, vine vremea totuşi, când un fabricant sau altul produce o componentă nouă şi vrei acea componentă. Un sistem de operare vechi, va avea un suport limitat sau poate chiar va avea probleme cu acel dispozitiv/echipament.

Ca idee, aş numi camerele web, care până de curând erau slăbuţe, având rezoluţii VGA (maxim 800×600 pixeli) iar acum, tindem spre HHD; interfeţe audio semi-profesionale şi chiar profesionale, alte dispozitive USB.

E neplăcut să constaţi că dispozitivul tău nou-nouţ, de la care aştepţi nişte servicii, cu care ai de atins nişte obiective, nişte rezultate, te conduce la concluzia că… e prea nou!

Asta se numeşte momentul acesta, sintetic:

VREMEA UPGRADE-ULUI!

Amintesc pentru cei mai puţin obişnuiţi cu termenul (neologismul) din Engleză upgrade că în română, se referă la actualizarea unei versiuni de software sau, altfel formulat, instalarea celei mai noi versiuni a unui software.

La mine, necesitatea actualizării distribuţiei sistemului de operare, este motivată de mai multe aspecte, între care enumăr doar câteva: lipsa suportului unor programatori şi companii software pentru vechiul sistem, generată tocmai de vechimea versiunii Linux Mint 13 (bazată pe Ubuntu 12.x LTS); lipsa optimizărilor de securitate şi a suportului hardware din kernelul sistemului de operare; performanţa scăzută a vechilor componente şi ale kernelului, privite ca ansamblu, adică, întregul numit „OS” sau „sistem de operare”; în fine, vechimea elementelor de suprastructură (interfaţă grafică, elemente grafice ale desktop, serverul grafic, serviciile, aplicaţiile instalate)

Deşi pe ansamblu am fost mulţumit de Linux Mint 13 în cei patru ani de muncă, s-au adunat deja prea multe pe lista de lipsuri „ocolite strategic” şi e vremea să trec şi eu la ceva mai performant.

Dat fiind faptul că versiunea Linux Mint 18 „Sarah” este o versiune LTS (suport pe termen lung), este de aşteptat să lucrez destul de confortabil cu el în următorii 5 – 6 ani. Fără îndoială, este o simplă presupunere, dar estimarea este făcută pe baza experienţei de 19 ani în Linux, din care 4 ani de lucru zilnic, exclusiv sub Linux, ceea ce înseamnă peste 14.000 de ore, la 01 iulie 2016. Adaugă la asta, peste 61.000 de ore de studiu şi practică pe calculatoare personale şi ai o imagine a ce sunt, ştiu şi fac cu calculatoarele.

ELEGANŢA ACTUALIZĂRII: ETAPELE PRELIMINARE

Voi lista pentru cei care au nevoie de actualizare (upgrade), ca şi mine, etapele preliminare ale unui upgrade ELEGANT:

  • BACKUP. Am mai spus înainte, sunt adeptul eficienţei, deci fac backup low-level regulat. Primul pas a fost deci să clonez cu CloneZilla Live, partiţia sistemului de operare Mint 13, care la mine era /dev/sda1, ext3fs şi ocupa 293 GB din disc. Am astfel disponibilă o copie a întregii instalări Mint 13, actualizată „la zi”.

  • REORGANIZAREA CU GPARTED LIVE. Ca să pot trece elegant la noul sistem de operare, am ales varianta dual-boot, astfel încât să pot avea la îndemână pentru situaţiile dificile vechea versiune. Am încercat trecerea directă, dar am întâmpinat dificultăţi cu driverul imprimantei HP LaserJet 1018. Momentan lipseşte suportul HP pentru Mint 18, cea mai recentă versiune suportată, fiind Mint 17.3 şi desigur, precedentele. Fişierul „x.ppd” al ultimei versiuni a HPLIP, asigură funcţionarea doar până la versiunea Linux Mint 17.3, cum spuneam. IATĂ ŞI CONFIGURAŢIA PROIECTATĂ… (1) Partiţia /dev/sda1, primară, ext3fs, se redimensionează de la 293 GB la 160 GB; (2) Partiţia /dev/sda2, primară, este LinuxSwap şi rămâne neatinsă; (3) Partiţia /dev/sda3, primară, este partiţie de date şi rămâne neatinsă; (4) Spaţiul nealocat de 154 GB rezultat la redimensionarea /dev/sda1, devine partiţia /dev/sda4, primară, ext4fs şi este destinată Linux Mint 18 „Sarah”. Remarcă aici că avem maximum de partiţii primare (patru) permis de BIOS-MBR! Discul are în total 750 GB. După ce am construit „noua casă” am părăsit GPartEd Live şi am restartat calculatorul. Mint 13 a bootat corect, deci am făcut şi verificarea, inclusiv intrând în GPartEd, pentru a verifica partiţiile şi dimensiunile lor, inclusiv dimensiunea datelor de pe partiţia /dev/sda1, adică dimensiunea necomprimată a backup-ului sistemului de operare.

  • INSTALAREA LINUX MINT 18. Am bootat de pe un USB stick scris cu Rosa Image Writer, acelaşi stick folosit la instalarea pe ASUS X200M. Am intrat destul de rapid în Mint 18 Live. Dat fiind faptul că deja mă jucasem cu el, am trecut direct la instalare. Am ales „Something else”, deoarece aveam deja discul pregătit şi tot ce aveam de făcut era să stabilesc partiţia de boot, partiţia pentru root (/) şi mount-pointurile aferente Mint 13 şi partiţiei de date, pentru a le avea disponibile la automount. Pentru partiţia /dev/sda1, am ales „/Mint13” să o pot vedea şi identifica uşor în FileManager.

  • REBOOT. După finalizarea instalării, am părăsit distribuţia Live cu „Reboot”, să verific dacă totul a mers corespunzător. După POST (Power-On Self Test), mi-a apărut un meniu GRUB lung, în care figurează la început Mint 18 şi mai încolo şi Mint 13, deci totul pare OK, la prima vedere. Aleg Mint 18 şi continuă încărcarea cu noul Linux Mint. Login, configurez conexiunea WiFi, arunc o privire pe actualizări, văd că sunt 76 de pachete şi părăsesc cu „Reboot”. După POST, aleg de această dată Linux Mint 13 să verific dată totul a decurs cum trebuie şi ajung în ecranul login. Intru, verific puţin funcţionarea şi părăsesc Mint 13, tot cu „Reboot”.

  • ACTUALIZARE MINT 18 ŞI INSTALĂRI. Am intrat din nou în Mint 18 şi de această dată, am început „înzestrarea”. În cei patru ani, am avut mari dificultăţi cu identificarea programelor necesare şi a denumirii pachetelor lor, aşa că, în timp, mi-am construit o listă cu software de instalat „pe curat”. S-a dovedit a fi o decizie extrem de înţeleaptă, pentru că în loc să muncesc la instalări 48 de ore cum estimam iniţial, mi-au fost suficiente 7 ore. Procentual, mi-am subestimat priceperea la doar 14,6% (???!!) din cea reală… Se pare că încă mai am de lucru cu mine însumi! Lista e lungă (peste 40 de programe!) şi o voi publica într-unul din volumele dedicate Linux, la care lucrez.

  • BACKUP DUAL-BOOT. Este o etapă critică şi utilitatea ei o descoperi când ceva a mers prost şi te trezeşti fără sistem de operare sau cu GRUB făcut pulbere! Unele actualizări de componente, declanşează incompatibilităţi în lanţ şi deteriorează instalarea sistemului de operare, făcându-l inutilizabil. Am păţit asta de multe ori, chiar de foarte multe ori, dar fiind un adept al backup-ului low-level încă din anul 1997 (SavePartitioning şi Norton Ghost!), am avut întotdeauna „asigurare în caz de accidente”! Backup-ul este acum mai necesar ca oricând, pentru că lucrând alternativ cu două sisteme de operare, un incident poate fi mult mai uşor „fatal”, cauzele de origine fiind dublate ca număr!

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Închei cu câteva concluzii, precizări şi recomandări pentru cei interesaţi:

  • SISTEME CU BIOS. Acest articol tratează problema unui upgrade DUAL-BOOT pe o maşină cu firmware BIOS, deci tabela de partiţii este MBR. Procedura poate fi urmată deci, doar pentru astfel de sisteme, a căror placă de bază (Mainboard) are BIOS! Aceeaşi procedură poate fi aplicată şi când vrem să testăm altă distribuţie, inclusiv alt sistem de operare, cu restricţia că rezultatele prezentate, sunt valabile pe maşini cu BIOS/MBR.

  • SISTEME CU UEFI. Pentru sistemele cu UEFI, diferă şi partiţionarea (care este GPT) pentru care am publicat o serie de articole dedicate GPT. Diferă însă şi procedura de backup, care se face LA NIVEL DE DISC FIZIC. Mai mult decât atât, o maşină UEFI permite multi-boot, deci e o cu totul altă poveste decât cea cu BIOS!

  • ACTUALIZARE FULL ÎNAINTE DE BACKUP. Valoarea unui backup, este dată în mare măsură şi de cât de actuale sunt componentele de pe sistem, la momenul efectuării clonei. Astfel este necesară o actualizare completă a tuturor componentelor (OS + aplicaţii), A AMBELOR SISTEME DE OPERARE! Altfel, vei pierde timp preţios cu operaţii pe care le-ai omis şi care costă mult mai mult decât pare! Voi discuta mai pe larg într-un volum (carte electronică, ebook) dedicat.

  • CURĂŢENIA PE SISTEM. Există destul de multe fişiere inutile pe sistem, după o instalare şi încă şi mai multe pe vechiul sistem. Ele se adună zilnic şi ocupă uneori mulţi GB de spaţiu. Eu folosesc Bleachbit pentru curăţenie. Am aflat de curând şi despre alte soluţii. Foloseşte utilitarul preferat şi scapă de tot ce „umflă” instalarea. Cu timpul, vei avea multe backup-uri în „magazie” şi cum un singur backup are peste 5 GB dacă este unul mai „modest”… Fiecare octet, contează! De exemplu, dacă ai descărcat 5 distribuţii a 1 GB pentru fiecare fişier ISO, atunci ai deja un surplus de date, inutil de salvat. Foloseşte HDD-ul extern (dacă ai…).

  • PUTEM TRECE ELEGANT LA VERSIUNEA URMĂTOARE! Metoda descrisă, ne ajută pe cei care lucrăm foarte mult sub Linux şi pentru care o trecere bruscă, poate crea probleme insurmontabile (nerezolvabile), care pot duce uneori la crize costisitoare (TIMP, bani, nervi!). Un exemplu este cel păţit de mine, cu imprimanta HP LaserJet 1018. E o mare diferenţă între a testa pentru amuzament un Linux sau altul şi a trăi din ceea ce faci cu maşina pe care ai Linux! În astfel de situaţii, cu cât tranziţia e mai lină, cu atât costurile sunt mai scăzute, din orice punct de vedere! Dacă mai adăugăm şi nevoile specifice de învăţare cu versiunile noi ale unor programe care pot fi instalate doar pe noua versiune (de exemplu, OpenShot 2.x şi multe altele, care necesită kernelele noi şi toate dependenţele rezultate din asta!).

  • BACKUP CONFIGURAŢII APLICAŢII. Dacă backup-ul low-level rezolvă problema instalărilor pe ansamblu, există însă o serie de backup-uri care pot fi făcute doar manual şi uneori, doar parţial. Configuraţiile aplicaţiilor, trebuie salvate cumva, dacă au funcţie de „Export Settings” sau printr-o metodă ocolită… Astfel, bookmarkurile şi anumite setări ale browserelor, trebuie exportate manual într-un fişier şi apoi importate în noua distribuţie, fiind vorba practic despre aplicaţii (programe) NOU INSTALATE! Cea mai neplăcută este reconfigurarea Thunderbird, care momentan, permite doar exportarea agendei cu contacte. Celelalte configurări (directorii şi subdirectorii Inbox, filtrele mailurilor) SE PIERD şi singura soluţie este fie o serie de capturi de ecran, fie un video făcut cu SimpleScreenRecorder, al lui Martin Baert.

Considerând că am acoperit esenţialul pentru o tranziţie lină şi elegantă de la o versiune majoră la alta, îţi urez

HAPPY UPGRADING! SUCCES!

ULTIMA ORĂ:

La închiderea ediţiei de astăzi, te anunţ că am descărcat openSUSE 42.1 Leap.

Când voi începe testele, voi vedea în funcţie de cum am timp. Probabilitatea maximă este să fac testele pe ASUS X200M şi eventual, pe Lenovo T400.

Pe Dell N5030, a pornit fără probleme şi foarte repede! La fel pe ASUS X200M! Cam 10 secunde…

Stickul l-am scris tot cu Rosa Image Writer.

Captură de ecran - Backgrounnd personalizat Linux Mint 18-LTS

– Citit de 102 vizitatori