Dual boot Linux pe disc partiţionat GPT

Manjaro Linux pe disc GPT - 14-06-2016

Instalarea semiautomată a Manjaro Linux 16.06

Am anunţat anterior că voi publica rezultatele testelor efectuate cu distribuţiile Linux, cu obiectivul clar stabilit de a identifica acea sau acele distribuţii care sunt capabile să se instaleze şi să ruleze fără probleme pe discuri partiţionate GPT.

Voi face la început precizarea că:

GPT înseamnă Global Partitioning Table şi dacă la început era o soluţie destinată experţilor şi profesioniştilor în domeniul procesării datelor în masă inclusă în specificaţia Intel EFI (Extensible Firmware Interface), astăzi, GPT tinde să devină norma şi pentru calculatoarele de acasă şi face parte din specificaţia adoptată în 2010 numită UEFI – Unified Extensible Firmware Interface.

Altfel spus, sistemul de partiţionare împărţirea discurilor fizice în „feliuţe” mai mici numite discuri logice care a preluat conducerea pe piaţă, este GPT şi este un subset al specificaţiei UEFI.

Ca să clarificăm din start ce înseamnă UEFI, am reprodus de pe situl UEFI definiţia concisă, pentru că mulţi confundă marfa cu ambalajul şi îşi închipuie că orice sistem de operare poate rula pe o maşină UEFI sau că pot ei modifica orice în procedura de boot şi merge:

The UEFI Specifications define a new model for the interface between personal-computer operating systems and platform firmware. The interface consists of data tables that contain platform-related information, plus boot and runtime service calls that are available to the operating system and its loader. Together, these provide a standard environment for booting an operating system and running pre-boot applications.

CE AM TESTAT

Ca să scurtez pe cât posibil, voi enumera aici criteriile după care am analizat comportamentul distribuţiilor testate, pentru că, DISTRIBUŢIA PE ANSAMBLU mă interesează. Faptul că o „piesă” a mecanismului numit DISTRIBUŢIE funcţionează şi restul dă rateuri castastrofale (installerul, de exemplu), pentru mine înseamnă „eşec total”.

Reamintesc ceva esenţial: „Tăria lanţului este dată de veriga cea mai slabă!

  • Inscriptorul ISO. Pot scrie cu un inscriptor Linux imaginea ISO pe un stick sau HDD USB?

  • Procesul de BOOT. Pot să bootez de pe orice maşină (BIOS ŞI UEFI) kitul de instalare?

  • Installerul. Îmi permite installerul distribuţiei să fac instalare automată (ştergerea completă a discului), semiautomată (verificarea existenţei partiţiilor şi altor sisteme de operare instalate şi propunerea soluţiei de instalare corespunzătoare) şi personalizată (modul „expert”, în care eu aleg partiţiile, sau partiţionez manual, aleg ce se instalează şi ce ignor din kit, etc.)

  • Indentificarea potenţialelor conflicte şi probleme. Identifică installerul corect posibilele conflicte privitoare la partiţionare şi setările specifice GPT – MBR? Îmi oferă informaţii clare privind ce am de făcut dacă am o astfel de situaţie? Instalarea decurge conform informaţiilor furnizate şi se finalizează cu succes?

  • Primul BOOT. După finalizarea cu succes a instalării şi restartare, am toate opţiunile în meniul de boot? Funcţionează celălalt sistem de operare sau celelalte sisteme de operare care erau instalate înainte de ultima instalare (de ultima restartare)?

  • Backup low level. Pot face backup la nivel de partiţie ŞI la nivel de disc a sistemului partiţionat după ultima instalare? CloneZilla, este o unealtă profesională de backup low-level, adică, la nivel de bit. Un fel de „dd” mai sofisticat. El analizează la cerere dacă backup-ul efectuat este perfect funcţional, dacă poate fi făcută restaurarea fără a compromite maşina de destinaţie. Este poate cel mai dur test posibil pentru un sistem de operare cu capabilităţi GPT.

  • Restaurarea backup-ului low-level. Dacă realizarea copiei de siguranţă este un test dur şi este cu siguranţă, atunci testul infernal pentru sistemul de operare, este RESTAURAREA făcută folosind un astfel de backup. De ce? Simplu: pentru că programul de backup-restore face o copie bit-cu-bit a datelor de pe disc, fără să îi pese ce sistem de partiţionare este, ce partiţii sunt, ce sisteme de fişiere, ce sistem de operare este acolo, cum sunt scrise datele pe disc. Pur şi simplu, copiază bit cu bit discul, tabela de partiţii şi orice alte date într-un set de fişiere, apoi le re-copiază pe un alt disc, exact aşa cum sunt ele în pachetul de backup. Rezultatul este întotdeauna o copie identică a datelor, fără a ţine seama de LOGICA DATELOR. Asta înseamnă între altele că dacă am avut o partiţie NTFS (asta este logica datelor) şi backup-ul este un Linux, după restaurare, vom avea partiţii ext4 şi LinuxSwap şi ce mai era când am făcut backup-ul! Programul ŞTERGE toate datele şi scrie ce găseşte în kitul de backup! Este adevărat, asta face în modul „expert”, dar exact asta e ceea ce ne trebuie, o rescriere totală a HDD. Altfel, testul este irelevant.

CE DISTRIBUŢII AM TESTAT

Am testat câteva distribuţii, pentru simplul motiv că trebuie să fiu pregătit să schimb distribuţia, eventual şi sistemul de operare şi distribuţia, dacă cel curent are probleme cu funcţionarea normală pe un disc GPT.

  • Linux Mint 17.3 „Rosa”, MATE + XFCE. A picat cu brio! Pur şi simplu a rescris discul partiţionat manual GPT, cu o partiţie MSDOS şi s-a repezit glorios să se instaleze! L-a durut fix în şpiţ că aveam acolo un Manjaro Linux! O fi Linux Mint „fratele meu cel de toate zilele”, dar… m-a lăsat de căruţă, la modul cel mai jenant! Urâtă treabă! Am încercat varianta „alongside” şi „Expert mode”, dar pe ambele installerul a clacat şi aşa mi-a venit ideea să îl las să văd ce face pe „automat”. Am văzut! „Cine caută, găseşte!”. Sau, „Bună-ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”.

  • Linux Lite 3.0. În afară de capabilităţi de bootare de pe maşină UEFI, nimic serios. Installerul a crăpat pe maşina UEFI. După experienţa cu Mint 17.3, am renunţat să îl instalez, era clar că va face o partiţie MSDOS.

  • Ubuntu Studio 16.04. Deşi am avut unele mici incidente, este singurul din „Ubuntu Family” care s-a comportat profesional. Am testat inclusiv instalarea manuală şi a mers, dar cu probleme… Rezolvabile, dar au apărut.

  • Manjaro Linux 16.06. Precizez că Manjaro Linux este alt sistem de operare decât Ubuntu, are o altă filosofie şi este varianta „prietenoasă” a sistemului de operare ArchLinux. Excepţional realizat installerul, a avut o soluţie pentru toate situaţiile, mi s-a explicat clar ce pot face, ce risc şi cum să privesc situaţia dacă am probleme în înţelegerea instrucţiunilor oferite! WOW! Asta da grijă pentru utilizator! Mi-a amintit de manualele Corel, care te luau de la „diletant” şi gradat, făceau din tine grafician! Singura diferenţă dintre Ubuntu şi Manjaro după instalare, este dimensiunea partiţiei de boot (/boot/efi/, FAT32). Manjaro face o partiţie de vreo 350 MB în vreme ce Ubuntu Studio, face una de vreo 532 MB.

DE LA SINGLE BOOT UEFI-GPT, LA DUAL BOOT!

DualBoot Linux pe disc partiţionat GPT

Aspectul discului după partiţionarea GPT. Vezi partiţia de boot (FAT32, flags = boot, esp)

După ce m-am lămurit pe ce distribuţii pot conta pe o maşină UEFI, am trecut la „next stage”: DUAL BOOT LINUX PE DISC GPT!

Evident, succesul instalării unei distribuţii pe o maşină UEFI cu disc partiţionat GPT sau, altfel spus partiţionat „nativ UEFI”, este doar primul pas!

Ce rost are să partiţionezi un disc GPT, dacă instalezi un singur sistem de operare? O faci doar dacă asta e singura posibilitate. Altfel, este o complicaţie inutilă, mai ales acasă.

  • Prima distribuţie, Ubuntu Studio 16.04. Pentru că aveam deja instalat Studio, am început cu Studio. Am redimensionat la 120 GB partiţia pe care se instalase, lăsând spaţiu nealocat pe disc (cam 380 GB). Am început instalarea Manjaro 16.06 şi am testat varianta „Partiţionare manuală”. Undeva la formatare, s-a împotmolit şi a trebuit să reiau instalarea. Posibil să fi greşit eu pe undeva în procedură. Am partiţionat manual zona nealocată şi am creat o partiţie ext4fs, de circa 63 GB. După restartare, am reluat instalarea şi am mers pe „Install alongside”, pentru că mi-a văzut corect Ubuntu Studio. Am configurat partiţia ROOT, am cerut formatarea, am stabilit partiţia de boot şi totul a mers corespunzător de această dată. Este o instalare semi-automată, în sensul că mici configurări trebuie făcute manual: mount points şi partiţia de boot, pentru instalarea GRUB2. Installerul are mici ferestre de notificare care îţi explică ce trebuie făcut şi de ce, deci ar trebui să fie uşor, mai ales dacă se repetă de câteva ori instalările. Practica te învaţă!

  • Prima rulare în sistem dual-boot. După instalarea Manjaro Linux, la primul restart, am văzut în meniul GRUB2 că Manjaro a trecut pe primul loc. Mă aşteptam, ştiam din vremea când făceam dual-boot cu Windows şi dacă voiam să am primarul pe Windows, trebuia să modific grub.cfg. E relativ simplu, se face „Ctrl+X” şi „Ctrl+V”, pentru a trece primul sistem de operare de pe poziţia 1 pe 2. Am ales desigur Ubuntu Studio, să văd dacă toată povestea a decurs conform celor presupuse. Ubuntu s-a încărcat foarte greu şi am crezut că s-a dus instalarea. Mi-am amintit apoi că redimensionasem partiţia lui de la circa 480 GB la 120 GB şi mai şi mutasem partiţia Swap (/dev/sda3), care după redimensionarea /dev/sda2, avea în faţă un gol (spaţiu nealocat) de vreo 360 GB. Ubuntu avea deci nevoie să se „dezmeticească”! Normal. Am intrat în GPartEd să verific dimensiunea ocupată pe partiţia FAT32 (boot, esp) de bootloader. Mi s-a părut nesemnificativă. Am modificat numele partiţiei /dev/sda4/ în Manjaro, apoi am părăsit Studio, după ce am făcut câteva capturi de ecran, cu partiţiile.

  • A doua restartare în dual-boot. Am repornit sistemul, tot cu Ubuntu Studio, să verific dacă tot aşa greu merge. De această dată, totul a decurs normal. M-am jucat puţin cu SimpleScreenRecorder, am lansat OpenShot 2.07 şi respectiv OpenShot 1.4.3.1 şi am părăsit din nou sistemul.

  • A treia restartare în dual-boot. Am repornit, de această dată cu Manjaro Linux. Fiind ultimul instalat, deci ştia exact configuraţia partiţiilor, s-a încărcat foarte repede. M-am jucat şi aici puţin cu SimpleScreenRecorder, OpenShot 1.4.3.1 şi GpartEd, apoi am restartat iar sistemul.

  • Restartare 4 – UEFI BOOT. Spre deosebire de maşinile BIOS, care pe tasta „TAB” ofereau un meniu de alternative de boot, firmware-ul UEFI, necesită intrarea în firmware (de regulă, tot tasta F2) şi selectarea meniului „Boot” sau „Boot Options”. Aici, vom avea mai multe opţiuni de boot, listate în ordinea în care figurează pe partiţia de boot (FAT32, boot, esp). Foarte probabil, pe prima poziţie se află ultima distribuţie (ultimul OS instalat). Cu „Enter” se accesează lista opţiunilor disponibile şi pentru a pune pe primul loc Ubuntu Studio, am ales „UEFI Boot Ubuntu Studio”. Am dat „F10”, „Save” şi calculatorul a continuat secvenţa de boot cu Ubuntu Studio. Dat fiind faptul că mai rulasem ambele sisteme, totul a mers cu viteza aşteptată.

  • Restartare 5 – UEFI BOOT. Sistemul ales de această dată, a fost Manjaro Linux. Era de altfel şi ultima variantă posibilă de testare. Totul a decurs normal şi am închis calculatorul.

DualBoot-GPT-X200M-14-06-2016-dev-sda1-02

Informaţii detaliate privitoare la partiţia de boot (/dev/sda1/, FAT 32)

CE MAI TREBUIE TESTAT?

Toate aceste teste amănunţite, au însumat peste 70 de ore de muncă pe calculator! Cu alte cuvinte, pentru scrierea acestui articol, partea de cercetare-documentare, jurnalizarea informaţiilor, redactarea materialului, înseamnă aproape 80 de ore de muncă, adică, zece zile de muncă PLINE. Cum acest timp de lucru îl aloc din timpul meu liber şi ofer rezultatele GRATUIT, este destul de greu pentru un singur om să facă absolut toate testele cu putinţă, „pro-bono”, din spirit samaritean.

Iată ce mai trebuie testat în continuare:

  • Alte distribuţii de GNU/Linux. Slackware, Debian, Fedora, Mageia, ROSA Fresh Desktop 7, ar fi câţiva posibili candidaţi. Primul nivel de complexitate, este evident, instalarea automată pe maşină UEFI. Crează partiţii GPT? Pentru că dacă ne trezim cu o partiţie MSDOS, cum am păţit cu Linux Mint 17.3, înseamnă că e incompatibil UEFI.

  • Instalare dual-boot. Faptul că o distribuţie se poate instala pe un sistem UEFI şi partiţionează discul GPT, este IRELEVANT în sine! Avem nevoie să ştim dacă recunoaşte un alt Linux care a fost deja instalat, ce opţiuni oferă şi dacă se ţine de cuvânt şi se instalează, cu ACTUALIZAREA CORECTĂ A GRUB2! Altfel, sunt baloane de săpun!

  • Instalări inversate. Chiar şi dacă am reuşit o formulă de instalare, e posibil să existe incompatibilităţi UEFI la unul din sisteme! Astfel, dacă am instalat Debian şi a mers şi instalarea Slackware, este încă posibil ca Slackware să creeze probleme! Este deci necesar să instalăm primul Slackware şi al doilea Debian. Abia dacă în ambele variante totul este OK, putem spune că avem compatibilitate UEFI 100% la ambele sisteme. Altfel, poate fi compatibil ori unul, ori celălalt. Vezi ghiveciul numit „Windows-Linux” şi problemele fără număr generate de astfel de scenarii dual-boot.

  • Instalări mulți-boot. Frumuseţea UEFI şi a discurilor GPT, abia de aici încolo începe! Atunci când ai 3 activităţi „criminale” pe calculator, cum ar fi de pildă animaţii cu Blender, RayTracing pentru o revistă full-color „classy”, editare video şi editare audio, o să vrei cu disperare să foloseşti aceeaşi maşină, măcar ca să economiseşti timp de administrare şi vreo 2000 – 5000 de euro, daţi pe maşini dedicate… Şi cum 5000 de euro e doar o sumă „de început”… Soluţia este evident, o maşină UEFI, un HDD de 1 TB (mai mulţi TB? 😀 ), adaptor grafic dedicat, interfaţă audio low-latency (externă, USB) şi patru variante Linux instalate pe ea. Câte un Linux pentru fiecare activitate, configurat special, fără alte „gadget”-uri!

  • Instalări cu partiţionare 100% manual. Şi acesta este un test necesar. Dacă distribuţia se instalează corect pe o partiţie realizată manual, atunci probabilitatea să poată fi instalată pe orice disc partiţionat GPT, cu oricâte partiţii cu sisteme pe el, este foarte ridicată. Altfel, există un risc mare să deterioreze bootloaderul atunci când îl rescrie şi să obţinem o maşină inutilizabilă. Sigur, rămân două soluţii care pot fi verificate: Boot-Rescue-Disk şi CloneZilla. Adică, restaurarea GRUB2 dacă e posibil şi restaurarea datelor dintr-un backup low-level.

Dacă şi mai ales câţi sunt oamenii dispuşi să investească de dragul comunităţii şi în beneficiul tuturor 80 de ore din timpul lor pentru treaba asta, dacă sunt dispuşi şi să publice rezultatele acestor cercetări, voi vedea şi eu şi încă mulţi alţii.

Cam asta ar fi, până în prezent.

Dacă timpul îmi va permite, voi publica în curând un material video realizat pe ASUS X200M, maşina UEFI cu discul partiţionat GPT şi distribuţiile Ubuntu Studio şi Manjaro Linux, instalate în aceste condiţii.

Până atunci, să ne vedem cu bine şi

MULT SUCCES LA TESTĂRI!

– Citit de 12 vizitatori

Calculatoarele din perspectiva programatorului

Coder-Programmer

Sursă imagine: TechMuzz.com

Bine te-am regăsit!

Scriu acest articol pentru că am văzut că multora le-a plăcut perspectiva utilizatorului asupra calculatoarelor şi mi se pare corect să îi atenţionez pe cei ca mine, “utilizator prin definiţie”, că există şi perspectiva programatorului, cât şi a administratorului şi că, dacă vrem să avem produse performante, atât sisteme de operare cât şi shell-uri grafice şi aplicaţii de vârf, inclusiv mission-critical, trebuie să înţelegem şi perspectiva programatorului şi anume, solicitările extreme la care este supus un programator, atunci când un utilizator cu experienţă îi cere o aplicaţie nouă sau o modificare importantă a unei aplicaţii.

Îi mulţumesc lui Gheorghe Dima, colegul meu de pe “Linux Pentru Prieteni” pentru gândurile frumoase, dar şi pentru atenţionarea indirectă asupra acestei perspective.

Cred că datorez în parte scrierea articolului şi celor de la ROGentOS, adică Ştefan Cristian Brânduşă, Ghiunhan Mamut şi Alexe Cristian Moldovan.

Chiar dacă dezvoltatorii Kogaion – Argent au opinii radicale şi sunt încă sub influenţa impulsivităţii dată de vârstă, perspectiva lor trebuie cunoscută şi prezentată, pentru că dezvoltarea unei distribuţii, în opinia mea, generează mult mai multe probleme decât menţinerea la zi a unui sistem de operare deja testat pe piaţă timp de peste două decenii, aşa cum este Linux.

Fără îndoială, este nevoie să scriu şi despre diferenţa dintre “sistem de operare” şi “distribuţie”, cu atât mai mult cu cât multă lume confundă distribuţiile cu “sistem de operare”. Ca să dau un singur exemplu: mi s-a cerut să testez “ChaletOS”. Cu părere de rău, “ChaletOS” este doar un cuvânt, un termen nou pentru Ubuntu. La fel şi ZorinOS şi Linux Lite şi încă alte vreo câteva zeci de clone de Ubuntu care au apărut ca ciupercile după ploaie.

Chiar şi popularul Linux Mint pe care l-am ales eu ca pachet “de toată ziua”, este tot un Ubuntu încă, dacă mă refer la “sistem de operare”.

Fără îndoială, cu timpul, poate vor apare diferenţe mai mari, dar asta se va întâmpla se întâmplă de fapt continuu! la nivel de aplicaţii, de metode şi mijloace de gestionare a aplicaţiilor şi mai puţin la nivel de sistem de operare!

Ceea ce foarte puţini înţeleg încă este faptul că se impune din ce în ce mai mult nevoia de a introduce expresia “operarting environnement” = MEDIU DE OPERARE, care este o cu totul altă poveste decât “sistem de operare”.

Fără ca expresia “operarting environnement” să fie nouă corporaţia Microsoft a folosit-o pentru familia NT încă de pe la finele anilor ’90, ea încă este apanajul specialiştilor şi experţilor în programare. AICI încă mai este de lucru, să popularizăm aceste concepte şi să le exprimăm cât mai mulţi, pentru a putea să punem ordine în modul în care comunicăm, altfel, vom ajunge să spunem “casă” şi să pricepem “avion”. Fără îndoială, un avion poate fi amenajat ca o casă de lux extrem, totuşi, el este în esenţă un mijloc de transport şi ASTA este caracteristica lui esenţială! “Casă”, este o caracteristică secundară, care ţine de designul avionului, adică, de FORMĂ.

La fel e şi sistemul de operare: UN MIJLOC DE TRANSPORT! Ce punem pe lângă sistemul de operare, este tot o chestiune de design, adică de amenajări interioare şi exterioare!

Esenţa mediului de operare, este sistemul de operare!

Dar tot aici e şi deosebirea capitală: în vreme ce un sistem de operare poate exista şi funcţiona de sine stătător, în afara conceptului de mediu de operare, un mediu de operare PERFORMANT, înseamnă un sistem de operare perfect funcţional şi un pachet uriaş de alte elemente care se interconectează PERFECT cu sistemul de operare. Altfel spus, sistemul de operare este doar una dintre sutele, chiar miile de componente ale unui mediu de operare!

CE-ŞI DOREŞTE UN PROGRAMATOR?

Acum că am lămurit măcar în parte diferenţa dintre sistem de operare şi mediu de operare, hai să vedem ce îşi poate dori şi chiar îşi doreşte un programator de la mediul de operare specific lui.

Cândva, cu vreo trei decenii în urmă, chestiunea programării, era relativ simplă. Aceleaşi unelte, îţi permiteau să faci aproape orice cu calculatorul, la nivel programatic. Calculatorul fizic putea puţin, deci şi programele, având resurse puţine, erau “simplu” de realizat. Un program din acele vremuri, era de fapt o comandă care se scria în consolă şi eventual, avea o mulţime de modificatori şi parametri gen bash sau csh=cshell — totul mergea foarte repede. Au apărut însă cerinţele multimedia şi de aici, totul a început să galopeze, să explodeze…

Programarea astăzi, înseamnă:

  • CORE PROGRAMMING. Programare de bază. Se referă la programarea aplicaţiei numită “kernel” sau nucleul sistemului de operare şi toate celelalte module şi aplicaţii sau “servicii” care vin şi se cuplează cu kernelul, pentru a constitui forma cea mai rudimentară a unui sistem de operare. În general, în “core programming” se lucrează la conceperea unor algoritmi de calcul din ce în ce mai performanţi (vezi algoritmi genetici).
  • SYSTEM PROGRAMMING. Programarea sistemelor. Aici, deja facem distincţie între un sistem de operare care rulează pe o anumită maşină dar este incapabil să ruleze pe o alta. Diferenţele se află în platforma fizică (Intel, AMD, ARM, RISC, CISC, etc.). Astfel, un sistem de operare foarte performant, privit din perspectiva utilizatorului, “ştie” să se instaleze pe o mulţime de maşini. De fapt, ceea ce diferă, este INSTALLERUL, care este în sine un program sofisticat şi prin intermediul căruia ceea ce se instalează pe un AMD este un sistem de operare DIFERIT de ceea ce se instalează pe Intel, care este DIFERIT de ce se instalează pe ARM, care este DIFERIT de ce se instalează pe Motorola, etc., etc., etc. Ceea ce este comun, se numeşte “CoreOS” adică “Nucleul sistemului de operare” şi care are drept componentă principală kernelul, dar are module SPECIFICE PLATFORMEI. Deci, deşi în aparenţă kernelul ar fi “acelaşi”, este de fapt ALT KERNEL de fiecare dată. Partea de programe specifice maşinii sau familiilor de maşini (Firmware de exemplu), este deja o meserie distinctă de vreo 20 de ani, poate chiar mai mult!
  • GUI PROGRAMMING. GUI sau Graphic User Interface — Interfaţă grafică utilizator — a devenit de mult un domeniu distinct al programării. Puţini ştiu că poate cea mai dificilă parte a programării, deşi de la distanţă pare altfel, este exact programarea interfeţelor grafice. Problemele constau mai puţin în partea de design grafic şi gadgeturi grafice. Pentru cine ştie programare, problema care dă dureri de cap se numeşte “Collisions” şi simplist explicat, se referă la apeluri “accidentale” ale unor funcţii, care apar în condiţii neaşteptate şi mai ales, NEDORITE, schimbând nedorit cursul rezultatelor procesării. Durează prea mult să explic în detaliu. Poate fi un caz ca următorul: Fac clic pe butonul de minimizare al unei ferestre şi constat că se deschid 6 ferestre, fără ca eu să fi comandat asta. Sau se închid toate ferestrele pe care le aveam deschise, deşi eu cerusem altceva. Şirul exemplelor poate continua la infinit, dar în parte, cred că am lămurit ce înseamnă “coliziune”. De obicei, este o eroare de logică a programării, care poate avea însă cauze multiple şi uneori efecte catastrofale, mai ales când lucrează de mai mulţi ani o echipă, la un proiect complex.
  • WORKFLOW PROGRAMMING. Expresia se referă la optimizarea unui flux de calcul, respectiv a unui proces de calcul. Durează prea mult să intru în detalii. Ideea de bază este cea pe care pasionaţii dezvoltării personale o cunosc sub denumirea “prioritizarea sarcinilor” şi în viaţa de zi cu zi, o numim “Ce e mai important ACUM, PENTRU MINE?”. Cine ştie ce înseamnă “organigramă” şi “diagramă de flux” (flowchart), ştie ce vreau să spun. Pentru ceilalţi, recomand consultarea Wikipedia, dacă vor să se documenteze. Acest subdomeniu al programării, a devenit “presant”, “critic” odată cu răspândirea procesoarelor multi-nucleu şi cu dezvoltarea conceptului “parallel computingşi respectiv “multicore processor. Dacă până de curând problema calculului preemptiv se putea rezolva prin artificii care simulau paralelismul pe baza puterii de calcul a procesorului şi a diferenţei de percepţie a vitezei de calcul la nivelul uman, acum complexitatea sarcinilor de calcul curente la nivel de utilizator casnic, a impus această dezvoltare a programării. Dacă luăm în calcul şi complexitatea sarcinilor actuale în domeniul cercetării ştiinţifice, atunci e uşor de înţeles ce, de ce şi cum.
  • NETWORK PROGRAMMING. În fine, am ajuns şi la acea formă de programare care ne ajută pe noi să ne întâlnim aici, pe net. Până acum, am vorbit despre programarea maşinii fără să abordăm “cum vorbesc maşinile între ele” şi “cum vorbim noi prin intermediul calculatoarelor”. Network programming, este o sinteză subtilă a celor patru forme de programare anterioare: core programming, system programming, gui programming şi workflow programming. Rezultatul este ceea ce numin noi cu atâta nonşalanţă, cu uşurătate chiar,Internet”. Şi aici avem însă “subdomenii” majore şi voi da doar un exemplu: database programming, care este în sine o chestie extrem de complicată astăzi.
  • LANGUAGE PROGRAMMING. Ei, da, astăzi avem şi acest domeniu, care şi el este vast! Înseamnă programarea limbajelor de programare. Durează prea mult să intru în detalii, iată însă o referinţă la limbaje de programare GRATUITE! Doar câteva exemple: bash (că tot vorbim despre lumea Linux!); GCC (GNU C Compiler); Objective-C; GNU Smalltalk; Free Pascal; Object Pascal; FreeBASIC; GNU Prolog; Gambas; GNAT, etc. Lista e mult mai lungă dacă includem şi limbajele comerciale. Ideea cred că e clară: şi limbajele de programare SE PROGRAMEAZĂ!

După cum observi şi din perspectiva programatorilor, avem deja 6 (şase!) paradigme (perspective) diferite din care putem defini un sistem de operare, un mediu de operare şi o distribuţie.

Astfel, definiţia pentru “sistem de operare”, “mediu de operare” şi “distribuţie” dată de fiecare programator din cele şase categorii, este foarte diferită, pentru că şi nevoile lor specifice, sunt foarte diferite!

Şi ÎN LUMEA UTILIZATORILOR, există o astfel de STRUCTURARE A CERERII:

  • Maşină de uz general;
  • Maşină pentru creare de conţinut web;
  • Maşină pentru editare audio;
  • Maşină pentru editare video;
  • Maşină pentru modelare 3D;
  • Maşină pentru 3D Printing and Designing;
  • Maşină pentru proiectare 2D;
  • Maşină pentru proiectare şi simulare cinematică;
  • Maşină pentru proiectare şi simulare moleculară;
  • Maşină pentru proiectare şi simulare genetică;
  • Maşină pentru proiectarea şi simularea proceselor reale, etc.

Fiecare dintre aceste maşini trebuie să aibă o anumită configuraţie hardware şi un anumit pachet software specific.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru programatori şi pentru utilizatori, în egală măsură.

Mă opresc aici acum şi voi continua în partea a doua cu un scenariu pentru ce şi-ar putea dori un programator pe maşina sa.

– Citit de 19 vizitatori

De ce am aşteptat 15 ani să trec la Linux?

Şerban Stănescu - Linux Daily User

Este o întrebare care mi s-a pus şi pe acest blog şi în grupul “Linux Pentru Prieteni” şi la care trebuie să răspund, pentru că este necesar să clarific câteva aspecte:

  1. Ce înţeleg eu prin “Am trecut la Linux”?
  2. Care sunt motivele pentru care a durat 15 ani tranziţia?
  3. Poate fi folosit Linux fără “ajutorul” Windows?

Ce înţeleg eu prin “Am trecut la Linux”?

Am observat că multă lume înţelege prin a trece la Linux, a avea o maşină dual-boot pe care are un Windows oarecare „de serviciu” şi un Linux mereu altul de obicei! ca alternativă la Windows.

Din perspectiva mea, asta înseamnă „joaca de-a Linux”.

Eu înţeleg prin trecerea la Linux, a lucra tot timpul pe o maşină care are instalată cel puţin o distribuţie Linux ca sistem de operare de bază şi, eventual, încă una sau mai multe distribuţii, pentru testare sau pentru alte scopuri.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce fac, fac EXCLUSIV SUB LINUX!

Ce înseamnă „Sistem de operare” şi „Distribuţie” voi discuta mai pe larg într-un alt articol.

Care sunt motivele pentru care a durat 15 ani tranziţia?

Am spus la punctul precedent ce înţeleg eu prin „a trece la Linux”.

Am precizat de asemenea ce înţeleg eu prin dual-boot Windows-Linux.

Acum voi face precizarea că am lucrat în sistem dual-boot 15 ani, până m-am decis să renunţ definitiv la Windows.

Acum, cred că am clarificat toate neclarităţile legate de ce fac eu cu Linux şi de când.

Un răspuns simplu la întrebarea din subtitlu (De ce 15 ani…), este de-a dreptul evident: pentru că Linux a fost incapabil să îmi ofere acele programe de care am nevoie pentru a îmi face toate treburile sub Linux!

Mai mult decât atât…

Şi acum Linux are limitări uriaşe în această privinţă!

Şi astăzi, fac pionierat „la greu” prin faptul că folosesc Linux exclusiv, pentru că pe partea de aplicaţii end-user, Linux are încă tone de probleme de rezolvat. Iată doar câteva dintre ele:

  • JACK. Un suport simplu, intuitiv şi uşor de lucrat cu JACK. Serverul JACK, este încă extrem de departe de a fi uşor de utilizat, iar a alege partametrii pentru o latenţă sub 0,5 ms (milisecunde), este în continuare un „infernul din zgârie nori”. Iar latenţă 0,5 ms, este o latenţă „pentru acasă”. Putem discuta despre o latenţă bună şi foarte bună, de la 0,3 ms în jos!
  • DAW Digital Audio Workstation. Configurare rapidă şi uşoară a unui DAW cu orice hardware audio. Încă este o problemă foarte mare pentru orice aplicaţie (Ardour, LMMS, Hydrogen, Qtractor, Audacity, etc.) să îţi vadă o interfaţă oarecare de exemplu ZOOM R 16, Behringer UMX 610 U-Control, Behringer 1202 U, Korg PA 500, etc. chiar dacă are specificaţie Mackie.
  • Editare video uşoară, intuitivă şi flexibilă. Deocamdată, există un singur editor video neliniar performant deşi cu foarte multe limitări OpenShot Video Editor. Versiunea mai performantă, este în lucru deja de aproape 3 ani şi abia a ajuns la un beta 2.07. Celelalte alternative (KDEnlive şi PiTiVi), sunt aproape inutilizabile, din multe, prea multe motive.
  • Unelte pentru învăţământ la distanţă şi autoinstruire asistată. Pe partea de autoinstruire şi distribuirea materialelor, avem probleme foarte mari sub Linux. Există vreo câteva programe, dar funcţionarea lor se limitează la a afişa o interfaţă inutilă şi care, de multe ori, „îngheaţă” sistemul.
  • Manuale de bună calitate. Sunt rare în general şi de multe ori, sunt vechi de câţiva ani. Fac excepţie programele mature, care au o echipă care se ocupă exclusiv de realizarea manualelor. Dar sunt puţine, foarte puţine, comparativ cu zecile de mii de aplicaţii care sunt practic lipsite de orice documentaţie iar dacă există, este făcută la modul extrem de general şi nespecific, prezentând de multe ori noţiuni pentru nivelul cel mai de jos în utilizarea calculatoarelor.

Aşadar, pentru cineva care a lucrat cu Windows şi şi-a câştigat timp de aproape 17 ani existenţa CA FREELANCER, făcând diverse lucrări de sub Windows, problema trecerii definitive la Linux, este una extrem de complexă şi decizia „ruperii” de lumea Microsoft, este una extrem de dificil de pus în practică, pentru cineva care foloseşte calculatorul ca mijloc de muncă şi de câştigare a existenţei!

Iar dacă ai fost freelancer şi vrei să schimbi ceva, coşmarul se amplifică EXPONENŢIAL!

Una este calculatorul pentru divertisment şi alta este unealta cu care îmi câştig existenţa!

Ori, în cazul meu, este vorba despre a îmi câştiga existenţa folosind calculatorul pentru a îmi valorifica şi amplifica aptitudinile de tot felul.

Poate fi folosit Linux fără “ajutorul” Windows?

Asta înseamnă dacă putem face absolut tot ce avem nevoie dar şi tot ce vrem, fără să avem nevoie de Windows, indiferent de împrejurare şi situaţia în care ne aflăm.

Din păcate, deşi răspunsul pe ansamblu este „DA”, răspunsul trebuie nuanţat şi voi preciza până unde putem extinde acest DA:

  • Disponibilitate distribuţii la download în formatul ISO, 99%;

  • Scrierea ISO cu un program Linux pe medii optice: 95%;

  • Scrierea ISO cu un program Linux pe medii magnetice (USB) 20%

  • Instalarea pe firmware BIOS de pe orice mediu, 70%;

  • Instalarea pe firmware UEFI de pe orice mediu, 15%;

  • Instalarea pe partiţii GPT, 10%;

  • Funcţionarea corectă de pe partiţii GPT: 10%

  • Instalarea dual-boot pe firmware BIOS 95%;

  • Instalarea dual-boot pe firmware UEFI 10%;

  • Funcţionarea corectă dual-boot pe partiţii GPT, 5%;

  • Existenţa aplicaţiilor (programe) speciale, perfect funcţionale, licenţiate Freee GNU-GPL, 5%;

  • Instalare uşoară şi mentenanţă uşoară a sistemului, 35%;

  • Interfeţe grafice intuitive şi perfect funcţionale, fără erori critice pentru sistem, 80%

  • Manuale detaliate, uşor de utilizat şi foarte explicite pentru sistemul de operare şi programele preinstalate, 25%;

MEDIA GENERALĂ (14 criterii): 574: 14 = 41. Sau, dacă ne raportăm la sistemul notelor din şcoală, pe o scală de la 1 la 10, ar însemna o medie 4,10…

Oricât de puţin mi-ar place şi oricât de dureros ar suna şi Windows şi MacOS şi Unix, au stabilit nişte standarde pentru ceea ce înseamnă calitate, funcţionalitate, ergonomie, maturitatea unei aplicaţii.

Dacă la performanţa sistemului de operare Linux poate concura cu succes şi poate chiar surclasa Windows şi chiar şi Mac, eventual şi Unix (discutabil…), în ceea ce priveşte aplicaţiile, Linux este încă într-un stadiu ceva mai avansat decât „incipient”. Dacă la capitolul „jucărele pentru desktop” poate concura cu succes lumea Windows, la capitolul APLICAŢII SERIOASE, este încă în faza COPILĂRIEI sistemelor de operare amintite.

Există o singură excepţie şi aceea ţine de lumea programatorilor şi a universului serverelor.

Aici însă, vorbim despre UTILIZATORUL CASNIC şi paradigma mileniului trei PRIVITOARE LA EDUCAŢIE, AUTOEDUCAŢIE şi VALORIFICAREA POTENŢIALULUI INDIVIDUAL.

Cu această ocazie, cred că am lămurit şi cât anume cântăreşte PENTRU MINE şi cei ca mine, în economia ansamblului, sistemul de operare: undeva între 2% şi maximum 5%.

Restul de 95% 98% din importanţă, îl au aplicaţiile şi nivelul de maturitate şi de performanţă pe care l-au atins acele aplicaţii.

În acest context, cred că este foarte clar că orice distribuţie Linux care are „gâlci în soft”, începând cu downloadul ISO şi terminând cu Application Management (Gestionarea aplicaţiilor), pentru mine, în cazul ultra-elegant şi diplomatic, trece în categoria „Nice try, but you’ve just wasted my precious TIME!”.

Şi ca să elimin ambiguităţile: „Frumoasă încercare, dar tocmai mi-ai irosit preţiosul meu TIMP!

Îmi pare rău pentru ambiţioşii obsedaţi de programare şi de ideea de a se afirma ca programatori, dar într-o lume care geme de mii de variante ale unuia şi aceluiaşi sistem de operare, Linux, EXIGENŢELE ALEGERII AU CRESCUT EXPONENŢIAL!

Cine are ochi de văzut, să vadă! Cine are urechi de auzit, să audă!

În aceste condiţii, cine şi-a propus ideea năstruşnică de a reinventa „roţile Linux”, are două alternative:

  1. Se încadrează în standardele DE FACTO impuse de Ubuntu şi Manjaro Linux (user-friendly ArchLinux!). Acest lucru poate fi văzut clar în popularitatea printre utilizatorii casnici de Linux, a celei mai vechi şi bine puse la punct distribuţii: Slackware Linux;

  2. Se pierde în marea masă de John/Jane Doe Linux (adică: Neica-Nimeni-Linux), care deja numără un număr copleşitor de distribuţii „de bucătărie”, utilizate sporadic de către un număr de susţinători radicali, care se consideră deţinătorii adevărurilor absolute în (toată???!) lumea Linux şi care variază de la 5 – 20 utilizatori, până la cel mult câteva sute. Mă abţin să dau exemple, dar cine este interesat, poate analiza grafic datele oferite de situl specializat „DistroWatch”.

CONCLUZIA FINALĂ

VERSIUNEA SCURTĂ: Mi-au trebuit 15 ani să trec la Linux, pentru că în acest interval de timp, Linux oferea cu totul altceva decât aveam eu nevoie în fapt.

Linux era orientat exclusiv către mediul programatorilor şi administratorilor de reţea. Pentru mine, era doar o curiozitate, o perspectivă posibilă şi atât.

VERSIUNEA NUANŢATĂ: Cine vrea să pătrundă cu o distribuţie Linux în casa omului, are de muncit câţiva ani buni până când pachetul de bază SE RIDICĂ LA NIVELUL CERINŢELOR ACTUALE ŞI FUNCŢIONEAZĂ IMPECABIL de la downloadul ISO şi până la „Gata de lucru!”, pe orice maşină, fie ea BIOS sau UEFI.

Omului obişnuit, puţin îi pasă de protocoalele de comunicare, de programare, de compilatoare, de dependenţe de tot felul şi de orice alte chinezării de acelaşi calibru!

Dezvoltatorul de distribuţii, pentru că asta înseamnă „Linux pentru acasă”, O DISTRIBUŢIE, trebuie să aibă în vedere că în pachetul (= distribuţie) unui sistem de operare PENTRU ACASĂ, trebuie incluse sistemul de operare în sine, serverul grafic şi shell-urile grafice pentru că asta este de fapt un WM, adică, Window Manager sau DM Desktop Manager sau DE Desktop Environnement grafica aferentă shell-urilor, utilitarele cele mai importante, de la inscriptorul de imagini ISO până la principalele instrumente de administrare (System Information, GPartEd, Backup, File Manager Dual-Pane pentru productivitate crescută, Boot-Repair sau GRUB Repair, Package Manager, Archive Manager, Update Manager) precum şi multe alte utilitare din gama „Accesorii”.

Trebuie înţeles foarte clar de către dezvoltatorii de distribuţii că „momentul zero” din care începe existenţa unui „sistem de operare” pentru acasă, este acela în care am terminat de instalat distribuţia şi mă apuc să citesc manualul de utilizare, în care sunt descrise absolut toate etapele prin care am trecut şi am trecut fără complicaţii, pentru că ce scrie acolo, se respectă întocmai; apoi, descrierea la nivel de necunoscător a fiecărei aplicaţii disponibile, atât cu numele de program (cel din meniu) cât şi cel de fişier sau pachet, pe care îl prezintă Package Managerul, împreună cu modul de utilizare al fiecărei aplicaţii sau cel puţin acolo unde există, o trimitere la manualul PDF, pe care să îl pot consulta oriunde, chiar şi unde lipseşte electricitatea ca reţea curentă de alimentare şi deci şi interntul...

Asta este aşadar ceea ce înseamnă ÎNCEPUTUL EXISTENŢEI unui sistem de operare „User Friendly”.

De ce spun asta?

Pentru faptul că eu acasă, vreau să desfăşor cu totul alte activităţi decât programare şi tastat ore în şir comenzi la consola interpretorului de comenzi. Asta îmi consumă şi nervii şi timpul cu sarcini care pentru mine au valoare egală cu ZERO.

Orice clipă petrecută la consolă, e o notă proastă pe care i-o dau sistemului de operare. Pentru simplul motiv că, dacă voiam să fac programare, un sistem de operare dedicat programării îmi puteam alege singur, ba chiar îl pot construi singur DIN BUCĂŢILE DISPONIBILE şi îl alegeam fără fantezii grafice, playere de media şi motor de jocuri sau alte inutilităţi de acest gen în programare.

Utilizator casnic, este o paradigmă diferită şi este una DIAMETRAL OPUSĂ paradigmei PROGRAMATOR sau NETWORK ADMIN!

Diferenţa este uriaşă şi constă înainte de toate în felul în care defineşte expresia „sistem de operare” un PROGRAMATOR, care este foarte diferit de cel în care defineşte aceeaşi expresie un ADMINISTRATOR DE REŢEA şi este iarăşi foarte diferit de felul în care defineşte ce înţelege prin „sistem de operareUTILIZATORUL CASNIC.

Pentru utilizatorul casnic, „sistem de operare” înseamnă de fapt „O DISTRIBUŢIE” care este perfect funcţională şi gata de a fi extinsă potrivit nevoilor sale specifice, de la un profil de utilizator la altul.

Şli cum există o mare variatate de profile utilizator, e clar că pentru mine, ca utilizator, abia de aici începe discuţia despre „sistem de operare”.

Cu alte cuvinte, ceea ce pentru programator este un conglomerat uriaş de programe, pentru mine este doar un bloc monolitic, a cărui structură mi-este absolut indiferentă DAR, a cărui rezilienţă la „brutalităţile” (cerinţele mele extravagante), trebuie să tindă la infinit.

Cum asta este imposibil în practică, rezultă că „fault tolerance”, trebuie să aibă valori foarte mici (număr mic de erori/unitatea de timp), indiferent ce aş face eu cu conglomeratul respectiv de aplicaţii.

În ce măsură am chef şi interes să învăţ tainele structurii „monolitului”, e treaba mea şi, dacă programatorul mă forţează să fac asta pentru a rezolva sarcini minore sau chiar mai complexe, e un programator prost şi indiferent la nevoile mele, care sunt extrem de diferite de ale lui!!

După cum se vede, e doar o chestiune de perspectivă şi nevoi specifice răspunsul la întrebarea „Care este cel mai bun sistem de operare?”…

– Citit de 123 vizitatori

Linux TEST: Manjaro 16.06

Manjaro Linux pe partiţie GPT

Am prezentat în articolele anterioare foarte pe scurt, câteva distribuţii Linux.

Spre deosebire de articolul “Linux Quick-Test…”, unde am prezentat nişte teste făcute cu obiectivul precis de a identifica acele distribuţii care au suport complet pentru BOOT EFI şi discuri partiţionate GPT, astăzi voi prezenta mai pe larg o distribuţie care mi-a atras atenţia în mod deosebit: Manjaro Linux 16.06.

De la Mandrake Linux / MandrivaOne, cred că este cea mai şlefuită şi funcţională distribuţie Linux la ora actuală!

Ca să-mi risipesc îndoielile şi scepticismele, am instalat-o şi voi lucra cu ea, atât cât voi putea.

Iată câteva dintre elementele care mi-au stârnit interesul:

  • Download ISO. Am avut posibilitatea să aleg între HTTP, FTP şi Torrent. Am preferat Torrent, poate şi din curiozitate…
  • Instrucţiunile de instalare. Foarte clare şi foarte explicite. Fiind la primul contact cu o distribuţie Manjaro, în ciuda popularităţii, am apreciat mult faptul că m-a scutit de timp pierdut cu scrierea ISO pe stick-ul USB! Totul a mers impecabil!
  • Scrierea pe USB stick. A decurs fără incidente, exact aşa cum era explicat în instrucţiuni. Am folosit ImageWrite (GUI pentru dd).
  • LiveOS. Am putut rula fără probleme ManjaroLive, atât pe Lenovo T400 cât şi pe ASUS X200M (Specificaţiile Lenovo T400 şi ASUS X200M sunt în articolul dedicat). O menţiune specială! Am testat atât CSM Boot cât şi UEFI Boot şi merg amândouă excelent!
  • Installerul. Un installer inteligent! Trebuie să recunosc, echipa de la ArchLinux e foarte departe în comparaţie cu alte echipe de dezvoltatori de distribuţii! Cei de la Manjaro Linux pe de altă parte, au dus munca “brand”-ul echipei distribuţiei-mamă, pe o culme pe care, spre exemplu Linux Mint, încă o visează! Mi-a detectat impecabil maşina (UEFI), mi-a detectat partiţia MSDOS făcută pe “automat” de Linux Mint 17.3 şi mi-a propus variantele cunoscute deja. Am ales-o pe prima (Install Manjaro alongside other Linux). Când am ajuns să dau drumul la partiţionare, m-a atenţionat că Manjaro are nevoie de o partiţie de boot “EFI”, deoarece maşina are firmware UEFI! Wow! Am creat partiţia FAT32, i-am pus flagul “boot” dar lipsea din listă “esp”. Am dat OK şi am primit cel mai interesant mesaj după mulţi ani de instalări: Manjaro Linux se poate instala şi în aceste condiţii, dar e posibil să pierd instalarea precedentă şi chiar să pierd date pe parcursul folosirii calculatorului, datorită incompatibilităţii dintre componente (UEFI, UEFI Boot, partiţii MSDOS, Bootloadere şi sistemele de operare). Am dat “Înainte” şi din fericire, la formatare, a generat o eroare de verificare a sistemului de fişiere FAT32. Am reluat instalarea şi am ales “Erase entire disk and install Manjaro”. Installerul mi-a creat singur partiţiile, a pus marcatorii (flags) şi a procedat la instalare. Destul de repede, dacă ţin seama că e o distribuţie cu multe aplicaţii preinstalate (1,5 GB comprimat!).
  • Reboot. La prima pornire de pe disc, am vrut să văd ce mi-a făcut pe disc… Am lansat GpartEd şi am studiat puţin partiţiile. Partiţia dev/sda1, FAT32, circa 500 MB, ocupaţi 33. Partiţia dev/sda2, ext4fs, circa 474000 MB, ocupaţi cam 7000. Partiţia dev/sda3, LinuxSwap, circa 1900 MB, ocupaţi 0. Aproape tot HDD ocupat cu Manjaro (500 GO = 476837 MB)…
  • Reţeaua. Mi-a văzut reţeaua chiar de la instalare, aşa că, am avut şi locaţia detectată şi ora şi tastatura mi-a văzut-o corect şi mi-a plecat instalarea, cu suport online. După reboot însă, a trebuit să fac login la reţea, totuşi…
  • Add/Remove Programs. În loc să caut după cine ştie ce denumire criptică, am găsit asta în “Quick Menu” şi “System”. Şi, trebuie să recunosc, chiar merge peste aşteptări! Dacă e să compar cu Windows, e “Dincolo de nori!” :). O să fiu niţel măgar: Visam pe vremea când eram pe Windows să am la Add/Remove o listă cu aplicaţiile freeware… 😛 O am aici şi chiar funcţionează şi este ergonomică! Din nefericire, pentru mine, e primul contact cu lumea ArchLinux, deci am multe de învăţat. Dar s-a materializat un vis al multora, cred: ArchLinux pentru acasă = Manjaro Linux! Şi este chiar excelent implementată partea de automatizare iar interfaţarea grafică, excelează! Ce mi-a lipsit, sunt unele aplicaţii, cum este de pildă OpenShot 2.x. Ştiu însă de ce: e încă în stadiu de teste. Chiar dacă Jonathan oferă versiuni sigure, filosofia GNU se păstrează văd la Manjaro şi mi se oferă ultima versiune “stable”, care este 1.4.3.1. Presupun că dacă vreau 2.07 (ultima) trebuie să o compilez şi să o instalez. Ceea ce are logică.
  • Internet. Cam tot ce am nevoie, mai puţin exoticele. Platforma “Steam” e şi ea prezentă, deşi pentru mine, e doar o curiozitate de rang foarte scăzut. Mi s-a părut interesantă platforma Avahi, dar este ceva care depăşeşte cu mult sfera mea de interes. Tendinţele actuale în software însă, impun o astfel de platformă şi chiar una performantă. Mediile de muncă de tip “Share if you care!”, cooperative şi distributive, necesită unelte şi platforme corespunzătoare. Licenţa GNU-GPL (şi Creative Commons), este, sunt doar “Proiectul”.

IMPRESII FINALE

Faţă de “criptogramele” sau “hieroglifele” numite Slackware, Gentoo, ArchLinux, Manjaro Linux este o cu totul altă lume!

Echipa de la Manjaro, a reuşit să introducă ArchLinux în casele oamenilor şi “Acordă-i o şansă acestui sistem de operare!” CHIAR SE JUSTIFICĂ!

Mi se pare una dintre cele mai minuţios, mai atent şlefuite distribuţii şi am deja convingerea că cine vrea un sistem stabil, sigur, “îngheţat” chiar, poate alege Manjaro Linux!

Modulul de actualizare te atenţionează discret funcţie de prioritatea actualizării, îţi spune câte pachete necesită actualizare şi decizi singur ce şi cum, când ai timpul necesar. Oricum, pe mine m-a anunţat aproape imediat după reboot, că am 38 de pachete de actualizat cu circa 170 MB de descărcat de pe net. Prin urmare, cine vrea sistem pentru crearea de conţinut, sigur merită să îl încerce!

Ce trebuie să învăţ, este cum jonglez cu kernelele “RealTime”, pentru că m-ar tenta să verific dacă pot transforma Manjaro în Manjaro Studio…

Pentru o platformă similară dar cu aplicaţii încă nesigure, avem deja două variante, AV Linux şi Ubuntu Studio. Din nefericire, AV Linux este o distribuţie la care lucrează un singur om şi inevitabil, apar probleme.

Atât cât am putut vedea, Manjaro este conceput având în minte utilizatorii cu o creativitate mare, care au viziune, dar cărora le lipseşte cunoaşterea în programare/administrare.

Totul sub Manjaro pare a fi extrem de uşor de schimbat, personalizat, modificat, fără să te rătăceşti printre tomuri clasa “The Holy Bible”. Ştiu că “man” şi “info” există din vremea când singura distribuţie “user-friendly” era Slackware 1.x. Primul Slackware care mi-a căzut în mână, era Slackware 4.x şi am rămas puţin zdruncinat când am văzut că apare versiunea 7.x. Pe vremea aceea, internetul meu se numea “CHIP Computer CD”.

Totuşi, hai să recunoaştem că pentru cine vrea să facă grafică, animaţie, cinematografie, muzică, autodezvoltare şi educaţie computerizată (eLearning), ultima grijă pe care ar putea-o avea, este să stea cu evanghelia bash în braţe, ca să schimbe 15 directori şi subdirectori şi alte asemenea “chestii elevate”.

Să fi descoperit oare distribuţia ideală pentru astfel de obiective?

Posibil!

Deocamdată, conceptul “Linux Studio”, încă are nevoie de extrem de mulţi contribuitori pentru a putea fi clar definit.

Am convingerea însă că ne întdreptăm spre o revoluţie în “Home Computing And Learning”.

Închei cu un gând:

M-aş bucura ca aroganţa celor de la ROGentOS să scadă măcar cu vreo 95%. Asta i-ar ajuta să scape de miopia patologică de care suferă.

Kogaion deocamdată, este o simplă himeră, comparativ cu Manjaro Linux. Despre această himeră, ştiu din 2007 şi de 9 ani, a rămas în acelaşi stadiu de himeră… Păcat! Gândirea este interesantă şi ar putea fi pentru Gentoo, ceea ce ESTE ACUM Manjaro Linux pentru ArchLinux: “Unirea, face puterea!”

Cred că voi reveni cu încă un articol dedicat Manjaro Linux. Sunt multe de descoperit şi cel puţin la prima vedere, acest lucru este mult uşurat de viziunea echipei de la Manjaro!

Dacă am în vedere că distribuţia excelează în lucrul cu sisteme UEFI la modul cel mai propriu, adică boot EFI, instalare pe discuri partiţionate GPT, multiboot UEFI, atunci chiar că merită să reflectez dacă voi schimba Linux Mint cu Manjaro Linux!

Potrivit discuţiilor purtate pe “Linux Pentru Prieteni”, rezultă că ar fi încă un competitor puternic pe piaţă: “Rosa Desktop Fresh R7”. Vom vedea în timp ce şi cum.

Avanpremieră - DualBoot Linux - Disc GPT!

Aş putea testa o instalare multiboot cu 3 versiuni Linux, lucru care ar fi util întrucât Manjaro, este la origine un Red Hat şi prin urmare, pachetele RPM sunt “la ele acasă”… Dacă mai luăm în considerare şi faptul că Fedora este deja o distribuţie de referinţă, filiera Mandrake/Mandriva prin care a trecut Rosa Desktop Fresh R7, atunci putem spera la o sinteză deosebită între performanţă şi orientarea utilizator!

Deocamdată însă, vreau să prezint o instalare dual-boot Linux PE PARTIŢIE GPT, complet funcţională!

Mă opresc aici şi îţi urez succes în testarea Manjaro Linux şi îmi place să cred că te vei încumeta să şi continui testele o perioadă mai lungă de timp!

La final, pe “ultima sută”:

Unealtă grafică de scris discuri USB via “dd”:

Rosa Image Writer!

Am testat funcţionarea şi merge direct din directorul creat la dezarhivare, fără a pretinde drepturi speciale. Foarte asemănător cu ImageWriter, dar mai elegant ca aspect…

E chiar o provocare să instalez Rosa Desktop Fresh R7!!

 

– Citit de 44 vizitatori

Maşinile mele de test

Şerban Stănescu - Linux Daily User

Astăzi voi publica o specificaţie a maşinilor pe care efectuez testele.

Voi preciza că acest articol este în continuarea articolului “Distribuţii Alpha şi Alpha Tester” şi că am prezentat acolo logica şi necesitatea acestor detalii.

Adaug faptul că, există multe situaţii când adăugarea unui driver la sistemul care a fost stabil un an, duce la deteriorarea întregii instalări.

De ce se petrec astfel de fenomene, este o discuţie prea lungă şi este oricum, în afara subiectului din titlu.

Cui folosesc aceste informaţii?

  • Utilizatori. Utilizatorilor care au astfel de configuraţii sau configuraţii asemănătoare. Ele oferă informaţii din care se pot trage concluzii (fie şi temporare!) privitoare la o funcţionare defectuoasă pe un sistem aproape la fel cu acestea şi de asemenea, informaţii privind care distribuţie sau sistem de operare are şanse să funcţioneze foarte bine pe maşina ta sau a altcuiva (rudă, prieten, cunoscut), dacă acea maşină se apropie de aceste specificaţii.
  • Administratori de sistem (sysadmin). Pot concluziona cu privire la compatibilităţi hardware pe sisteme pe care urmează să instaleze un sistem de operare şi care OS ar fi mai apropiat de obiectivele finale, ce seturi de drivere merg bine şi compatibilităţile acestora pe configuraţii apropiate şi poate încă multe altele.
  • Programatori. Această categorie specială are nevoie cred eu de cele mai multe informaţii, deoarece buna funcţionare a unui kernel de pildă, e condiţionată de felul în care coexistă o mulţime de drivere care au fost cândva module încărcabile şi au fost în timp, incluse în codul kernelului. Mai sunt şi multe alte elemente care contribuie la buna armonizare a diferitor procese şi, ca exemplu, unele componente hardware, pot crea probleme datorită mai curând unor erori de proiectare/execuţie decât datorită acelui software care le controlează, numit generic “firmware”. Fără o corelare detaliată a acestor informaţii, e imposibil de spus dacă eroarea provine de la software (kernel + module) sau de la însăşi componentele hardware.

Maşinile de care dispun eu, sunt: Dell N5030, Lenovo T400, Lenovo T61 şi ASUS X200M care diferă de X200MA, deşi Linux îl vede ca X200MA!

Primele 3 maşini (Dell N5030, Lenovo T400, Lenovo T61) au firmware BIOS, în vreme ce ASUS, are firmware UEFI cu CSM Boot Compatibility Support Module, adică, emulare de firmware BIOS.

Dintre acestea, îmi pot permite să fac teste doar pe Lenovo T400 şi ASUS X200M. Uneori (foarte rar!!), mai fac teste şi pe Dell N5030.

MAŞINILE DE TEST

Fac precizarea că, aceste date sunt în forma prescurtată.

Date mai detaliate despre configuraţia maşinilor, am dat în fişierul PDF “Maşinile de test”. Poţi descărca fişierul de pe linkul alăturat.

Lenovo T400

Model Lenovo T400

CPU Intel Core 2 Duo P9500 (2,53 GHz, 6MB L2, 1066 FSB, VT-x, 25 W)

HDD 2.5″ SATA 160GB 5400 RPM

RAM 4 GB PC2-8500 1066 MHz DDR III

(Lenovo 2GB PC3 8500 1066MHz DDR3 SODIMM Memory (43R1988))

Optical Drive DVD-RW

Keyboard Ergonomic keyboard with palm rest, ThinkPad UltraNav®

multipointing system, including TrackPoint® pointing device with

“Press-to-Select”, Internet scroll bar, intuitive volume,

ThinkVantage button and Windows® key

Graphics Integrated Intel® GMA 4500 MHD, ATI Switchable business graphics

with 256MB Available Integrated

Display WXGA+ W/LED Backlight (1440×900, 129dpi, 200+ nit)

Communication Gigabit Ethernet Integrated WWAN2 (with GPS)

Ultra WideBand (UWB) (available later in 2008 Bluetooth® 2.1

Ports: 3 USB, IEEE 1394a, VGA, Microphone/line-in, Headphone/line-out

Slots: Standard ExpressCard 34/54mm, 7/1 Media Card Reader

Battery: 6Cells 4400 mAh 48 Whrs

ASUS X200M

Model Asus X200M

CPU Intel Celeron N2830 – Dual Core 2.16GHz, 1MB L2, VT-x (Intel® Bay Trail-M Dual Core Celeron)

HDD 2.5″ SATA 500GB 5400 RPM

RAM DDR3 1333 MHz Memory Onboard 2 GB

Graphics Integrated Intel® HD Graphics

Display 11.6″ 16:9 HD (1366×768) LED Backlight

Communication Integrated 802.11 b/g/n or 802.11 a/b/g/n

Built-in Bluetooth™ V4.0 / 10/100 Base T

I/O 1 x COMBO audio jack; 1 x VGA port/Mini D-sub 15-pin for

external monitor; 1 x USB 3.0, 2 x USB 2.0, 1 x RJ45, 1 x HDMI

Touchpad Yes

Speakers Built-In

Headphone/Mic Single 3.5mm Port

Card Reader 2 -in-1 card reader ( SD/ SDHC/ SDXC/ MMC)

HD Web Camera

Battery 3 Cells 3300 mAh 33 Whrs

Dell N5030

Model Dell N5030

CPU Intel® Pentium® Dual-Core T4500 (1M L2, 2.30 GHz, 800 MHz FSB)

HDD 2.5″ SATA 750GB 7200 RPM

RAM DDR3 1333 MHz 4 GB SODIMM Dual Channel

Optical Drive DVD-RW

Graphics Integrated Intel® GMA 4500 MHD

Display 15.6″ (1366×768) LED Backlight

Communication Integrated 802.11 b/g/n or 802.11 a/b/g/n (Optional) / 10/100 Base T

I/O 1 x COMBO audio jack; 1 x VGA port/Mini D-sub 15-pin for external monitor;

3 x USB 2.0, 1 x RJ45

Touchpad Yes

Speakers Built-In

Headphone/Mic Single 3.5mm Port

Card Reader 2 -in-1 card reader ( SD/ SDHC/ SDXC/ MMC)

Web Camera 300 KPx (VGA)

Battery 6Cells 4400 mAh 48 Whrs

Succes la teste şi instalări!

Avanpremieră - DualBoot Linux - Disc GPT!

– Citit de 53 vizitatori

Partiţii MSDOS sau GPT?

Şerban Stănescu - Linux Daily User

 

Astăzi voi spune câteva cuvinte despre partiţionare şi sistemele majore de partiţionare existente pe piaţă. La finele articolului, este şi o bibliografie MINIMALĂ asupra subiectului, pentru cei care vor să se documenteze mai bine.

Voi prezenta exclusiv esenţialul subiectului (e vorba despre o sinteză a câtorva mii de pagini de documentaţie!) , din perspectiva utilizatorului care are şi noţiunile minimale de administrare a unui sistem, la nivel de uz casnic şi operaţiuni de întreţinere a sistemului.

Toţi cei care au instalat măcar un sistem de operare (indiferent care, paşii sunt identici!), s-au confruntat cu două teme fundamentale din lumea calculatoarelor: partiţiile şi sistemele de fişiere.

Este important de ştiut că, există 3 categorii de probleme cu care orice utilizator se confruntă, dacă vrea să îşi folosească “jucăria” numită “calculator personal”:

  • Hardware. Fabricanţii de componente îşi protejează prin patente produsele şi asta se numeşte “Closed Source Hardware”. Totuşi, trebuie reţinut că un calculator, este înainte de orice altceva, o maşinărie electrono-opto-mecanică FIZICĂ, de unde şi denumirea de “hardware”. Fără software, este inutil. Mort.
  • Software. Există două tipuri fundamentale de software şi anume, FIRMWARE, care este software în regim de sursă închisă, produs de fabricantul de componente de calculator, care coordonează intern funcţionarea unui aparat sau dispozitiv şi COMPUTING SOFTWARE, programe de calculator, între care cel mai semnificativ este SISTEMUL DE OPERARE.
  • Bootloader. Este o categorie foarte specială de software, care se încadrează la clasa sistemelor de operare, dar este un sistem de operare cu funcţionalităţi extrem de limitate, având doar rolul de a prelua controlul maşinii de la firmware şi a îl transmite către un sistem de operare valid, complex, indiferent care ar fi acesta. La ora actuală, cel mai evoluat bootloader, este considerat a fi GRUB2.X.

Mai menţionez doar că şi “firmware”, este tot un sistem de operare, dar este strict dedicat, are funcţionalităţi extrem de limitate şi este 100% dependent de maşină. Spre deosebire de firmware, un bootloader, este extrem de dependent de cunoştinţele programatorului şi de mediul pe care este stocat (optic=ReadOnly şi magnetic=Read-Write) pe de o parte, pe de alta, de cât de avansate sunt funcţionalităţile care i se cer.

PARTIŢII MSDOS ŞI GPT

Voi trece în revistă principalele caracteristici ale acestor sisteme de partiţionare şi mai departe, voi preciza când avem realmente nevoie de o partiţie GPT (GUID):

MSDOS

  • Se bazează pe segmentarea discului fizic în părţi logice (partiţii), dintre care una este consacrată scrierii informaţiilor privitoare la această segmentare logică (împărţire). Segmentarea este necesară pentru ca diferitele părţi ale discului să poată fi adresate logic de către maşină, via sistemul de operare. Acest mod de adresare, presupune rezervarea unui segment extrem de mic, numit “sectorul zero”, unde se află ceea ce se numeşte MBR . Master Boot Record.
  • Partiţionarea MSDOS (cu MBR) este specifică cerinţelor firmware BIOS şi anumitor limitări ale procesoarelor anilor 80 – 90, care puteau adresa o capacitate de memorie RAM limitată şi de asemenea, discuri magnetice CU PLATANE ŞI CAPETE DE CITIRE (HDD) cu o capacitate de maximum 2 Tera Bytes.
  • Numărul de partiţii primare este limitat la 4 partiţii, dintre care, una singură putea fi declarată “divizabilă” şi se numeşte “Extended” sau “Extinsă”, în româneşte. Este tot o partiţionare LOGICĂ, doar că este de nivelul al doilea. Aceasta este singura partiţie care poate oferi mai mult de 4 “discuri”, adică, o împărţire în mai multe drive-uri a unui disc de mare capacitate.
  • Toate sistemele de operare moderne ştiu să lucreze cu partiţii MSDOS şi pot opera fără probleme pe orice maşină cu o astfel de partiţie. Ea rămâne totuşi un sistem de împărţire a discurilor dedicat EXCLUSIV firmware-ului BIOS.

GPT – Global Partitioning Table

Conceptul a fost “inventat” de corporaţia Intel, ca răspuns la trei clase de probleme care au început să apară după anii 1995:

  • Creşterea capacităţii de stocare a mediilor magnetice la peste 2 TB;
  • Creşterea traficului de date şi necesitatea elaborării unei specificaţii tehnice care să permită o rată de transfer mult mai mare decât ce exista pe piaţă. Specificaţia SCSI avea nişte limitări intrinseci, care generau probleme deosebite de configurare, pe lângă costurile prohibitive de realizare a hardware.
  • Apariţia unui decalaj din ce în ce mai mare între capacitatea de lucru a procesoarelor şi fluxul de date de prelucrat prin magistrala de date (SYSTEM BUS). Se ajunsese la un moment dat ca un procesor să lucreze la maximum 50% din capacitate (cicli/secundă), întrucât datele parvenite de la componente prin magistrala de date, acopereau la viteza maximă de transfer posibilă, doar 50% din timpul de procesare.

Noua specificaţie a purtat numele EFI – Extensible Firmware Interface şi implementa o tehnologie nouă, pregătită pentru lucrul cu discuri de mare capacitate: 9,4 ZetaBytes, adică, 9,4 x 10exp21 Bytes. După anul 2010, specificaţia a fost adoptată pe scară largă şi completată, purtând acum eventual, numele UEFI – Unified Extensible Firmware Interface.

Aşa cum se poate înţelege, specificaţia GPT a rămas ca subset de norme al UEFI.

UEFI, reglementează mai multe aspecte, între care ce anume şi cum face şi trebuie să facă o placă de bază în timpul POST (Power-On Self Test), cum adresează (citeşte) mediile de stocare atât fixe (fixed storage) cât mai ales ataşabile (Removable media) şi cum anume le interpretează.

Odată cu apariţia interfeţei (magistralei de date) USB, a apărut şi posibilitatea renunţării la restricţiile impuse de mediile optice (Vezi: Red Book, Yellow Book şi Blue Book), dar s-au născut multe alte probleme în lumea sistemelor de operare.

Bibliografia de la finele articolului, explică suficient de bine ce şi cum.

Ce partiţie am nevoie ACASĂ? Să aleg GPT?

Răspunsul meu ACUM, este: o partiţie MSDOS, este încă suficientă pentru acasă şi este foarte bine suportată de majoritatea distribuţiilor Linux, inclusiv pe maşinile cu firmware UEFI.

Problema se va complica însă foarte mult din ziua în care calculatoarele vor fi dotate cu un HDD intern de peste 2 TB.

E greu de spus astăzi, când va fi ziua aceasta… În opinia mea, primele calculatoare cu HDD de 2 TB, vor apare pe piaţa de larg consum în 2017, cel târziu 2018. Din acel moment însă, am convingerea că distribuţiile majore îşi vor fi lămurit disputele între ele şi vor ajunge la consensul necesar respectării UEFI, la nivel de ISO, bootloader şi sistem de operare. Deocamdată, asistăm la un război crunt al orgoliilor ieftine şi distructive. Când ambiţiile personale se vor mai diminua, vom avea destule distribuţii între care să alegem şi care vor funcţiona impecabil pe un disc partiţionat GPT.

La ce îţi foloseşte ACASĂ un disc patiţionat GPT?

La un singur lucru: MULTIBOOT.

Altfel exprimat, vrei să ai o singură maşină, dar potrivită pentru orice. Întrucât am tot vrut să ajung la asta timp de 20 de ani aproape, am avut destul timp şi am făcut destule experienţe încât să ajung la concluzia că una şi aceeaşi maşină se comportă diferit, chiar şi cu acelaşi sistem de operare, funcţie de programele instalate şi folosite în mod curent.

Altfel formulat, dacă vrei să faci editare video, fă exclusiv editare video şi lasă orice altă preocupare, pentru un setup specializat.

Ceea ce schimbă comportamentul unei maşini, sunt APLICAŢIILE INSTALATE. Sistemul de operare poate fi acelaşi.

Orice aplicaţie instalată fără a fi nevoie de ea, consumă resurse, încetineşte calculatorul şi poate cel mai grav, te tentează să o porneşti din când în când, aşa, “de chichi şi de michi”. Pentru că e acolo!

De aici, rezultă nevoia de a avea instalări diferite pe aceeaşi maşină, pentru sarcini diferite. Asta, înseamnă obligatoriu MULTIBOOT, şi pentru multiboot, soluţia ideală este un disc partiţionat GPT.

Momentan, cum spuneam în articolul precedent “Linux Quick Test…”, avem doar câteva distribuţii pregătite pentru aşa ceva şi dintre ele, din nefericire, doar două se potrivesc pentru configurări multiple, pentru că oferă o gamă mare de aplicaţii perfect funcţionale: Ubuntu Studio şi Manjaro Linux.

În ce mă priveşte, eu recomand instalări multiple ale ACELUIAŞI SISTEM DE OPERARE, inclusiv cu kernele diferite (chiar compilate pe maşină, pentru cine vrea şi se pricepe!) dar cu un set de aplicaţii diferite, alese corespunzător sarcinii principale care va fi efectuată pe maşină.

Pentru cei pasionaţi de testare, desigur, e preferabilă o partiţionare GPT, pentru simplul motiv că acesta este obiectivul principal şi sarcina de bază la teste, este identificarea “găurilor” şi erorilor (bugs) de tot felul. Ori, aşa cum este acum suportul sistemelor de operare pentru partiţii GPT, chiar e nevoie de mii, sute de mii de ore de testare.

Principala problemă a partiţiilor tip GPT comparativ cu cele MBR, este faptul că sistemele de partiţionare cu MBR adresează discurile cu un mod care are încă rămăşiţe din sistemul CHS, care a murit de mult şi care conduce la erori din ce în ce mai mari de citire-accesare a discurilor.

Într-o partiţie GPT, adresarea discurilor se face în modul LBA “curat”, iar calculele privitoare la capacitate, se fac în sectoare LBA, cu unităţi de alocare care pot avea mai multe valori, funcţie de capacitatea discului, spre deosebire de sistemul de împărţire CHS, care are unităţi de alocare fixe, de 512 biţi (64 Bytes), pe care se bazează toate calculele privind partiţionarea, definirea începutului şi sfârşitului unui disc, etc. Acest mod de adresare se numeşte “CHS Head Alignment” şi detetmină o serie de parametri ai modului în care capetele de citire ale HDD-urilor se pot mişca pe platane, ce citesc, de unde şi cum.

Discurile moderne, pot să ocolească această adresare şi chiar o fac, dar ea a fost păstrată pentru compatibilitatea cu maşinile cu firmware BIOS, deşi ele funcţionează în modul LBA, încă de prin anul 1995.

Mai este un aspect care trebuie menţionat, pentru că discurile magnetice din ferită (flash drive, SSD) au ajuns pe piaţa de consum: Unui astfel de disc magnetic, puţin îi pasă de alinierea CHS, pentru simplul motiv că lipsesc pur şi simplu capetele de citire clasice, cum erau braţele de la pick-up-urile cu discuri de vinil! Un disc SSD citeşte datele aleatoriu de pe disc, oriunde ar fi ele scrise, fără să aibă probleme de “alinierea capetelor” şi toate cele derivate de aici. Adică, lipsesc piesele în mişcare, care ar avea nevoie să-şi corecteze traiectoriile deplasărilor periodic, după nişte referinţe extrem de riguroase, dar extrem de dificil de păstrat şi de respectat în timp.

LA FINAL, PE SCURT!

  1. Dacă vrei să testezi o puzderie de sisteme de operare şi distribuţii, alege partiţionarea GPT.
  2. Alege însă partiţionarea MSDOS, dacă vrei un sistem de operare pe care să te bazezi. Să te bazezi pentru că îl vrei instalat o singură dată şi atât. Pentru că vrei să faci video, audio, grafică, modelare 3D, animaţie şi altele similare, atunci alege partiţionare MSDOS (cu MBR) şi între timp, învaţă ce şi cum cu partiţiile GPT, pregăteşte-te temeinic să compilezi kernele la aceeaşi distribuţie, care ţi se pare cea mai convenabilă şi să faci instalări multiple (multiboot) ale aceluiaşi sistem de operare, cu software DEDICAT unei anume activităţi. Acum, mai ai la dispoziţie vreo doi ani să te pui la punct cu toate astea. După aceea, va fi din ce în ce mai greu cu absolut tot ce înseamnă “calculator personal”… Probabil că leneşii şi alte categorii pe care mă abţin să le numesc, vor adopta telefonul mobil şi tableta, că acolo totul e preinstalat şi “merge uns”. Cel puţin, aşa zic reclamele. Tableta mea zace, pentru că… Dacă ai înţeles printre rânduri, ştii şi “DE CE”!

– Citit de 67 vizitatori

Linux Quick-test: Slackware 14.1, Mint 17.3 XFCE, Ubuntu Studio 16.03, Manjaro 16.06

Şerban Stănescu - Linux Daily User

Încep prin a mulţumi tuturor celor care m-au felicitat ieri, cu ocazia aniversării mele. Au trecut peste mine 57 de primăveri…

Din acestea, vreo 19 am “făcut curte” lumii Linux şi de patru primăveri încoace, sunt utilizator zilnic şi exclusiv de Linux.

Astăzi, voi prezenta câteva DISTRIBUŢII Linux şi am subliniat distribuţii, deoarece înseamnă altceva decât “sisteme de operare”. Voi clarifica asta în alt articol, pentru că mulţi confundă terminologia şi se pierde multă vreme testând acelaşi sistem de operare, în variante uşor modificate.

OBIECTIVELE TESTĂRII:

  • [C1] Cum poate fi scrisă imaginea ISO, de sub Linux?
  • [C2]Sunt instrucţiunile de sciere corect şi clar prezentate?
  • [C3]Este imaginea ISO compatibilă BIOS ŞI UEFI?
  • [C4]Este sistemul un fals UEFI, adică, suportă DOAR BOOT UEFI sau este un UEFI REAL? Adică: e capabil să se instaleze corect pe un disc partiţionat GPT?
  • [C5] Este capabil de instalare multi-boot GPT?

Pentru fiecare condiţie (C1…C5) ar reveni 20% dacă ar fi să fac o evaluare procentuală. Te las pe tine să faci calculele, eu voi specifica doar A= Adevărat şi F= Fals la fiecare condiţie. De exemplu, C1A înseamnă “Condiţia 1 = Adevărată” şi C5F înseamnă “Condiţia 5 = Falsă”.

Pentru condiţia C1 (scriere stick de sub Linux), am considerat valabilă oricare dintre metode: ImageWriter (dd), UnetBootIn, TuxBoot. Un plus pentru cele care dau acelaşi rezultat cu oricare, dar pentru asta am ignorat rezultatele, dura prea mult să duc testele până la capăt. Deci, consider valid testul C1 dacă cel puţin unul din trei scrie corect imaginea pe stick.

Dacă am întâlnit 3 condiţii cu “Fals”, calificativul final este “Fals UEFI – Nesigur”

Slackware 14.1

ImageWriter. Am mers cu testul până a trebuit să intru în partiţionare şi formatare. Mi-a detectat corect partiţia GPT şi mi-a propus partiţionare cu utilitarele CLI dedicate GPT şi instalare multi-boot.
Am abandonat pentru că cere prea mult timp lucrul în linie de comandă şi am renunţat de mult la astfel de instalări, care durează de la 3 ore în sus şi zeci sau sute de ore de studiat documentaţii “man”.

Evaluarea. C1A, C2A, C3A, C4A, C5A. Evaluare finală = UEFI REAL.

Mint 17.3 XFCE

ImageWriter. Instalarea a mers impecabil, doar că…

Mi-a şters discul GPT şi mi-a făcut partiţie MSDOS, pe automat. La tentativa de instalare manuală, m-a pus să creez o partiţie “bios-grub”, A RESCRIS grub2 de pe partiţia FAT32 /boot/efi/ şi mi-a distrus instalarea Manjaro Linux!

Rezultatul la partiţionare manuală, a fost o maşină inutilizabilă (eroare GRUB2 la boot).

Evaluarea. C1A, C2F, C3A, C4F, C5F. Evaluare finală = FALS UEFI.

Ubuntu Studio 16.03

ImageWriter. Instalarea a mers excepţional. După reboot însă, programul “Software” cu executabil “gnome-software” a mers doar prima oară când l-am rulat. După asta, s-a încărcat doar în memorie în instanţe multiple, fără să afişeze altceva, deci, a devenit inoperant. Singura soluţie a fost…

apt-get install synaptic”,

pentru că “Software”, este singurul program (GUI) disponibil care poate instala/dezinstala alte programe!!!!

Prin urmare, CLI – linia de comandă în terminal, uneori este inevitabilă!

Evaluarea. C1A, C2A, C3A, C4A, C5A. Evaluare finală = UEFI REAL.

Manjaro 16.06

A fost poate cea mai mare şi cea mai plăcută surpriză!

Manjaro Linux, este printre puţinele SISTEME DE OPERARE adevărate din lumea Linux! Restul, sunt nişte copii cosmetizate ale unor sisteme de operare autentice. O să detaliez asta într-un articol separat, pentru că sunt multe de discutat şi mă abat de la subiect.

Evaluarea. C1A, C2A, C3A, C4A, C5A. Evaluare finală = UEFI REAL.

CONCLUZIA FINALĂ

Din lumea Linux, SINGURELE SISTEME DE OPERARE AUTENTICE ŞI CU SUPORT REAL UEFI, sunt Slackware, Manjaro şi Debian-Ubuntu.

Am numit “Ubuntu” “Debian-Ubuntu”, pentru simplul motiv că Ubuntu ESTE UN DEBIAN COSMETIZAT. Pentru cine are dubii, are la dispoziţie sute, poate chiar mii de articole care explică de ce şi cum. O explicaţie în ROMÂNĂ, scurtă şi clară este dată în comentariile lui Alexandru B, chiar pe acest blog.

Am omis din teste Debian şi Gentoo, pentru că Debian este mult prea conservator şi Gentoo, se adresează exclusiv programatorilor şi administratorilor de reţea, la fel ca Slackware Linux.

Indiferent ce ar spune fanii Gentoo, acest sistem de operare rămâne la fel cum era Linux-ul acum 19 ani când am făcut eu cunoştinţă cu el. Singurul lucru “modern” este actualizarea kernelelor şi a driverelor. Pentru un utilizator interesat de altceva decât compilări/recompilări şi administrare de servicii-servere diverse, e la fel de inutil cum era Red Hat 4.2 acum 19 ani.

Altfel spus, Gentoo este orientat PROGRAMATOR şi face mici concesii utilizatorilor, pentru că un sistem de operare dedicat exclusiv programatorilor, riscă să moară ca proiect, fiind deja mult prea multe pe piaţă, comparativ cu numărul programatorilor de nivel EXPERT.

O tentativă de apropiere a Gentoo de utilizatori, ar fi Kogaion. Dar… mai e mult până departe! FOARTE mult!!…

CE URMEAZĂ DUPĂ ACEST MARATON?

Evident, după ce am identificat care dintre sistemele de operare din familia Linux suportă EFI, UEFI şi discuri partiţionate GPT, acum urmează cel mai dur test cu putinţă, la nivel de utilizator:

INSTALARE MULTI-BOOT!

Instarea multi-boot, presupune conformanţă UEFI ŞI ISO aproape 100%, cu un minimum de erori, pe partea de standardizare ISO a imaginilor distribuţiei şi, în egală măsură, conformanţă UEFI, de la boot la instalarea unui sistem pe partiţie GPT. Asta înseamnă între altele, conformanţă 100% GRUB2, altfel, orice struţo-cămilă gen Linux Mint (chiar dacă l-am preferat dintre atâtea altele!), poate pretinde că este “UEFI-ready”, dar în realitate, este tot BIOS-READY şi doar cosmetizat pentru instalarea pe sisteme UEFI!

Momentan, din perspectiva intereselor mele, am doar doi candidaţi posibili: Manjaro Linux şi Ububtu Studio. Un al treilea candidat, care complică însă testul exponenţial, poate fi Debian.

Închei cu o remarcă finală: GRUB Legacy, este un hibrid imprecis şi a cărui utilizare duce la rezultate imprevizibile, deci, ori se lucrează cu GRUB2 ŞI UEFI şi orice altă configuraţie BIOS, ori se lucrează doar cu GRUB2 exclusiv pentru UEFI.

Din păcate însă, utilizarea GRUB2 în forma care asigură compatibilitatea totală şi cu firmware-ul UEFI şi cu firmware-ul BIOS, este extrem de dificilă, layoutul ISO fiind extrem de complex şi dificil de realizat, din aşa de multe motive, încât ar fi necesară scrierea a câtorva volume de peste 200 pagini fiecare, doar pentru a analiza în contextul în care ne aflăm, “CE”-urile şi “DE CE”-urile.

– Citit de 99 vizitatori

Ai cumpăra o carte despre Linux destinată începătorilor?

Şerban Stănescu - Linux Daily User

În ultima vreme, am constatat că interesul pentru familia de sisteme de operare Linux a crescut foarte mult, inclusiv în România.

Din păcate însă, partea de cunoştinţe legate de “Cum începem?”, noţiunile de bază minimale pentru a partiţiona un disc, cunoştinţele pentru a scrie o imagine ISO pe un mediu de instalare, fie că este mediu optic (CD/DVD/BR după caz) fie că este magnetic (flash drive sau disc USB extern) sunt foarte greu accesibile, de cele mai multe ori sunt împrăştiate pe tot internetul şi până să apuci să instalezi un sistem de operare, ajungi să consumi multe zile şi apelezi la timpul a o mulţime de oameni.

Eu însumi mă confrunt cu o multitudine de probleme e adevărat, mult mai complexe decât o partiţionare uzuală pentru un singur sistem de operare şi sunt nevoit să fac zeci şi sute de ore de cercetare-documentare, să parcurg zeci, sute de pagini de manuale diverse sau să citesc zeci de articole TOATE ÎN ENGLEZĂ, uneori pentru a rezolva sau, cel puţin, pentru a clarifica o problemă minoră sau aparent minoră.

Mulţi dintre utilizatori, au o experienţă extrem de redusă în instalarea şi configurarea unui sistem de operare şi instalează “la ghici” sau “la noroc” şi apoi când apare o problemă mai importantă, renunţă să mai folosească acel sistem de operare şi caută altul, după care aventura continuă până exact în acelaşi punct: căderea sistemului. De aici mai departe, se reia totul într-o buclă aproape infinită.

Acest gen de abordare conduce la o pierdere uriaşă de TIMP, TIMP în care orice om ar putea face mult mai multe pentru educaţia sa, decât să testeze la nesfârşit “noi” sisteme de operare.

CE SOLUŢIE PROPUN EU

Pot scrie câteva cărţi pe tema utilizării Linux.

Pentru a face aceasta însă, este necesar să depun un efort de documentare şi redactare care însumează undeva spre 250 de ore de muncă, pentru o carte de 50 – 60 de pagini. În aceste condiţii, o carte poate fi scrisă doar dacă eşti angajatul unei firme care te plăteşte pentru o astfel de muncă.

Cealaltă variantă, este clară: să fiu sprijinit FINANCIAR de către cei interesaţi să înveţe Linux şi, eventual să contribuie în acest fel la răspândirea Linux şi la folosirea lui în scopuri educative, în elaborarea de materiale destinate studiului şi educaţiei.

Ca formator certificat (trainer), e firesc să mă intereseze cum şi în ce mod pot folosi Linux şi calculatorul pentru a distribui materiale educative prin intermediul internet (eLearning, învăţământ la distanţă, studiu autodidact)

Pe moment, încă mă simt foarte puţin confortabil (sau chiar deloc confortabil…) cu ideea donaţiilor, deci aş prefera oameni care să facă o pre-comandă pentru o carte sau alta din cele pe care le pot scrie.

Fără îndoială şi donaţiile sunt o cale, o soluţie, dar cum spuneam, îmi trebuie timp să mă obişnuiesc cu ideea. Poate că greşesc, dar am fost învăţat să ofer ceva în schimbul a ceea ce primesc sau, să dăruiesc pur şi simplu, cum am făcut cu atâtea cărţi pe care le-am scris şi sunt disponibile gratuit…

Sumele de bani vor fi modice, pentru că în ultimă instanţă numărul de contribuitori defineşte suma de bani care se adună.

Evident, sunt conştient că sumele de bani vor fi mici, dar aici e vorba înainte de toate de acoperirea unor cheltuieli directe (internet, domenii, hosting, file-sharing), care în ultimii doi ani, au crescut cu 45%, ca să dau un exemplu.

Aştept prin urmare opiniile tale.

Lasă-mi te rog în secţiunea comentarii, tema cărţii pe care te-ar interesa să o cumperi şi suma de bani orientativă, pentru un volum de circa 50 pagini.

Cartea va fi realizată în format electronic şi, funcţie de solicitări, voi realiza şi versiunea ei tipărită, cu menţiunea că vor fi costuri mai mari pentru o carte tipărită.

Prima carte, ca titlu provizoriu, poate fi:

Instalarea Linux pentru începători”.

– Citit de 69 vizitatori

Linux TEST – Linux Lite 3.0

Linux Lite - Software Installer

Colegii mei din grupul “Linux Pentru Prieteni”, au prezentat de curând Linux Lite 3.0. Mi s-a părut interesant ce am citit pe situl distribuţiei şi cum am fost mereu adeptul sistemelor care consumă minimum de resurse pentru a lăsa resursele la dispoziţia aplicaţiilor indiferent de puterea maşinii, am considerat că merită să testez această distribuţie, foarte nouă pentru mine.

Am început prin a răscoli după instrucţiunile privind instalarea şi, în mod particular, pentru o instalare de pe USB stick.

Am găsit instrucţiunile şi acolo menţiona ca inscriptor ImageWriter.

Am scris deci fişierul ISO cu ImageWriter şi stick-ul rezultat, l-am folosit pentru a testa atât varianta Linux Lite Live cât şi instalarea.

Trebuie să spun că inscripţionarea cu ImageWriter, m-a pus în faţa unui meniu foarte elegant, în locul clasicului ecran text al GRUB. Meniul era în modul semigrafic (ViewPort, text în 256 culori), ceva gen Midnight Commander.

Am avut cred vreo 6 opţiuni dintre care am ales-o pe prima, desigur.

Rularea a pornit şi am comutat din ecranul grafic în modul consolă, să pot vedea ce zice kernelul.

Totul s-a derulat foarte rapid şi am avut puţin timp la dispoziţie, dar am observat o detecţie şi o testare riguroasă a componentelor maşinii. Serviciile au fost pornite rând pe rând, funcţie de ce se impunea din etapa de detecţie.

În fine, am văzut ecranul desktopului…

Am activat fără probleme WiFi despre existenţa căreia m-a anunţat foarte elegant.

Am pornit installerul (presupun că e tot Calamares) şi am făcut setările cerute. Am început la ora 17:30 şi la ora 18:40, aveam deja sistemul instalat, actualizările făcute şi am instalat manual câteva pachete care lipseau: OpenShot 2.07, WinFF + ffmpeg, Audacity, VirtualBox 5.x.y şi încă vreo 2 sau trei pe care am uitat să le notez.

Câteva caracteristici pe care le-am remarcat:

  • Synaptic Package Manager. Este modificat faţă de ce ştiam din Mint 13.x şi chiar din Mint 15.x / 17.3. O modificare mi-a plăcut şi e foarte utilă şi anume, listarea la căutare, se referă exact la ceea ce am căutat. Până acum, era listat programul căutat, dar era îngropat într-o puzderie de rezultate inutile, cu nume criptice de pachete şi fără vreo explicaţie clară sau cu ceva în două-trei cuvinte, “ca să fie ceva scris”.
  • Add/Remove Programs”. Fără să mor de dorul Windows, trebuie să recunosc că îmi plăcea chestia asta, care mă scutea de multă pierdere de vreme. În sfârşit, văd şi în Linux ceva similar: Lite Installer, este o aplicaţie care listează câteva aplicaţii mai uzuale după denumirea lor ca programe, dacă este instalabil sau dacă este deja instalat. Imaginea de la începutul articolului, prezintă exact acest ecran. Am făcut clic pe o aplicaţie şi “Install” sau “Commit”, ceva de acest gen. Simplu şi clar, uşor de înţeles. Aşa am instalat vreo trei sau patru programe, am uitat care anume. Oricum ştiu că aşa am instalat DropBox şi VirtualBox.
  • Tastatură şi Layout Românesc. Le-am avut de la instalare, fără probleme! Constat că încă mai sunt distribuţii care crează probleme la setările pentru România, de aceea am precizat!…
  • Aplicaţii preinstalate. Destul de multe, dacă ţin seama de faptul că distribuţia are 1,5 GB. LibreOffice mă interesa şi pe partea de video şi grafică. La video, am găsit OpenShot pe lista de instalabile de mai sus, dar e vorba despre versiunea veche, 1.4.3.1 şi eu am vrut versiunea nouă; ştiam de 2.06, dar între timp Jonathan a dat drumul la 2.07… Am umblat la “Sources” şi am adăugat ppa-ul OpenShot manual, apoi am instalat versiunea 2.07. La grafică, am găsit doar GIMP. Mai multe detalii despre Linux Lite 3.0 pe DistroWatch.
  • Desktop/Window Manager. Implicit, este XFCE şi trebuie să recunosc, mi se pare că merge mai bine decât al meu, de sub Linux Mint 13…
  • Viteză de rulare. Pe ansamblu, cred că echipa s-a ţinut de cuvânt şi orice am făcut (puţine, e drept…) a menţinut consumul de CPU sub 26% iar RAM, cam 1GB la maximum. Bineînţeles, am rulat un videoclip Pink Floyd de pe YouTube, ca să văd cum e cu partea de video pe siturile de video-sharing. Deşi consumul de resurse este mic, am observat că se mişcă repede în general, spre deosebire de Dell N5030 (cu Mint 13), care e destul de asemănător cu Lenovo T400, pe care este acum Linux Lite 3.0.
  • Aplicaţii disponibile. Fiind vorba despre o distribuţie bazată pe Ubuntu la origini, sunt disponibile toate aplicaţiile care rulează sub Ubuntu, dar mai sunt şi unele special concepute pentru Linux Lite. Oricum, tot ce am ales să instalez, s-a instalat fără probleme şi foarte rapid.
  • Instalare EFI şi suport pentru discuri GPT. Lipsă! Fac precizarea că e o diferenţă crucială între “EFI BOOT” şi SUPORT GPT! Voi reveni într-un articol dedicat asupra partiţionării GPT şi problemelor specifice conexe.

CONCLUZII

Fără să fiu un „înfocat” al Linux Lite, măcar pentru că e prima oară când îl instalez, m-a încântat şi îl recomand oricui, măcar pentru un tur de orizont de câteva săptămâni!

Fără îndoială, conluzii profunde se pot desprinde abia după minimum 6 luni de utilizare zilnică, dar ca primă impresie, Linux Lite şi-a câştigat un loc în lista mea de distribuţii serioase şi bine şlefuite.

Ce m-a deranjat…

Sunt chestii minore, peste care se poate trece după o vreme de lucrat cu el şi este posibil să fie pe undeva şi o eroare plecată din neştiinţa mea.

  • Căutarea în Synaptic PM. A dispărut câmpul de căutare din Toolbar, lucru pe care îl apreciam foarte mult. Acum e un buton pe care trebuie să apăs mereu şi iese în faţă o fereastră… M-a enervat, că trebuie să fac de multe ori acest du-te – vino cu acel buton făcut parcă să macine nervii… Lipseşte din „Preferences” şi opţiunea de a include search în Toolbar, deci „aşa moare”…

  • Bootarea pe maşină UEFI. A fost imposibil să bootez şi cu atât mai puţin să instalez pe maşină UEFI, drive-ul fiind nerecunoscut. Am descoperit un fir călăuzitor, dar trebuie să muncesc ceva mai mult să verific, ceea ce înseamnă o repartiţionare a HDD de pe maşina cu firmware UEFI…

Acestea sunt primele impresii şi primele opinii după rularea Linux Lite ca LiveOS şi după instalarea distribuţiei pe Lenovo T400.

Mă opresc aici şi le urez succes tuturor celor care vor să testeze Linux Lite 3.0.

Download Linux Lite 3.0

– Citit de 116 vizitatori

Ce pretenţii am de la o distribuţie Linux în 2016

Şerban Stănescu - Linux Daily User

Lumea Linux creşte pe zi ce trece şi din ce în ce mai multe echipe oferă din ce în ce mai multe distribuţii. Consider că ACESTA ESTE UN LUCRU BUN, pentru că filosofia mea de viaţă este “Este loc pentru toţi sub Soare!

Pe de altă parte, cu cât avem mai multe opţiuni, cu atât calitatea va creşte. În ultimă instanţă, abia când există o ofertă bogată, se naşte nevoia de calitate!

Având deja practic patru ani de experienţă în lucrul zilnic cu Linux, am cam învăţat multe şi ştiu ce vreau de la un sistem de operare:

    • Imaginea ISO. Să poată fi scrisă fără să am probleme de tipul distrugerea mediului destinaţie şi să am instrucţiuni clare de scriere a imaginii, CU UNELTELE DISPONIBILE SUB LINUX (K3B, Brasero, ImageWriter, UnetBootIn şi TuxBoot)! Orice justificare pentru a fi trimis la programe Windows, mi se pare NEAVENITĂ, INFANTILĂ şi INACCEPTABILĂ! Dacă dezvoltatorii TuxBoot, GpartEd Live, CloneZilla Live, Boot-Repair-Disk pot, poate oricine! Trebuie să poată, pentru că trăim în acelaşi ACUM, AICI!
  • Bootable USB Stick. Ca mai toată lumea, din când în când, mai actualizez şi eu hardware-ul. Altfel spus, anul trecut mi-am luat o maşină ieftină cu firmware UEFI: ASUS X200 M. Acest tip de maşină, oferă doar porturi USB, deci singurul mod de instsalare a unui sistem de operare oarecare, este via Bootable USB Stick. De aici, normal că mă bucur când găsesc şi chiar vreau să am instrucţiuni clare de scriere pe un stick USB şi să şi obţin rezultatul aşteptat!
  • Instalare uşoară. Pretind unui sistem de operare 2016, o instalare uşoară, ba chiar afirm explicit, “a la Windows”! Şi asta, pentru că deocamdată în lumea Linux, e un coşmar să descoperi cu ce aplicaţie fac treaba X sau Y sau Z şi de multe ori, documentaţia e ori simbolică, scrisă în mare grabă şi criptică, ori chiar lipseşte şi trebuie să faci o muncă de documentare sisifică. Pe lângă asta, am nevoie de mii de ore de practică cu aplicaţiile complexe şi poate într-un articol separat voi explica şi de ce anume şi despre ce este vorba. Mai pretind şi să instalez cum vreau şi unde vreau, pentru că eu am partiţii multiple şi asta vreau, ca distribuţia respectivă să ştie şi să mă întrebe cum partiţionez sau să-mi dea posibilitatea să aleg pe ce partiţie instalez, să vadă dacă mai am şi alt sistem de operare şi să ţină cont de asta.
  • Fonturi şi tastatură ROMÂNEŞTI! Păi, da! Dacă pentru ţări care sunt de vreo 5 ori mai mici ca România şi ai nevoie de ore în şir să le descoperi pe planiglob se poate, atunci pretind unei distribuţii care vrea să mă aibă ca utilizator să ştie de tastatură românească, de layout ROMÂNESC, de fonturi ROMÂNEŞTI. Vreau să fiu respectat CA ROMÂN!! Asta înseamnă UTF 8 “for real”, fără cârpeli şi improvizaţii gen “Eastern Europe”, care înseamnă mai mult de 12 ţări, fiecare cu alfabetul şi particularităţile ei! Vreau conformanţă ISO 8859-16 şi puţin îmi pasă dacă acea distribuţie s-a născut în pădure sau în cămara unei garsoniere şi ştie doar de fonturi Kanji sau coreene sau mai ştiu eu ce, pe lângă implicitele “latin”, care pot fi spaniolă, franceză, italiană, catalană, ungară, germană şi încă vreo câteva. Afară de română??!…
  • Libertate totală la instalarea aplicaţiilor. Da vreau să am libertatea să-mi instalez sau să dezinstalez ce vreau eu şi ce am eu chef să ruleze pe maşină! Am muncit pe banii pe care i-am dat ca să pot avea maşina aceea pe care o am şi am pretenţia să fac cu ea ce am eu chef şi dacă pe piaţa Linux ştiu exact cu ce anume pot face acea treabă, vreau să o găsesc la “Installable Applications”! Pe lângă asta, mai e şi TIMPUL pe care îl aloc şi care, odată dus, e bun dus! De ce l-aş irosi cu o distribuţie care şchioapătă din toate încheieturile, când am destule distribuţii care merg cum vreau eu fără să-mi dea bătăi de cap la chestiile pe care EU LE CONSIDER ELEMENTARE?! A trecut de mult vremea Red Hat 4.x şi similarele, când mă chinuiam să descopăr dacă am vreo aplicaţie disponibilă, care ar fi aceea, cum să configurez din terminal adaptorul video fără să mi-l ard, ce rată de refresh trebuie să aleg la monitor cu “modprobe” din acelaşi motiv, cum să fac să activez reţeaua, etc., etc.
  • Recunoaşterea automată a componentelor hardware. Da, am inclusiv această pretenţie! Lumea Linux are deja peste 20 de ani! Licenţa pentru kernelul Linux a fost înregistrată în 1993. Suntem în 2016 şi vreau să se vadă clar asta!
  • Window Manager economic şi ergonomic. Da. Criculă acum obsesia că dacă avem procesoare cu 8 nuclee şi plăci de bază care suportă 192 GB RAM, putem să umflăm interfaţa grafică şi s-o împănăm cu tot felul de mofturi de animaţie şi efecte speciale, de parcă am fi la un studio cinematografic de efecte speciale. Spun asta, fără să contest preferinţele altor utilizatori! Din partea mea, poate să dea userul şi 20.000 euro pe o maşină, doar ca să facă frumos din ferestre, să fâlfâie ca un steag în bătaia vântului, să cadă ca o frunză toamna când e închisă, să se trasnsforme într-o ceaţă subţire când ajunge să cadă pe taskbar şi alte inutilităţi de acelaşi gen, care consumă tone de RAM şi triliarde de cicli de procesor!! Ce vreau eu e să pot alege un WM din clasa “Light”, cu un consum de resurse simbolic, chiar dacă pe maşina mea am 8 procesoare cu 16 nuclee fiecare şi 3 Tera de RAM!

Închei aici cu ceea ce vreau să îmi ofere un Linux care corespunde anului în care ne aflăm (2016).

Cerinţele mele sunt minimale, atâta vreme cât am găsit cel puţin 5 distribuţii (Linux Mint 17.3, Manjaro Linux 16, Linux Lite 3.0, Boot-Repair-Disk, CloneZilla Live) care corespund acestor criterii.

– Citit de 241 vizitatori