Ce faci când ai sectoare defecte pe HDD?

HDTune  2.55 Benchmark

 

Spuneam în articolul trecut, “Cum stai cu hard diskurile?”, despre un incident prin care am trecut: sectoare defecte pe HDD.

Puţini dintre utilizatorii de calculatoare, sunt conştienţi de importanţa “sănătăţii” mediilor de stocare magnetice.

În cei pste 19 ani de când mă ocup cu calculatoarele, am trecut prin foarte multe situaţii. Am învăţat să rezolv o multitudine de situaţii critice şi cred că sunt printre puţinii utilizatori “casnici”, ale căror reţele personale, funcţionează fără probleme majore. Ba chiar mai mult pot spune, fără probleme, dacă mă refer la ceea ce înseamnă “problemă”, din perspectiva mea.

Situaţia cu care m-am confruntat în ultimele săptămâni însă, este una specială şi e în legătură cu administrarea şi întreţinerea mediilor de stocare de mare capacitate. În mod particular, a discurilor externe.

Am mai spus şi o ştiu toţi cei care lucrează curent cu calculatorul, nevoile de stocare au crescut exploziv de când multimedia a devenit ceva accesibil acasă. Facem fotografii digitale, filmări şi toate acestea, înseamnă un consum mare de spaţiu de stocare. Sunt sigur că îţi aminteşti cutia cu poze a familiei. Mare, cu tot felul de amintiri drăguţele, în care te cufinzi din când în când, pentru a rememora amintiri plăcute!

Astăzi, dacă ar fi să tipărim toate amintirile de familie, ar fi imposibil, chiar dacă ar costa 25% din preţul actiual al unei fotografii. Şi asta, pentru simplul fapt că, arhiva noastră de pildă, numără peste 12000 de fotografii. Dincolo de costuri, mai e şi problema spaţiului de stocare!

Acum vreo 8 ani în urmă, credeam că am rezolvvat chestia asta, când mi-am cumpărat primul HDD de 120 GB. A urmat al doilea, apoi unul de 1 TB (acum e “biblioteca” lui Monica), altul de 2 TB (cel pe care l-am pierdut din cât sse pare) şi în fine, acum, în situaţie de criză, a urmat al treilea, de 3 TB.

Am spus că lucrez de 19 ani în domeniu. Am făcut service atât la propriile mele calculatoare (în medie 3 calculatoare, legate în reţea locală) cât mai ales la feluriţi clienţi.

Apariţia sectoarelor defecte, are o multitudine de cauzer şi poate într-un articol dedicat, voi analiza şi aceste situaţii. Ceea ce este important însă, este faptul că distingem câteva situaţii posibile, în cazul în care calculatorul merge prost, din cauza unor sectoare defecte pe HDD:

  1. Calculatorul se resetează “singur” şi sistemul de operare, dă felurite mesaje de eroare; reinstalările OS, durează puţin şi devin frecvente;
  2. Calculatorul afişează “Non-system disk or missing operating system.”
  3. Calculatorul afişează “Error reading drive X”.

Pot fi o infinitate de alte situaţii care par a fi incidente ocazionale, dar având în vedere multitudinea cauzelor posibile, de obicei e dificil de ghicit dacă e responsabil HDD-ul pentru ele.

Cele trei situaţii de mai sus însă, au o probabilitate foarte mare să fie cauzate de sectoare defecte pe discul pe care e instalat sistemul de operare (OS). Aşadar…

Prima urgenţă – salvarea datelor.

Pentru a evita orice situaţie neplăcută, e important să avem copii de siguranţă (backup). Pentru asta, eu folosesc două metode, pentru două scopuri diferite:

  1. Low level backup, pentru sistemul de operare, cu toate aplicaţiile (programele) instalate şi configurate. Diferenţa dintre o instalare “from scratch” şi un “restore”, constă în timpul consumat şi datele pierdute. Un Restore pentru sistemul meu (circa 23 GB), durează circa 25′. O instalare de la zero (from scratch!), durează circa 45 de ore de muncă. Pe lângă asta, se pierd date importante, cum ar fi configurările unor aplicaţii şi mai ales datele utilizator. Un exemplu, este agenda de contacte din clientul de mail. La mine, Thunderbird, atât pe Linux cât şi pe Windows. Pentru asta, de circa 4 ani, folosesc Clonezilla. Am folosit însă în perioada 2002 – 2012, Partition Saving al lui Damien Gibouret. Am renunţat la el, de când m-am mutat pe Linux, deoarece suportul pentru ext2, ext3, ext4, ReiserFS şi btrfs lipsea. Am făcut însă o treabă excelentă cu el în toţi aceşti ani! Acum, am văzut că există versiune pentru Linux iar versiunea curentă, este 4.10.
  2. Copie a lucrărilor curente. Folosesc copierea ca atare, fără compresie. Motivul, e unul simplu. Dacă se întâmplă ceva cu arhiva comprimată, dintr-un motiv oarecare, ea devine inutilizabilă. Backupurile incrementale, au acest dezavantaj major. Lipsa unui singur volum din arhivă, face tot pachetul inutilizabil. Există căi ocolite de a rezolva, dar durează şi necesită cunoştinţe avansate de administrare. Pentru asta, folosesc LuckyBackup, care este o interfaţă grafică pentru rdiff. Eu lucrez evident cu versiunea de Linux (de unde şi LuckyBackup), dar pentru cei care folosesc Windows, bănuiesc eu că diferenţele interfeţelor sunt minore. Când lucram pe Windows, foloseam Ainvo Copy, de care sunt foarte mulţumit. Sub Windows, sunt multe programe gratuite, deci există destulă libertate în alegeri. Eu vorbesc aici despre ce am folosit mai mult de 1 an şi consider că prezintă garanţii în utilizare. De altfel, pe laptopul lui Monica, Rulează Ainvo Copy, ea lucrând momentan sub Windows.

 

CONCLUZII

 

În cazul apariţiei de sectoare defecte pe HDD (hard-disk drive), avem trei direcţii majore de acţiune:

  1. Diagnoza NEDISTRUCTIVĂ a discului. Aici, vom folosi programe de scanare care efectuează teste exclusiv în modul “Read Only”, cu scopul clar de a identifica existenţa sectoarelor defecte, care ridică probleme la citire. Voi reveni cu detalii în articolele următoare.
  2. Recuperarea datelor. Aici, sunt mai multe opţiuni, dar în esenţă vom folosi utilitare capabile să recupereze datele de pe un disc. Programul rdiff, este un program matur, testat mii de ore de către sute de mii de utilizatori, între care mă număr şi eu. Sunt multe alte variante. Pentru detalii, fraza cheie “Data recovery freeware” sau “file recovery software” returnează multe rezultate şi există multe informaţii valoroase pe forumuri.
  3. Recuperarea discului HDD cu sectoare defecte. Cred că e limpede pentru oricine că “remedierea defectelor”, este o expresie care se referă la ce putem face pentru a OCOLI sectoarele defecte. Pentru că eliminarea acestor sectoare defecte, dacă e vorba de defecte fizice, este imposibilă. Ceea ce se poate face cu software specializat, este REALOCAREA SECTOARELOR DEFECTE. Voi reveni şi aici cu detalii, cred că într-o carte pentru care, deja am destul material adunat. Sper că va fi de un real folos, cu atât mai mult cu cât mie, mi-a luat peste 190 de ore de muncă istovitoare să ajung la un rezultat. Deci, ideea este ca după ce am reuşit să recuperăm fie şi parţial arhiva existentă pe disc, să salvăm, dacă mai e posibil, discul. Aici, pe primul plan, vom apela la utilitarele furnizate de producătorul discului. În cazul meu, e vorba despre Seagate SeaTools. Am descoperit între timp însă şi multe alte variante, tot programe gratuite.
  4. Recuperarea datelor critice. În fine, ca ultimă idee, menţionez recuperarea datelor critice. Aici, intră arhivele firmelor şi alte documente similare ca importanţă şi valoare. În acest caz, recomand apelarea la firme specializate în recuperarea datelor, întrucât o intervenţie de amator, poate compromite definitiv datele. Dincolo de asta, echipamentele specializate pentru recuperarea datelor, sunt extrem de costisitoare, asta, dincolo de duratele foarte mari (zeci chiar sute de ore de muncă!) ale procedurilor în sine. E nevoie de mult discernământ când apelăm în situaţii de criză la o soluţie sau alta şi de o evaluare foarte obiectivă a pierderilor care pot fi înregistrate prin renunţarea la recuperare, dar şi comparativ cu costurile recuperării profesionale a datelor, care sunt foarte ridicate.

 

În următorul articol, voi face o recenzie (adevărată!) a HDD-ului Seagate Expansion Desk, USB 3.0, capacitate 2 TB.

 - Citit de 58 vizitatori

Cum stai cu hard diskurile?

LuckyBackup

 

Astăzi, mă voi adresa în special celor preocupaţi de buna funcţionare a calculatorului deci, partea de administrare! iar în mod particular, administrarea mediilor de stocare de tip magnetic sau cum sunt cunoscute la modul generic, “hard-disk”.

Principiile după care mă ghidez când scriu asta, sunt

  • Caring, means sharing” şi
  • E mai uşor să previi decât să combaţi efectele ulterioare

Nevoile noastre curente de stocare, au crescut semnificativ, de la an la an, cunoscând o creştere spectaculoasă, mai ales în ultimii 10 ani.

Dacă atunci când m-am apucat de calculatoare (februarie 1995) arhiva mea de lucrări personale încăpea pe vreo două dischete de 3,5” (circa 90 mm), adică, avea maximum 2,8 MB, astăzi, am nevoie de minimum 100 GB.

Povestea de astăzi, începe de la un hard-disk (HDD) extern USB, de 2 TB (Terabytes), pe numele lui Seagate Expansion Desk.

Acum circa 3 săptămâni în urmă (februarie 2014), am observat că explorerul meu (folosesc Krusader, cel cu două panouri din KDE) dă rateuri la accesarea uneia dintre partiţiile HDD-ului cu arhive diverse: “Failed reading drive…”.

Fiind eu oarecum obişnuit cu chestiunea administrării, după 19 ani de aventuri diverse, mi-am propus să fac un backup al datelor şi apoi să verific despre ce este vorba. Aveam planuri măreţe…

În fine… Schimb partiţia, creez o nouă sarcină (task) în LuckyBackup, utilitarul cu care fac backupurile datelor curente şi dau drumul la backup.

Mi-am văzut desigur de treabă în continuare. Cum ştiu că backup-ul ar trebui să dureze undeva între 1 oră şi maximum 4 ore (funcţie de sarcina atribuită), evident, mi-am văzut liniştit de treabă şi, din când în când, m-am mai uitat la fereastra cu mesaje a programului.

Acolo, am văzut pentru prima oară, viteze de transfer de 0,1 KB/sec!!

Aşa ceva, mai văzusem pe vremea când eram pe dial-up sau când copiam pe dischete diverse chestii!

Am urmărit cu atenţie o vreme şi mesajele alternau, arătând viteze de transfer variind de la 30MB/sec la… 0,1 MB/sec!

Cum un HDD pe USB 2.0 are rată teoretică de transfer 480 MB/sec şi cum practic rata medie de transfer la un backup e dată de media vitezelor de transfer (HDD-sursă, magistrala internă de comunicare şi HDD-ţintă), am apreciat că o medie de 10 MB/sec ar trebui să fie orientarea. Potrivit informaţiilor de la backupurile precedente, cam asta era valoarea de referinţă, cu maxime locale, oscilând în jurul a 60 MB/sec.

Durata backupului, a început să urce sistematic… Mesajele cu viteze de transfer de 0,1 KB/sec, s-au înmulţit alarmant, aşa încât, după alte 9 ore, am renunţat la backup.

Partea proastă a lucrurilor, consta în faptul că, pentru backup aveam nevoie de un alt HDD extern, fiind vorba despre circa 250 GB de stocat! Backupuri ale sistemului de operare, cu toate programele instalate şi configurările aferente, plus munca mea din perioada 2009 – 2014!!

Poate chestiunea cea mai neplăcută din toate, e că backupul pe partea de foto-video, este foarte voluminos pe de o parte şi imposibil de înlocuit, pe de alta!

Atunci când ai fotografii şi filmări făcute în tot felul de împrejurări, în străinătate de pildă, cum e cazul meu, e puţin probabil să ai o altă posibilitate de stocare decât un HDD de mare capacitate!

Filmările făcute cu camere pe MiniDV de pildă, au după captură, undeva la 10 GB/oră. Dacă ai 10 casete… Şi eu, am mai mult de 10… Chiar şi cele făcute cu Samsung, pe card, au tot valori mari, chiar dacă e compresie H264…

La MVP3 când am fost de pildă, am avut cam 4 GB de material filmat.

E foarte dificil să arhivezi materialele filmate, pe DVD. Costurile de arhivare pe BR 25 sunt foarte mari şi un singur disc stricat, te costă destul! Ştiu asta de ani de zile, de când tot fac arhivări şi reconstituiri (restore) de date!! Cât priveşte perspectiva de a folosi 60 DVD-uri normale sau 30 DVD-DL, asta, vorba unchiului Sam, e “insane”! Dacă avem în vedere că durata scrierii unui DVD normal (4 GB) e de circa 20 minute, aritmetica simplă zice că aveam de arhivat vreo… 1200 minute, fără timpi intermediari! Altfel spus, vreo 3 zile de muncă pe brânci, doar la scrierea discurilor! Asta, fără să iau în calcul operaţiile de planificare a backupului, care înseamnă verificarea dimensiunii directorilor, gruparea logică, divizarea în “felii” de 4 GB maxim 8,2 GB, operaţie care la 250 GB, poate dura undeva la o săptămână… Pe urmă, organizarea arhivei! Etichete cu conţinutul, inscripţionarea volumelor, asigurarea spaţiului de stocare fizică a discurilor… Dacă mai adaug şi riscul de stricare la scriere a câtorva DVD-uri, aveam o perspectivă de lucru de cel puţin 1 lună!

Totuşi, dacă e să mă gândesc la faptul că era vorba de munca mea de 6 ani, era cam greu să dau înapoi, deci…

Cum spuneam însă, partea proastă e că pe partiţia curentă de lucru, unele chestii mai vechi, le ştersesem, pe considerentul că aveam backupuri recursive şi redundante (am repetat din an în an arhivarea completă a datelor) pe HDD-ul extern!

Aşadar, mă aflam în faţa unui şuvoi de transpiraţie rece, care începea să mi se strecoare pe spinare! ÎNCOTRO?!!

Am apelat la GPartED, care e un pachet de programe foarte deştepte şi flexibile şi cu care se pot face foarte multe.

Desigur, prima idee, a fost scanarea sistemului de fişiere, pentru identificarea posibilelor defecte fizice.

Am procedat aşadar la scanarea discului folosind opţiunea de verificare a sistemelor de fişiere a GpartED.

Aici, am primit primele semnale de alarmă: sectoare defecte!

Utilitarul specific (e2fsckck), a rulat tot circa 9 ore, după care, am abandonat scanarea discului, deoarece aveam de scanat încă 2 partiţii, iar prima scanată, avea “doar” 500 GB!

În fine, povestea a continuat aşa vreo câteva zile, am renunţat la arhivă dar speram să recuperez măcar discul, că vorba ceea, e chestie de vreo 400 – 500 lei pagubă, fără să mai iau în calcul şi pierderea arhivei!

Ca să închei, am pierdut discul. La capătul a peste 130 de ore efective de scanări repetate, cu rapoarte dintre cele mai confuze posibile, atât cu utilitare de sub Linux cât şi cu cele de sub Windows precum şi uneltele specifice de la fabricant (Seagate – SeaTools), am ajuns la concluzia că mi-am luat adio de la un HDD de 2 TB!

Mă opresc aici şi voi continua povestea cu nişte informaţii privitoare la modelul de disc o recenzie a produsului şi ce poate fi făcut în astfel de cazuri.

Pentru cazul în care ai intrat în panică, e bine să ştii că HDD-ul a funcţionat aproape continuu timp de circa 407 zile (1,3 ani).

Cred că articolul următor, se va numi

Ce faci când ai sectoare defecte pe HDD?

 - Citit de 80 vizitatori

Cum testăm teme şi pluginuri WordPress?

Temă copil pe blogul blog.sserbanro.info

Temele şi pluginurile, sunt partea de WordPress care ne ajută să dăm un aspect mai potrivit exprimării stilului nostru şi mai plăcut pentru vizitatori.

Totuşi, o reţetă universală, e imposibil de găsit şi de oferit. Fiecare trebuie să testeze şi să adopte acele instrumente care I se potrivesc cel mai bine. Există însă şi restricţii de compatibilitate, de unde şi necesitatea testării repetate a instalărilor.

M-am gândit în această ordine de idei să răspund provocării lansată de Tudorel, în articolul precedent, în care preciza o modalitate de a testa atât temele cât şi pluginurile.

Sincer să fiu, fiind prea novice în PHP/MySQL, deşi am remarcat faptul că unele pluginuri  fac anumite modificări (crează tabele noi de pildă), mi-a cam lipsit curajul să adresez în vreun fel situaţia.

Ştiu că am posibilitatea de a rula execute-querry folosind utilitarele de pe hosting, dar conceperea unui astfel de program (execute-querry este un program scris în limbaj SQL), necesită o foarte bună cunoaştere a ambelor aspecte ale limbajului SQL (Date şi definiţii) precum şi a arhitecturii bazei de date. Cum foarte bine a precizat Tudor, singura cale, exceptând un WordPress instalat local (adică Apache + PHP + MySQL + WordPress), este cea prezentată de el în comentariu, adică o instalare efectivă pe un subdomeniu, destinată exclusiv testelor diverse, pe viu (live, cum se zice mai nou).

Ambele soluţii prezintă şi avantaje şi dezavantaje şi presupun că idealul este aplicarea ambelor. Instalarea locală pentru teste preliminare şi cealaltă, pe subdomeniu, pentru teste de nivelul 2 de complexitate, unde interacţiunile sunt realmente pe net şi cu utilizatori/netsurferi/cititori/testeri voluntari.

A doua soluţie însă (subdomeniu), presupune un hosting foarte bun şi capabilităţi (cunoştinţe şi practică în programarea web) de administrare destul de avansate pentru cel care încearcă, ceea ce face subiectul greu abordabil pentru un blogger interesat mai mult de producerea de conţinut, decât de programare sau, “DIY” – Do It Yourself, adică, “fă-ţi singur”.

Cred că un blogger pasionat, ajunge să treacă graniţa bloggingului către zona programării şi a DIY, abia după doi-trei ani de blogging pe hosting+domeniu personale, când se izbeşte de obstacole, ca urmare a dezvoltării treptate a blogului.

Din acest motiv, soluţiile de testare, sunt mai la îndemâna celor cu vechime sau a celor cu multă ambiţie şi cu mult curaj în a experimenta, decât a începătorilor în blogging.

Cum testăm? Instalare Localhost.

Soluţia pe care o propun eu şi pe care am testat-o parţial (adică sporadic, nesistematic), este începerea testelor pe o instalare LAMP sau pe Windows, XAMPP.

Pe vremea când eram pe Windows, am testat ceva cu XAMPP. Pe Linux, instalarea WordPress îmi ridică ceva probleme de drepturi şi încă mai studiez chestiunea. Cred că am ajuns la o soluţie, dar e prea devreme să “cotcodăcesc” despre asta.

Chestiunea drepturilor asupra directorilor şi fişierelor, am abordat-o parţial în articolele legate de lucrul în modul Root. De aici pleacă totul, restul e o procedură relativ simplă de instalare, via interfaţa web a WordPress. Toate celelalte, decurg practic la fel ca pe un hosting, doar că hostul este propriul calculator şi desigur, în loc să ai toate “jucăriile” gata instalate, trebuie să pui tu mânuţa şi să instalezi totul.

Presupunând acum că avem instalat serverul Apache, MySQL, PHP şi utilitarele strict necesare, restul e mai simplu. Creăm o bază de date, apoi instalăm WordPress şi gata! “Good to go!”

Pe această instalare, putem face “disecţii” ale bazei de date şi, informaţiile cele mai delicate, respectiv modificările de structură ale bazei de date, pot fi monitorizate destul de simplu, făcând backup înainte de fiecare instalare de temă sau plugin, urmând apoi să facem o cercetare comparativă a modificărilor operate.

Pentru cei mai curajoşi: există chiar posibilitatea de a şterge manual acele tabele “orfane”, despre care vorbeşte Tudorel în comentariu, folosind “PHPMyAdmin”, programul de administrare a bazei de date. Operaţia e inofensivă, dacă lucrăm cu backupuri făcute sistematic, pentru că, cea mai gravă eroare posibilă, este deteriorarea definitivă a bazei de date. Ori, având deja backup-ul făcut, totul se rezumă la restaurarea BD din backup. Asta e valabil şi la instalare de tip localhost (pe calculatorul propriu) dar şi efectiv online, pe hosting.

Cum testăm? Instalare Online.

Online, există un singur inconvenient şi anume, trebuie atenţie mare, deoarece un backup făcut cu utilitarul de pe hosting, conţine de regulă TOT DOMENIUL, precum şi domeniile add-on. Astfel, dacă avem mai multe domenii pe acelaşi hosting, domeniul iniţial este ROOT pe server şi celelalte, sunt “subdomenii”. De aceea, “tot domeniul” înseamnă mail, FTP, cgi, public_html, setări ale contului de hosting pentru tot ceea ce avem găzduit acolo şi trebuie să ştim să identificăm toate aceste elemente în interiorul arhivei, pe de o parte.

Pe de altă parte, un astfel de backup, ajunge să depăşească câteva sute de MB destul de rapid (un an, cel mult). Pentru mine de pildă, ajunge undeva la 800 MB arhivat (comprimat), ceea ce poate ridica probleme în gestionare.

Ceea ce oferă însă combinaţia localhost+hosting ca mediu de testare, este o siguranţă sporită a oricărei instalări şi, desigur, în timp, creşte expertiza în domeniul WordPress, “de la A la Z”.

Mă opresc aici şi aştept solicitările voastre concrete, privind ce detalii vreţi să abordez în continuarea tematicii abordate.

În cadrul trainingului video WordPress, voi prezenta între altele şi procedurile de backup, atât pentru baza de date cât şi pentru full-backup, precum şi multe alte aspecte importante, legate de administrarea unui hosting pentru WordPress, în condiţii de siguranţă.

 - Citit de 258 vizitatori

WordPress tuning – Temele copil

Temă copil pe blogul blog.sserbanro.info

 

Bine te-am găsit!

Astăzi, îţi dau o veste care, dacă eşti blogger cu oarecare psiune şi vechime, o să te intereseze destul de mult!

Dacă ai un blog mai vechi de un an şi numărul de articole depăşeşte 400, atunci cu siguranţă ţi-ai pus întrebarea “Cum fac să perfecţionez blogul?

Desigur, în primă instanţă, schimbăm teme şi pluginuri. E soluţia cea mai comodă, mai ales la început. Dar povestea pluginurilor, e lungă şi înseamnă multe experimente şi rezultatele, au un cost: VITEZA!

La început, după circa un an de la primele mele tentative de blogging, asta fiind prin 2008, mă încântau pluginurile. Treptat însă, am descoperit că asta înseamnă nişte costuri şi nişte compromisuri.

Aşa că, am început să îmi pun problema să fac cumva nişte modificări la WP, care să mă scutească de unul sau mai multe pluginuri, care încetinesc mult încărcarea paginilor, pe măsură ce numărul lor creşte.

Sigur, există pluginuri care consumă neglijabil şi fac treabă excelentă. Totuşi…

Chestiunea la care m-am împotmolit, a fost evident, practica şi programarea PHP-MySQL + WordPress, fără care, eliminarea unui plugin, iese din discuţie.

Aşa că, m-am apucat de programare WordPress.

Pe celălalt blog însă, treptat subiectele tehnice au rămas în urmă, aşa că, dacă tot am decis să pun aici ce e legat de calculatoare, continui aici.

Principalul obstacol de care m-am izbit după primele modificări în codul WordPress, constă în actualizări. Eram conştient din experienţa anterioară de faptul că orice actualizare, suprascrie codul existent pe server, deci pierd toate modificările. La început, fiind vorba despre mărunţişuri, m-am mulţumit să scriu într-un fişier dedicat modificările şi instrucţiunile necesare plasării lor în codul WordPress.

Actualizările însă sunt destul de dese şi pentru că am început să am mai multe modificări, a început să devină stresantă chestia cu refăcutul după fiecare update…

Aşadar, iată-mă în faţa întrebării:

Ce altă soluţie am?

Am cercetat, m-am documentat şi am găsit!

Comunitatea WordPress, tocmai a împlinit 10 ani în mai, anul acesta şi este o comunitate respectabilă!

Soluţia, se numeşte TEMA-COPIL (child theme).

Principial, datorită multelor dezvoltări ale PHP, din limbaj de scripting, a devenit limbaj de programare. Cum sintaxa şi conceptele sunt preluate mai ales de la CPP (C++), avem şi la WordPress conceptele de încapsulare şi moştenire!

Ce înseamnă asta din perspectiva programării WordPress?

WeordPress ca întreg, poate fi privit ca o clasă. Pe cale de consecinţă, a crea o nouă clasă (conceptul de moştenire) folosind WordPress-core ca superclasă, e soluţia care este cea mai comodă!

Practic, avem acest mecanism la dispoziţie şi, folosind tema preferată, putem crea o nouă temă, treptat, făcând şi testând în timp modificările efectuate!

Avantajul major al unei teme copil, este că ea păstrează absolut toate caracteristicile temei-părinte pe care le considerăm necesare şi pe lângă acestea, ea oferă noi caracteristici, inexistente în tema-părinte.

Mecanismul, din perspectivă programatică, este mult mai simplu decât credeam eu la primele mele tentative de documentare şi este vorba practic despre câteva mici modificări, care constau practic în a crea un director cu numele temei-copil, în subdirectorul “../themes/”, apoi crearea a trei fişiere, care sunt cele mai importante: “style.css”, “functions.php” şi “header.php”.

Acestea coordonează comportamentul de bază al temei şi în aceste fişiere, în principiu, facem cele mai multe modificări.

Despre cum am lucrat cu aceste fişiere, voi vorbi în alt articol.

Ceea ce vreau să spun este faptul că, spre deosebire de varianta editării codului “in place”, cu editorul intern WP, lucrul cu o temă-copil, este mult mai convenabil, deoarece totul poate fi testat şi răs-testat, fără a compromite blogul (situl, magazinul, etc.) şi asta, pentru faptul că tema nouă, se regăseşte în secţiunea “Themes” alături de părintele ei şi oricând putem reveni la tema iniţială, dacă ceva merge prost. Apoi eliminăm ultima modificare, cea care a cauzat malformarea sau malfuncţionarea, revenim la tema-copil şi gata!

Să mai spun şi că folosind acelaşi mecanism, putem “mixa” ce ne place de la mai multe teme şi obţine o temă extrem de personală şi personalizată?

Desigur, e nevoie de studiu şi practică, dar de undeva, trebuie început!

Ca exemplu, am blogul meu “personal” dacă pot spune aşa, în sensul că acolo spun chestii mai puţin tehnice şi mai mult socio-umane unde am început să dezvolt o temă-copil şi am început prin a adăuga “breadcrumbs”, lucru pe care l-am văzut şi l-am testat cu un plugin, dar am renunţat ulterior. În timp însă, blogul s-a mărit şi a devenit greoaie navigarea pe de o parte; pe de alta, am remarcat că cititorii preferă o anumită arie tematică şi, m-am gândit să accelerez navigarea, oferind pe lângă “articole similare” şi posibilitatea listării articolelor din categoria din care face parte articolul curent, mai ales că e destul de dificil să identifici ca cititor această categorie, altfel decât listând categoria.

Mă opresc aici şi, îţi recomand să studiezi Codex-ul WordPress, secţiunea Child Themes. Mie mi s-a părut suficient de explicită şi dacă eu am reuşit, înseamnă că poţi reuşi şi tu! Beneficiile, le vei descoperi în timp şi, într-o anumită măsură, vei găsi şi aici, la mine, o serie de “heads-up”, în secţiunea Tematici → Programare WordPress.

Breadcrumbs pe blog.sserbanro.info- Citit de 296 vizitatori

Cum să lucrezi ca ROOT sub Linux Mint 13 XFCE – Tutorial video

Linux Mint 13 XFCE, Sunflower in ROOT Mode

 

Cincisprezece luni la volanul Linux (6)

În articolul precedent spuneam că am găsit soluţia de a lucra în modul ROOT şi că o voi prezenta în continuare.

Dat fiind faptul că sunt o fire vizuală, am preferat să folosesc un video pentru a vă prezenta modul în care se face chestia asta.

Avem nevoie de un sigur lucru, după cum se poate vedea şi în tutorial.

Ca să scurtez povestea, este vorba despre un file manager (administrator sau gestionar de fişiere şi directori) şi anume, SunFlower.

Poate fi folosit orice alt file manager, dar veţi vedea DE CE SUNFLOWER, în tutorialul video.

Ţin să mulţumesc acum lui Cristian Moldovan, pentru ajutorul oferit pe blogul lui, prin prezentarea video şi text “Managerul de fişiere Sunflower”.

Vă invit cu această ocazie să faceţi o vizită acolo şi, desigur, să lăsaţi şi o părere într-un comentariu!

Eu m-am gândit să merg mai departe după cum se vede şi să vi-l prezint pe Cristi!

M-am folosit în această împrejurare, de faptul că serialul meu video “În cinci minute” are succes chiar de la lansare pe de o parte, pe de alta, am vrut să ilustrez ce se poate face cu:

  • Linux Mint 13 XFCE;
  • Inkscape;
  • gThumb;
  • OpenShot Video Editor
  • ffmpeg;
  • WinFF
  • Audacity.

Acestea sunt programele pe care le-am folosit pentru a realiza video-urile publicate începând cu luna august 2012.

Aşadar, Linux 100%!

Suplimentar, am vrut să văd dacă pot să adaug la serial şi un segment foarte practic, cum este cel al tutorialelor video.

Am făcut precizarea aceasta, deoarece sunt foarte foarte mulţi oameni care au tot felul de competenţe dar le e teamă sau pur şi simplu, le lipseşte ideea, esenţa modului în care pot să îşi valorifice experienţa.

Cred că acum este mai clar ce se poate face, faptul că sunt costuri extrem de reduse pentru a realiza un produs informaţional. Asta sunt şi filmul, asta sunt şi articolul şi blogul şi grafica, etc.: PRODUSE INFORMAŢIONALE.

Închei acum şi aştept întrebări şi opinii!

 

 

 

 - Citit de 342 vizitatori

Modul de lucru ROOT în Linux Mint 13 XFCE

Linux Mint 13 XFCE, Sunflower in ROOT Mode

 

Cincisprezece luni la volanul Linux (5)

Pentru cei care folosesc Linux la serviciu, poate că semnificaţia modului de lucru ROOT, este secundară. Acasă însă, accesarea sistemului în modul ROOT, este de multe ori vitală.

Pentru cei care se află la început de drum în lumea Linux, voi aminti că, „ROOT”, este utilizatorul „zero” sau „rădăcină”. Cu alte cuvinte, este „şeful şefilor”, este mai precis, utilizatorul cu maximum de drepturi pe maşina respectivă.

Astfel, el are dreptul de a crea utilizatori, de a şterge, de a instala programe noi, de a instala programe şi chiar componente critice ale sistemului, cum sunt kernelul, modulele kernel şi încă multe alte componente esenţiale ale sistemului de operare.

Dacă la serviciu s-ar putea ca acest mod de lucru să fie inutil unora pentru că există un administrator care se ocupă cu astel de sarcini, acasă, eşti şi user şi asministrator şi, mai ales, ROOT! Adică, cel care întreţine şi depanează maşina cu Linux pe ea. E valabil şi sub Windows, desigur, dar în lumea Linux, privilegiile sunt stricte şi accesul la fişiere şi directori este foarte strict gestionat, singurul utilizator care are acces nelimitat, fiind tocmai ROOT!

Aşa se face că, în multe situaţii, pot apărea mesaje de eroare de tipul „Insufficient rights to perform required task!”

Cauza mesajelor de acest gen este faptul că utilizatorul implicit în Linux Mint 13 (inclusiv 15!), este administrator. Utilizatorul din grupa administrator, are toate privilegiile necesare, dar exclusiv pe directorul care îi aparţine, din directorul /home/.

În cazul meu de pildă, în /home/serban/.

Pentru a instala un program însă, avem nevoie de drepturi ROOT şi le obţinem la nivel de comandă, folosind fie su (superuser), fie sudo (superuser do), urmat de comanda solicitată.

Acest mod de lucru ocolit însă, este foarte contraproductiv când avem mult de lucru şi multe comenzi de dat. De pildă, dacă lucrăm la o personalizare a unei teme WordPress pe o instalare locală, vom avea dificultăţi în a seta o cale anume pentru WP. Şi acesta, e doar un exemplu.

Când avem nevoie să creăm un script executabil de exemplu, pentru a instala să zicem un program care e disponibil doar pe situl autorului în format .tgz. Momentan, singura cale de ocolire disponibilă, pe lângă terminal, este mc, Midnight Commander, care se lansează cu sudo mc. Desigur, trebuie instalat manual, cu Synaptic sau din CLI. Din păcate însă, lucrul cu Midnight Commander e greoi pentru cine „a sărit” peste epoca sistemelor de operare DOS şi vremurile Norton Commander. Mie îmi place, pentru că am lucrat câţiva ani buni (1995 – 1999) cu linia de comandă şi NC. Există însă comenzi foarte lungi, gen cele ffmpeg, care devin prohibitive când vine vorba despre productivitate! Evitarea lor, presupune crearea unui script bash, deci… modul ROOT!

Din păcate, aceasta este filosofia majorităţii distribuţiilor „user-oriented”, în ultima vreme. Fără mod ROOT!

Mi se pare stranie opţiunea, mai ales că se ignoră faptul că cine instalează Linux, o face singur şi acasă de obicei, deci este de cele mai multe ori chiar administratorul maşinii! Eliminarea userului „ROOT”, îşi are rostul într-o instituţie, fără îndoială. Acasă însă, mi se pare o complicaţie stupidă şi inutilă.

Cum eu am instalat cam 2900 pachete cu programe, în afară de ce oferă Mint 13 standard (ediţia pe CD/DVD), am nevoie de o mulţime de ori să fiu ROOT!

Pentru backup/restore de pildă, pentru modificarea drepturilor la unele fişiere şi încă multe alte situaţii care apar la tot pasul.

Installerele la diferite programe luate de la autori, trebuie transformate în executabile, altfel sistemul le vede ca fişiere text…

Am enumerat aici câteva inconveniente, legate de partea de administrare. În partea a doua a articolului, voi vorbi despre soluţia pe care am găsit-o, apelând la comunitatea Linux

Cu puţină ingeniozitate din partea mea, cred că am găsit o soluţie GRAFICĂ de a lucra în modul ROOT, chiar fără pauză, dacă asta este necesar!

Fac precizarea că soluţia este recomandabilă celor care au măcar un an de experienţă, altfel riscă să facă manevre care pot deteriora iremediabil sistemul de fişiere, motiv pentru care a şi fost restricţionată utilizarea modului ROOT.

Mă opresc aici acum şi dacă voi reuşi, poate voi face şi un tutorial video privind modul de lucru ROOT de sub interfaţa XFCE.

Te rog să îmi laşi în comentarii cam ce ai vrea să citeşti mai departe despre aventura Linux prin care am trecut în perioada iulie 2012 – prezent.

Mă voi strădui să scriu la obiect, despre o temă anume, astfel încât să pot ajuta punctual, în măsura în care există măcar o soluţie la piedica/problema respectivă.

- Citit de 175 vizitatori

Cincisprezece luni la volanul Linux (4) – Documentaţia Linux

Cincisprezece luni la volanul Linux (4) - Conversii video cu WinFF

 

DOCUMENTAŢIA LINUX

Cred că singura lipsă majoră a Linux Mint, este documentaţia şi accesarea acesteia. Tasta F1, este practic inutilizabilă, deoarece ea conduce invariabil la unul şi acelaşi rezultat: un PDF de 56 de pagini, un foarte mic ghid al Linux Mint, care e departe de a acoperi chiar şi nevoile elementare ale unui utilizator, fie el şi mai experimentat! Sigur, e bine că există, dar cele 61.000 de programe de sub Linux, merită mai multă atenţie şi mult mai mult respect decât cele 56 de pagini, care sunt o vagă introducere în lumea Linux şi cam atât!

Dincolo de acest aspect, redirectarea tastei F1, mi se pare o încălcare grosolană a regulilor în calculatoare şi o sabotare a muncii sutelor de mii de programatori care au inclus în programele lor manuale de utilizare unele de calitate excepţională şi cu un număr de pagini mult mai mare decât acest PDF către care suntem trimişi dacă apăsăm F1!! şi care devin inaccesibile, ca urmare a acestei asocieri forţate, făcută cu scopul de a promova astfel situl Linux Mint. Mi se pare o manevră complet lipsită de etică, mai ales în lumea Linux!

MAN, este o documentaţie destul de exhaustivă, dar trebuie să lucrezi cu ea multe sute de ore, pentru a te familiariza cu lucrul cu MAN şi comenzile specifice.

Pentru cineva care stă mai slab la capitolul Engleză şi linie de comandă, asta poate fi o piedică insurmontabilă, deoarece documentaţie Linux în Română, există foarte puţină şi pe segmente foarte reduse ale ceea ce aş numi „necesităţi primare”.

Alt aspect al documentaţiei, este limbajul criptic în care este scrisă.

Ai nevoie de multe sute de ore să te familiarizezi cu terminologia din documentaţie, chiar dacă ştii Engleză.

Ca să dau un exemplu, GRUB. Bootloaderul.

Citirea documentaţiei, e departe de a te pune în situaţia să rezolvi un MBR deteriorat. Dacă ai ajuns în modul „Rescue”, şansele de a restaura o instalare, sunt foarte mici şi depind crucial de câte astfel de situaţii ai rezolvat anterior şi de cât de familiarizat eşti cu terminologia din zona partiţionării şi a lucrului cu partiţii, volume, tipuri de partiţii şi reguli de numire a discurilor logice şi fizice, precum şi ce înseamnă MBR (Master Boot Record) şi ce importanţă are.

Aici, soluţia pe care am găsit-o şi am testat-o de câteva zeci de ori deja (da, aşa se capătă experienţă!) se numeşte LOW LEVEL BACKUP.

Backup-ul de nivel scăzut, înseamnă practic a realiza o copie bit-cu-bit a datelor unei partiţii sau, după caz, a întregului disc fizic.

Asta presupune că se copiază inclusiv datele din MBR, deci şi informaţia legată de Bootloader, partiţiile logice şi sistemele de operare instalate, acolo unde e cazul.

Pentru asta, folosesc CloneZilla, cu care am deja 4 ani de lucru la activ, pe maşini atât cu single boot Windows, single boot Linux şi dual boot Windows – Linux.

Despre Backup/Restore însă, în alt articol, pentru că este un subiect de maximă importanţă în siguranţa unei instalări, oricare ar fi sistemul pe care vrem să îl protejăm în acest mod!

În cazul meu, partiţia Mint 13 are circa 17 GB (aproape 3000 de programe instalate şi configurate) şi o reinstalare, înseamnă „Hell above my head!” s-a dezlănţuit iadul pe capul meu. Restaurarea celor 17 GB, înseamnă cam 25 minute, ceea ce echivalează doar cu instalarea sistemului de operare, fără configurări şi doar cu aplicaţiile din kitul de instalare, care sunt ultra-minimale şi minimaliste…

Ca fapt divers, după instalare, Mint 13 XFCE standard, are 6,8 GB. Restul, sunt aplicaţii şi actualizări instalate de mine!

Pentru astăzi cam atât! Voi reveni cu continuarea, în care voi vorbi despre Modul ROOT.

 - Citit de 177 vizitatori

Cincisprezece luni la volanul Linux (3)

Webcam şi captură sub Linux

 

 Am remarcat faptul că cititorii au căutat continuarea seriei de articole. Îmi cer scuze pentru micul decalaj!

Joi şi vineri (şi ieri, 13-09-2013 adică), am lucrat la episodul al doilea al serialului „În cinci minute” şi asta mi-a înghiţit mai mult timp decât mă aşteptam, aşa încât, am întârziat cu celelalte obiective planificate.

Să trecem deci la Linux!

În acest articol, voi prezenta unele inconveniente şi dificultăţi prin care am trecut. Fiind vorba despre mai multe aspecte în discuţie, e posibil ca seria de articole să aibă încă o parte, poate chiar două, deci, te aştept în continuare să citeşti şi să îmi spui părerile tale!

Unde am întâmpinat dificultăţi

Cele mai mari dificultăţi, le-am întâmpinat în domeniile protejate prin brevete şi Copyright. FlashPlugin, a fost multă vreme o mare problemă şi e posibil să mai fie în continuare. Momentan, văd că implementarea veche (11.2.202.280) a fost reîmpachetată şi acum merge.

Editarea video, este încă greoaie şi ridică multe probleme a căror soluţionare, poate dura zile în şir de căutări, studiul a sute de pagini de documentaţie şi, de multe ori, poate costa câteva zeci de reinstalări ale sistemului de operare şi a tuturor aplicaţiilor necesare.

De aici, necesitatea de a face un backup pe care să poţi pune bază.

O menţiune de excelenţă pentru CloneZilla şi ffmpeg!

Pe partea de audio – MIDI, sunt încă foarte multe de rezolvat şi învăţarea soluţiilor alternative, durează enorm de mult, comparativ cu ceea ce există sub Windows. Aici, cred că voi avea nevoie de o altă maşină, DEDICATĂ AUDIO.

Sistemul de operare testat, este AV Linux. Dar… mai e mult până departe! M-am mai uitat puţin şi la Studio64.

Ce înseamnă Linux, pentru utilizatorul comun?

Cei mai mulţi dintre cei care au calculatoare, au cerinţe comune şi un nivel de experienţă cel mult mediu.

Pentru această categorie de utilizatori, în care se înscrie practic majoritatea, Linux ESTE O SOLUŢIE VIABILĂ!

Ca fapt divers, durata uptime (funcţionare continuă a calculatorului) la mine, este de 37 zile, în medie.

Altfel spus, dau „Reboot”, cam la o lună. Şi fac asta dintr-un considerent bazat pe practică: defragmentarea sistemului de fişiere şi de-alocarea unor segmente de memorie, rămase ocupate la funcţionarea defectuoasă a unor programe. Pentru că da, există astfel de programe să ne amintim că totul sub Linux este GRATUIT! care sunt în continuă dezvoltare şi care, uneori mai produc erori imposibil de detectat la momentul distribuirii versiunii curente.

Aici, trebuie să spun că mecanismul de actualizare (Update Manager), funcţionează excelent! Uneori, apar şi două actualizări pe zi, deci sunt chiar „în top” cu actualizările!

Aşa se face că, am un Linux Mint 13 XFCE, distribuţie datând din 21 iulie 2012 (pot zice că sunt un „early adopter”!! :) ), adus „la zi” (astăzi, 14-09-2013, cel mai recent pachet de actualizări!).

Linux LTS

Universul Linux, beneficiază de un concept superb sub care se derulează viaţa unui utilizator: LTS – Long Term Service.

În baza acestui concept, în distribuţiile Mint, Mint 13 beneficiază de suport pe termen lung şi acest suport va continua până la apariţia Mint 17, potrivit graficului de dezvoltare. Prin urmare, vom mai asista la apariţia lui Mint 16, până când va trebui să schimbăm Mint 13!

Ca să fim totuşi la curent cu schimbările mai mari care au loc, avem la dispoziţie deocamdată Mint 15 (release 29-05-2013), urmând să apară în noiembrie 2013, Mint 16.

Până atunci, mă joc puţin cu Mint 15, eventual cu Mint 16 când va apare şi muncesc cu Mint 13…

Oamenii din lumea Linux, lucrează continuu la îmbunătăţirea programelor pe care le folosim, indiferent că e vorba despre Window Manager (DM, MDM), care e o componentă de bază, fie că e vorba despre mici utilitare, care ne fac viaţa mai uşoară.

E adevărat, cum spuneam, datorită politicii restrictive asupra proprietăţii intelectuale, unele componente trebuie instalate manual şi asta, uneori poate ridica probleme deosebite utilizatorilor învăţaţi cu „clic-clic – dublu-clic”.

În Linux, ca şi sub Unix, (asta e lumea UX!) filosofia de bază se numeşte CLI. Command Line Interface.

Dacă ai apucat MS-DOS, atunci ai idee cam ce înseamnă Linia de Comandă.

Mă opresc aici acum, urmând să discut în articolele viitoare despre DOCUMENTAŢIE, MODUL ROOT, BIBLIOTECILE PE 32 BIŢI şi alte subiecte legate de exploatarea zilnică a maşinii echipate cu Linux Mint.

- Citit de 177 vizitatori

Cincisprezece luni la volanul Linux (2)

Editarea unei conexiuni DSL/ADSL

 

 În prima parte a articolului, am prezentat o serie de „obstacole” în faţa cărora te poţi afla când vine momentul deciziei, privitor la trecerea la Linux.

Continui cu câteva impresii formate de-a lungul utilizării curente a Linux Mint 13 XFCE, pe intervalul de timp menţionat.

Câteva cuvinte despre experienţa Linux, acumulată în cele 15 luni

Spuneam în seria de articole dedicate Linux, că sunt începător. În mare parte este adevărat, dacă ne referim STRICT la Linux. Există însă un bagaj de cunoştinţe de utilizare a calculatoarelor, pe care l-am acumulat în cei 18 ani de când mă ocup cu calculatoarele.

O bună parte din aceste cunoştinţe, sunt practic independente de sistemul de operare folosit, deci am putut face o tranziţie relativ lină, de Windows la Linux.

Când m-am referit la „începător în Linux”, m-am referit în special la lipsa experienţei în lucrul cu anumite programe, la lipsa informaţiilor privind lista de programe echivalente cu care se pot rezolva anumite sarcini sub Linux, comparativ cu Windows, diferenţele dintre acestea unde este cazul şi cum pot fi compensate anumite lipsuri, unde există.

Pe de altă parte, Linux oferă o serie de instrumente care se pot găsi doar în lumea Linux şi poate asta, este cea mai mare provocare la care e supus oricine face trecerea de la Windows la Linux!

Ce să fac cu ele? La ce îmi folosesc? Cum le pot folosi?

Evident, problema cea mai „arzătoare” pentru cine foloseşte calculatorul, mai ales ca mijloc de muncă instrumentul cu care îşi câştigă existenţa adică este…

PRODUCTIVITATEA

Pot fi productiv sub Linux? Şi dacă da, pot fi la nivelul la care sunt sub Windows?

Răspunsul acesta este cred eu, cel care interesează cel mai mult. Pentru că el poate fi reformulat cam aşa:

Pot face bani cu Linux?

Răspunsul meu este: DA.

Poţi să lucrezi liniştit cu Linux! Oricum, mult mai liniştit decât cu Windows, din foarte multe puncte de vedere!

Există desigur multe care încă trebuie rezolvate, dar CAUZA REALĂ a lipsurilor de sub Linux, este filosofia dreptului de autor şi a patentelor.

Mercantilismul societăţii în care trăim, este adevărata frână în calea Linux, care este un produs GRATUIT 100%!!

Există lipsuri în domeniul audio, video, compresie media şi încă multe alte lipsuri. Toate acestea se datorează faptului că există patente care restricţionează utilizarea anumitor componente.

Un exemplu simplu: algoritmul de compresie MP3, este proprietatea intelectuală a IIS Fraunhoffer. La fel şi multe alte utilitare, cum ar fi algoritmii de compresie video (H264 bunăoară). Pentru a avea dreptul să foloseşti aceste progrămele, trebuie să plăteşti o taxă anuală deţinătorului drepturilor de autor. Asta, în cazul în care proprietarul brevetului, e de acord să îţi acorde dreptul de utilizare!

Mai sunt şi alte scăpări dar, pe ansamblu, pot spune că sunt mulţumit de ceea ce am reuşit să construiesc în jurul distribuţiei de bază!

Pe partea de utilizator comun office, internet şi multimedia pot spune că este echipat cu tot ce are nevoie chiar şi un utilizator casnic avansat!

Componentele lipsă din distribuţia de pe CD/DVD, se pot instala destul de uşor din Software Manager, unde se găsesc aproape 62.000 de pachete cu programe din toate categoriile!

INTERNETUL

Un element cheie al actualelor distribuţii, este partea de actualizare, care necesită internet, încă de la instalare.

Configurarea internetului sub Linux, a fost destul de uşoară atât direct pe cablu cât şi via router, respectiv configurarea wireless (pentru laptop).

Imaginea din antetul articolului, prezintă fereastra de configurare.

Acum de pildă, sunt pe wireless, chestie care mă scuteşte de plasarea unui cablu lung, care să traverseze camera.

Semnalul wireless este bun şi de când sunt în România, pot spune că am lucrat practic doar pe wireless şi totul merge foarte bine, inclusiv convorbiri video şi screen-sharing pe Skype, testat la durate variabile, între 60 minute şi 300 minute, comunicare continuă.

O menţiune specială pentru cei care au instalate serverele Apache şi PHP:

Apache va folosi pentru livrarea paginilor HTML IP-ul 127.0.0.x, motiv pentru care configurarea routerului şi salvarea datelor introduse la configurare, trebuie făcute fie de sub altă maşină, fără Apache+PHP, fie de sub o maşină Windows care să permită accesarea routerului, care are IP implicit în segmentul de adrese 127.0.0.x, în principiu 127.0.0.1

Evident, mai e şi soluţia dezinstalării Apache, dar aici pot apare complicaţii. O soluţie ocolită, este restaurarea unui backup mai vechi fără LAMP (cine are), configurarea routerului şi apoi restore cu backupul cel mai recent.

Skype. Am avut dificultăţi cu Skype, doar când partenerul de discuţie a fost pe modem USB (lărgimea de bandă redusă!!) sau pe conexiune de 26 Mbps sau mai mică. Chiar şi aşa, pe o conexiune shared de 26 Mbps (cca 224 KB), cam 95% din timpul petrecut, am putut comunica bilateral cu video şi filesharing. Camera mea de pe Dell, are 300 KPx (0,3 M), dar conexiunea RDS are 100 Mbps şi chiar am descărcat fişiere (.iso Linux), cu 7,6 MB/sec, cu Deluge, clientul miuTorrent!

Cam atât, pe moment. În următoarea parte a articolului, voi vorbi despre o parte dintre inconvenientele întâmpinate.

- Citit de 163 vizitatori

Linux – o soluţie! Cincisprezece luni la volanul Linux!

Linux Mint 13 desktop cu aplicaţii

 

 Am povestit acum mai bine de un an în urmă pe blogul meu „de toată ziua”, în articolul „Linux! Libertatea de a alege”, cum am ajuns să lucrez pe Linux. Sigur, povestea e mai lungă şi poate, dacă există interes şi se pare că există! voi povești aici, pe îndelete aventura mea în lumea Linux, care a început în fapt, prin mai 1997, când revista CHIP Computer magazin, a făcut o mişcare revoluţionară: a inclus un CD la revistă

Acolo am găsit un Linux, cu care mi-am bătut o vreme capul.

Aflasem însă despre Linux, foarte adevărat, tot din CHIP.

Să facem acum însă saltul peste ani şi să revenim la septembrie 2013!

Există o serie de întrebări pe care şi le pune orice utilizator de calculatoare, care vrea să înveţe mai mult decât „Start”, „Solitaire”, „Freecell” şi „Shut Down Computer”. Hai să mai adaug aici şi Yahoo/MSN/FaceBook Messenger.

Iată doar câteva dintre aceste întrebări:

  • De ce să aleg Linux?

  • Cât mă costă asta?

  • Cât de stabil este Linux?

  • Dacă am probleme, cum le rezolv?

  • Am după ce să învăţ?

  • Ce alternative Linux există?

  • Cât durează să învăţ?

  • Care sunt programele cu care pot să fac ce am nevoie?

  • Seamănă cu Windows?

Pe lângă aceste întrebări ale începătorilor în calculatoare, mai sunt desigur şi ale celor cu mai multă experienţă şi care sunt ceva mai specifice:

  • Care e distribuţia care mi se potriveşte cel mai bine?

  • Cum fac un backup sub Linux?

  • Pot face backup la o partiţie, sau trebuie să fac la tot discul?

  • Ce fac dacă se strică bootloaderul?

  • Cât durează o instalare foarte personalizată?

  • Cât durează o restaurare a partiţiei OS?

  • Pot face backup şi la partiţia de date?

  • Am probleme la backup/restore dacă am mulți-boot?

  • Pot face backup pe unităţi externe?

  • Pot face backup doar la fişierele noi?

  • Sunt probleme la restaurare?

  • Trebuie un anumit sistem de fişiere?

  • Care sunt aplicaţiile cu care înlocuiesc programele cu care lucram sub Windows?

Iată doar o parte dintre întrebările în faţa cărora mă aflam pe 22 iulie 2012 şi la care a trebuit să găsesc răspunsurile cele mai convenabile.

Astăzi, după aproape cincisprezece luni „la volanul” Linux, pot spune cu mândrie că am lucrat CONTINUU timp de 15 luni DOAR cu Linux şi ceea ce oferă Linux!

Fără îndoială, dacă eşti începător în calculatoare, o să crezi că sunt expert în Linux, dacă am reuşit performanţa asta.

Vreau să precizez acum faptul că sunt departe de a fi expert în Linux, în viziunea mea. Spun asta deoarece termenul „expert”, presupune astăzi un volum imens de cunoştinţe şi asta, presupune peste 15.000 ore de practică pe un domeniu îngust.

Definiţia expertului a evoluat enorm în ultimii 20 de ani şi ceea ce era valabil când eram eu în facultate, azi e depăşit de departe!

Mă opresc aici, pentru ca articolul să fie uşor de citit.

Voi publica continuarea, în cursul zilei de astăzi şi mâine dimineaţă!

Te aştept deci să îmi apui ce crezi că ai nevoie să ştii despre utilizarea zilnică a Linux, atât „acasă”, cât şi ca „job”. Fie part-time, fie full-time!

- Citit de 587 vizitatori